Cuiul lui Pepelea, în variantă de Bahlui
Dimensiune font:
* aşa s-a pornit scandalul: ea a vândut terenul, dar nu şi hala metalică existentă acolo * socotind că a fost uşor înşelat, cumpărătorul a împrejmuit toată zona cu sârmă ghimpată * sfada a degenerat, ajungându-se în instanţă
În vară, pe la începutul lui iulie, Gabriela P. a bătut palma cu Emil L. pentru vânzarea unui teren de 704 metri pătraţi la marginea oraşului, teren asupra căruia femeia obţinuse titlu de proprietate imediat după revoluţie. De atunci, n-a făcut prea mari investiţii, doar o hală industrială, pe schelet metalic. Ca atare, şi preţul a fost unul mai mult decât rezonabil.
Înainte de a merge la notar, ca să perfecteze oficial tranzacţia, femeia a promis că va demola construcţia. Între timp, s-a răzgândit, continuându-şi activitatea într-un mic atelier de producţie din incinta halei.
Socotind că a fost uşor înşelat şi văzând că, practic, nu poate construi nimic pe terenul proaspăt dobândit, că timpul trece şi el stă cu investiţia îngropată, Emil a replicat cu aceeaşi monedă.
Astfel, la mijlocul lui septembrie, într-o zi de sâmbătă, şi-a înconjurat proprietatea cu un gard de sârmă ghimpată, fără nicio poartă de acces.
Luni dimineaţa, şoc total pentru Gabriela. N-avea cum să intre în atelier. L-a sunat, extrem de nervoasă, pe Emil, somându-l să rezolve urgent problema, că ea are comenzi de livrat. Bărbatul a tratat-o cu o totală indiferenţă, spunându-i că el e acum proprietarul terenului şi că e foarte îndreptăţit să şi-l împrejmuiască aşa cum doreşte. I-a reamintit de contract. La care, Gabriela a răbufnit. Aproape ţipând, i-a zis că a vândut doar pământul, nu şi hala, care este a ei. Că dacă nu-i permite accesul, îl dă în judecată. Cum Emil nu s-a sinchisit defel, până la urmă, asta s-a şi întâmplat. Mai întâi, a fotografiat zona din toate unghiurile, ca să aibă probe, iar pe 29 noiembrie a depus plângere la Judecătoria Iaşi, arătând că-i este încălcat dreptul de servitute şi solicitând instanţei să emită o ordonanţă preşedinţială prin care să-l oblige pe Emil să dărâme gardul.
Nici acesta nu s-a lăsat mai prejos. A formulat întâmpinare, susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru emiterea ordonanţei. A recunoscut că reclamanta deţine o construcţie metalică pe terenul său, adăugând că aceasta n-a vrut să-i plătească chirie pentru că-i găzduieşte hala.
La înfăţişarea de joia trecută, după ce a audiat ambele părţi, instanţa a decis că Gabriela „nu justifică vreun drept aparent asupra terenului pe care doreşte drept de trecere pentru acces la construcţie, dreptul de proprietate aparţinând pârâtului”. A hotărât că femeia are doar „calitatea de constructor pe terenul altuia”.
Ca atare, a respins cererea de ordonanţă preşedinţială, Emil rămâne cu terenul la fel de împrejmuit, iar Gabriela cu hala în care nu poate intra. Până la deznodământ, mai sunt procese de judecat. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau