Condamnat pentru că a încălcat ordinul de protecţie
Dimensiune font:
Judecătorii au decis să trimită după gratii un vasluian foarte agresiv. Este vorba despre Neculai Asavei, din Sauca, comuna Laza.
Anul trecut, de Paşte, poliţiştii chemaţi să intervină într-un scandal domestic au decis să-l reţină pe Neculai Asavei, constatând că acesta violase un ordin de protecţie emis împotriva sa, ordin cerut chiar de mama acestuia, ţintă a bătăilor bărbatului. Femeia, dar şi sora scandalagiului, suferiseră luni de zile din cauza abuzurilor fiului care, la beţie, devenea violent.
Un bătăuş rău la băutură
În noiembrie 2017, au cerut şi primit din partea judecătorilor vasluieni un ordin de protecţie. Atunci, Neculai era evacuat din locuinţa în care locuia cu cele două femei şi fratele său minor, şi avea interdicţie de a se apropia la mai puţin de 200 de metri de acestea sau locuinţă. Însă acesta, beat fiind, a intrat peste cele două în casă şi le-a luat la bătaie, fiind potolit doar de intervenţia poliţiştilor. Femeile au ajuns la spital, unde au primit îngrijiri, iar individul, în arest preventiv. Câteva luni mai târziu, Judecătoria Vaslui îl condamna pe Neculai Asavei la executarea în regim de detenţie a unei pedepse totale de doi ani şi două luni de închisoare pentru comiterea mai multor infracţiuni de violenţă în familie raportat la loviri şi alte violenţe şi ameninţare. O jumătate din pedeapsa acordată la judecători se referă la comiterea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti în formă continuată, adică pentru că în cel puţin trei rânduri a încălcat ordinul de protecţie. Individul a contestat sentinţa judecătorilor vasluieni, însă fără succes, pentru că Curtea de Apel Iaşi a respins contestaţia ca nefondată. Pentru a le proteja pe mama şi sora bătăuşului, instanţa a dispus anunţarea de îndată cu privire la punerea în libertate a bărbatului, el având în continuare interzis, sub sancţiunea închisorii, să se apropie de femei sau să încerce să le contacteze în vreun fel. Ovidiu IANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau