Costul real al educației în România

 * în România, educația, drept garantat de Constituție și văzută ca o cheie către un viitor mai bun, devine adesea o povară financiară pentru familiile cu venituri medii și mici * deși educația în școlile publice este teoretic gratuită, în realitate, părinții plătesc mult mai mult decât se poate vedea la prima vedere * între grădiniță și universitate, investițiile în învățământ cresc, iar prețul accesului la o educație de calitate devine tot mai greu de susținut

Pentru multe familii din România, costurile educației reprezintă una dintre cele mai mari provocări financiare. De la primii pași ai unui copil în grădiniță până la absolvirea universității, sumele pe care părinții trebuie să le aloce pot deveni apăsătoare, mai ales pentru cei cu venituri mici și medii. Cu toate acestea, în ciuda eforturilor, majoritatea continuă să vadă educația nu doar ca o cheltuială, ci ca o investiție pentru viitorul copiilor lor. Însă, cât de pregătit este sistemul să sprijine această viziune?

Grădinița. Primul pas și primele bugete

Începând chiar de la nivelul preșcolar, părinții se confruntă cu cheltuieli importante. În cazul grădinițelor de stat, unde nu există taxe, costurile apar în privința rechizitelor, alimentației și activităților extracurriculare. Pentru o familie cu venituri medii, acestea pot ajunge la sute de lei pe lună. Situația se complică pentru cei care optează pentru o grădiniță privată, unde taxele pot depăși salariul minim lunar, ajungând la câteva mii de lei pe an. „Îmi doresc să-i ofer fiicei mele cele mai bune oportunități, însă ajungem să cheltuim o bună parte din venit doar pe educația ei”, mărturisește Andreea, mama unei fetițe de 4 ani.

Școala primară și gimnazială, începutul cheltuielilor ascunse

Deși învățământul de stat este gratuit prin definiție, realitatea arată că mulți părinți ajung să contribuie substanțial la educația copiilor. „În fiecare an școlar, între rechizite, uniforme și diferite fonduri pentru clase sau pentru școală, cheltuielile ajung la aproximativ 1.000 de lei”, povestește Iulian, tatăl a doi copii care merg la școală în sectorul public. Mai mult, pentru familiile care își permit, apare tentația de a alege sistemul privat, unde taxele variază între câteva mii și zeci de mii de lei anual, în funcție de școală și de programele oferite.

Pentru mulți elevi de liceu, pregătirea pentru examene și orientarea profesională devin esențiale, iar aici apar noi costuri. Părinții investesc adesea în meditații, considerând că sistemul de învățământ nu oferă suficient sprijin pentru a asigura o performanță academică ridicată. „Anul acesta, am cheltuit peste 5.000 de lei pe meditații. Cred că, fără ele, fiul meu nu ar fi avut șanse reale la o facultate de top”, spune Elena, o mamă din Iași.

Ajunși la universitate, tinerii și părinții lor se confruntă cu cheltuieli de zeci de mii de lei pe parcursul studiilor. Chiar și pentru cei care studiază în sistemul public, unde teoretic nu există taxe de școlarizare, apar alte costuri substanțiale: chirie, cărți, transport și, uneori, taxe pentru materiale didactice. În cazul universităților private sau pentru programele de masterat și doctorat, taxele pot depăși ușor 10.000 de lei pe an.

Pentru familiile cu venituri mici, acestea reprezintă adesea un efort financiar major sau chiar o povară, iar mulți dintre studenți sunt nevoiți să lucreze în timpul studiilor. „Simt că munca îmi afectează studiile, dar fără acești bani nu m-aș putea întreține”, recunoaște Andrei, student la o universitate din Iași.

Investiție în viitor sau sacrificiu?

În pofida acestor costuri, majoritatea părinților și a studenților consideră că educația este o investiție esențială. Fie că speră la o carieră mai bună, fie că își doresc o viață mai împlinită pentru copiii lor, aceștia sunt dispuși să sacrifice confortul financiar în numele educației. Totuși, pentru ca această investiție să aducă rezultatele dorite, este necesar ca atât statul, cât și instituțiile private să își asume un rol activ în sprijinirea accesibilității educației.

Pentru a sprijini familiile din toate categoriile sociale, specialiștii sugerează măsuri precum subvenționarea parțială a costurilor educaționale pentru cei cu venituri mici, crearea de burse și parteneriate public-private pentru dotarea instituțiilor de învățământ. O educație accesibilă nu este doar o necesitate socială, ci o investiție pe termen lung în bunăstarea întregii societăți.

Astfel, rămâne întrebarea: sunt costurile educației o povară sau o investiție? Pentru multe familii, răspunsul este ambele. Însă, într-o societate care își dorește să progreseze, efortul comun pentru a sprijini educația accesibilă devine crucial.

În România, educația, drept garantat de Constituție și văzută ca o cheie către un viitor mai bun, devine adesea o povară financiară pentru familiile cu venituri medii și mici. Deși educația în școlile publice este teoretic gratuită, în realitate, părinții plătesc mult mai mult decât se poate vedea la prima vedere. Între grădiniță și universitate, investițiile în învățământ cresc, iar prețul accesului la o educație de calitate devine tot mai greu de susținut.

Pentru mulți părinți, sacrificiile financiare făcute pentru educația copiilor reprezintă un act de iubire și o investiție în viitorul lor. Deși mulți consideră că banii investiți în educație vor aduce beneficii pe termen lung, aceste sacrificii sunt o povară greu de dus pentru familiile cu venituri modeste. Întrebarea rămâne deschisă: cât de mult din povara educației ar trebui să fie susținută de familie și cât de mult de stat? În lipsa unor soluții concrete și accesibile, pentru multe familii, educația modernă rămâne o cheltuială dificil de suportat.

Maura ANGHEL