Cioban bătut cu bâtele peste faţă de doi vecini
Dimensiune font:
Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Şcheia, a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost bătut cu bestialitate, cu bâtele peste faţă, de doi vecini.
Scandalul a pornit de la faptul că tânărul, de profesie cioban, a fost acuzat de furtul a trei porci de prin gospodăriile din apropiere. Cum nu s-a putut proba, pe loc, furtul şi pe fondul consumului exagerat de alcool, cei trei bărbaţi au început să se bată. În urma zecilor de lovituri primite, tânărul a căzut inconştient la sol, motiv pentru care agresorii au sunat la 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al Ambulanţei, care a preluat victima şi a transportat-o la spital. „După ce a consumat alcool împreună cu alţi doi colegi de breaslă din satele învecinate, s-a iscat un conflict, fiind acuzat de ceilalţi doi că le-ar fi furat trei porci. Tânărul în cauză a fost bătut cu bâtele la nivelul feţei şi capului, şi prezenta numeroase echimoze şi escoriaţii la acest nivel, însă era conştient şi stabil hemodinamic. Urmează a fi dirijat la Spitalul de Neurochirurgie, întrucât prezenta hemoragie subarahnoidiană”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi. Ruxandra CAŞU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau