Curtea de Apel Iaşi salvează un brazilian dat de şase ani în urmărire internaţională

2brazil

Dimensiune font:

| 02-12-2022 13:59

 * în ţara natală, acesta fusese inculpat pentru viol şi pornografie infantilă * risca 15 ani de închisoare * el susţine că întregul dosar a fost o înscenare grosolană * e profesor de geografie, s-a căsătorit cu o româncă, femeia e specialistă în IT, cei doi au deja un copil * magistraţii ieşeni au refuzat extrădarea


Pentru Rodrigues Guimaraes Neto Raul (35 de ani), profesor de geografie din Salvador, statul brazilian Bahia, data de 3 iunie 2016 a însemnat începutul unui calvar ce a durat aproape şase ani şi jumătate. În dimineaţa respectivă, în timp ce se afla singur acasă şi se uita la televizor, a bătut cineva la uşă, a deschis şi a constatat că erau cinci persoane îmbrăcate civil, patru bărbaţi şi o femeie, iar aceasta din urmă i-a prezentat o hârtie de la un judecător în care se spunea că trebuie să predea telefonul mobil. A predat imediat telefonul mobil, după care femeia i-a spus că trebuie să-i însoţească la poliţie. Iniţial a refuzat, pentru că nu era nicio hârtie de la judecător în care să scrie că ar trebui să facă asta, a vrut să sune un avocat, dar nu a fost lăsat. N-a avut încotro şi s-a dus acolo. A fost introdus într-o cameră, aşezat pe un scaun, cei patru bărbaţi stăteau în spatele lui, într-o parte şi în cealaltă, iar femeia în faţa lui, la un birou. Ea a scos dintr-un sertar o hârtie şi i-a spus să o semneze. A refuzat şi a solicitat din nou să îşi sune avocatul, însă femeia a spus că nu are nevoie de avocat. Când a refuzat din nou să semneze acea hârtie, unul dintre bărbaţii din spatele său, din dreapta, l-a lovit cu pumnul în coaste, în partea dreaptă. Aflându-se într-o situaţie dificilă, cu cinci persoane în jurul lui, şi după ce femeia i-a spus „semnezi sau jos" (jos aflându-se arestul), a iscălit, în josul paginii, în partea dreaptă. I s-a spus că poate pleca acasă şi nici până astăzi nu ştie ce scria pe acea hârtie pe care a semnat-o.

 Nici vorbă de o decizie de moment. Să fugă pentru a scăpa de puşcărie

Tocmai i se deschisese dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi pornografie infantilă, Raul fiind acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o elevă de-a sa, o minoră în vârstă de 13 ani, la vremea aceea. Anchetatorii brazilieni susţin că idila a început în maşina profesorului, acolo s-ar fi derulat, ceva timp, partidele de amor. Mai apoi, Raul a închiriat un apartament în apropierea şcolii. Era mai uşor şi mai discret, cei doi nu prea puteau fi văzuţi împreună, în public. Acesta este scenariul pe care-l susţin acuzatorii.

Cert estă că Raul era deja căsătorit atunci. În 2013, se afla în Portugalia, unde s-a cunoscut cu o româncă venită să-şi dea masterul în I.T. S-au căsătorit pe 6 ianuarie 2014, el a mai stat în ţara natală încă doi ani şi jumătate, şi-a găsit ceva de lucru în Bucureşti şi a venit în România pe data de 27 iulie 2016. La mai bine de o lună după vizita silită la secţia de poliţie din Salvador.  

Nimeni nu l-a împiedicat să se suie în avion, avea biletul cumpărat încă din decembrie 2015, n-a fost nici vorbă de o decizie de moment. Să fugă pentru a scăpa de puşcărie.

Abia în luna august a acelui an, autorităţile braziliene l-au dat în urmărire internaţională, emiţând notiţa roşie. Mandatul e valabil până în 2036.

 „Este o persoană integrată în societatea românească”

Raul habar n-avea că are statut de proscris, şi-a văzut liniştit de viaţa lui. Lucrează în asigurări, câştigă suficient de bine, a cumpărat un apartament în Bucureşti, încă unul în Huşi, unde locuieşte acum, precum şi o suprafaţă de teren în Zărneşti. Soţia i-a dăruit un fiu, uitase de coşmarul trăit în Bahia natală...

Pe  9 iulie a.c. s-a rupt din nou filmul. Raul a fost chemat la Poliţia Municipiului Huşi, i s-a arătat mandatul internaţional şi cererea de extrădare. A apelat imediat la un avocat şi a precizat că nu este de acord să fie extrădat în Brazilia, pentru că acolo deţinuţii sunt trataţi într-un mod dezumanizant, iar cei care sunt arestaţi preventiv pot să rămână în această stare chiar şi pentru şapte ani, foarte puţini ajung să obţină o soluţie definitivă. A mai susţinut că toată viaţa sa este în România, aici are casă, soţie, copil, în Brazilia nu are rezidenţă, iar dacă ar fi trimis în Brazilia nu i-ar fi respectat un drept fundamental. Acela ca soţia şi copilul să vină în vizită.

Cazul său a ajuns spre judecare la Curtea de Apel Iaşi. Raul s-a prezentat la audieri, a vorbit o română fluentă, dar, ca să nu fie discuţii, a avut parte şi de un translator autorizat. Şi-a povestit epopeea cu lux de amănunte, iar magistraţii ieşeni i-au dat crezare. „Aşa cum s-a reţinut, se constată că persoana extrădabilă este căsătorită cu un cetăţean român încă din anul 2014, locuieşte în România din anul 2016, deţine permis de şedere temporară şi drept de muncă în România, este membru de familie al unui cetăţean român, are un copil minor, deţine proprietăţi imobiliare, nu a intrat în conflict cu legea penală pe teritoriul României, doreşte să aplice, în viitorul apropiat, pentru obţinerea cetăţeniei române, prin urmare, este o persoană integrată în societatea românească”. Ca atare, prin sentinţa definitivă dată zilele trecute, Curtea de Apel Iaşi a refuzat extrădarea lui Raul. Marcel FLUERARU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
CJ se împrumută pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare a Iaşului
25/04/2024 01:41

Aleşii judeţului au aprobat miercuri contractarea de către Consiliul Judeţean Iaşi a unui credit de angajament in valoare de 9,5 milioane de lei pentru derularea Programului Judetean de Dezvoltare Economic ...

Consiliul Judeţean a împărţit „sărăcia” în teritoriu
25/04/2024 00:39

Consilierii judeteni au aprobat miercuri, cu unanimitate, repartizarea către primăriile din judet a sumei de 20.164.700 de lei din suma corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit estimat a fi incasat ...

Centru „inedit” de colectare a deşeurilor, la Iaşi!
24/04/2024 23:35

În municipiul Iaşi va fi infiinţat un centru integrat de colectare a deşeurilor de orice fel, unde cetăţenii vor avea posibilitatea de a aduce obiecte sau orice alte materiale de care nu mai au nevoi ...

Începând din toamnă, ieșenii vor putea zbura mai des către București
24/04/2024 21:32

Începand din toamnă, iesenii vor putea călători de şase ori pe săptămană către Bucuresti, odată cu introducerea de către compania Animawings de noi zboruri directe cu Capitala. Anuntul a fost f ...

Renașterea vine pe aripi de înger
24/04/2024 13:51

Nu a simtit lacrimile arzandu-i mana cand a impins usa salonului. Nici nu mai avea cum, făcea acest gest de multe luni, de cand cel mic, un pui de om, a ajuns la spital, intr-o noapte in care pană si stelele ...

 Chitara clasică, în spectacol la Muzeul Unirii
24/04/2024 13:07

,,Fantasticheria” se intitulează concertul cameral de chitară duo, trio, cvartet, ansamblu care va avea loc la Muzeul Unirii de pe Pietonalul Lăpuşneanu din Iaşi, joi, 25 aprilie, ora 17.  ,,Fa ...

  „Lucrurile care ne unesc sunt mult mai importante decât cele care ne despart”
24/04/2024 11:51

  Alianta PSD-PNL a aprobat protocolul politic si lista candidatilor comuni pentru Consiliul Local Bacău. Social-democratii si liberalii băcăuani vor merge impreună la alegerile locale pentru municipi ...

  Primarul din Bârnova, reclamat la DNA pentru „mită electorală”
24/04/2024 11:49

Liderul PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, ii cere public preşedintelui PNL Iaşi, Alexandru Muraru, să retragă candidatura primarului comunei Barnova, Mihai Bălan. Social-democraţii il acuză pe edil că incearc ...

Investitorii germani dau năvală în Bucovina
24/04/2024 09:15

Regiunea Bucovina face demersuri active pentru a crea un mediu prielnic investitorilor, iar un atu important il constituie forta de muncă tanără, care a crescut constant in ultimii 10 ani, plasand judetul pe ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei