DNA a extins ancheta în dosarul de la Serviciul de Ambulanţă; opt persoane propuse pentru arestare preventivă

angajare-la-ambulanta-roman

Dimensiune font:

| 27-05-2022 15:44


Procurorii DNA Bacău au extins ancheta în cadrul dosarului de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SJA) Neamţ şi au pus sub acuzare opt persoane pentru infracţiunea de dare de mită, care vor fi prezentante instanţei vineri cu propuneri de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al DNA remis, vineri, AGERPRES, persoanele în cauză ar fi acceptat şi ulterior ar fi remis managerului general interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, prin intermediul asistentei şefe Elena Preda, suma de 6.000 euro de persoană pentru a fi declaraţi admişi la un concurs ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată, pentru personalul sanitar şi sanitar auxiliar, în cadrul SJA Neamţ.

‘Din banii menţionaţi mai sus, la data de 18 mai 2022, inculpata Preda Elena ar fi remis 40.000 de euro inculpatului Morenciu Dan Dorin şi 8.000 de euro inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa (la vremea respectivă fiind însărcinată cu organizarea examenului amintit mai sus)’, precizează procurorii DNA Bacău.

Vineri, cei opt inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar, managerul interimar al SJA Neamţ, Dan Dorin Morenciu, şi asistentele şefe Elena Preda şi Luminiţa Rozoschi au fost arestaţi preventiv vinerea trecută.

‘La data de 18 mai 2022, inculpatul Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamţ, de la inculpata Preda Elena, suma de 40.000 euro, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. De precizat este faptul că, independent de înţelegerea avută iniţial cu inculpatul Morenciu Dan Dorin, inculpata Preda Elena ar fi pretins şi primit de la cele opt persoane suma de 6.000 euro/persoană şi nu 5.000 de euro aşa cum se stabilise iniţial. Diferenţa de 8.000 euro din cei 48.000 de euro, bani primiţi de inculpata Preda Elena în maniera de mai sus, i-ar fi fost remişi inculpatei Rozoschi Maria Luminiţa tot în data de 18 mai 2022, în sediul SJA Neamţ, fiind identificaţi de procurorii anticorupţie ca urmare a unei percheziţii corporale’, arată anchetatorii.

În cauză procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie şi al Direcţiei de Operaţiuni Speciale. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:12

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Traficanți de droguri, arestați la Bacău
29/03/2024 15:02

Două persoane au fost arestate preventiv pentru 30 zile sub acuzaţia de trafic de droguri de risc, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău. ‘S-a reţinut că, in mod repeta ...

A fost inaugurat noul Terminal T4 al Aeroportului Internațional Iași
29/03/2024 14:57

Astăzi, a fost inaugurat noul Terminal T4 de la Aeroportul International Iasi. Constructia are trei niveluri, sapte porti de imbarcare si 20 de birouri check-in. Este singurul terminal din regiune prevăzut cu ...

Concurs de produse tradiționale - valorificarea producțiilor agroalimentare obținute în fermele de mărime medie și mică
29/03/2024 14:37

Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi (USV), Facultatea de Ingineria Resurselor Animale si Alimentare (FIRAA), in parteneriat cu Directia pentru Agricultură Judeteană ...

Festivalul International de șah „Suflet de român
29/03/2024 11:21

Asociatia Împreună pentru Miroslava in parteneriat cu Universitatea de Stiintele Vietii „Ion Ionescu de la Brad” Iasi , Federatia Romană de Sah, Iasah, Clubul Sportiv Micul Sahist din Iasi, ...

Botoșani – încă un drum județean se piatră va fi asfaltat
29/03/2024 11:20

Un nou sector de drum este modernizat de Consiliul Judetean prin intermediul Directiei Judetene de Drumuri si Poduri. O asociere condusă de firma botosăneană Transasfalt Prod a primit ordinul de incepere si ...

„Imunologia este o cheie care poate deschide multe mecanisme ce ajută la înțelegerea altor domenii din medicină”
29/03/2024 11:19

Imunologia, o ramură distinctivă a stiintelor biologice, reprezintă studiul sistemului imunitar al organismelor si modul in care răspunde la agentii patogeni si alte substante străine. În medicină, ...

Accident grav la Prisaca Dornei.Un microbuz s-a răsturnat în afara șoselei
29/03/2024 11:18

Un microbuz in care se aflau şase persoane s-a răsturnat, in această dimineată, la Prisaca Dornei, in judeţul Suceava, la locul accidentului fiind trimise mai multe echipaje de intervenţie. Cinci dintre ...

Astăzi are loc primul zbor de pe terminalul T4. Pasagerii vor tăia panglica
29/03/2024 11:10

Astăzi, 29 martie, are loc deschiderea oficială a terminaluli T4 de la Aeroportul Iasi. Primii ieseni care vor avea ”onoarea” de a păsi prin noul terminal sunt pasagerii zborului TAROM RO704, ca ...

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!
29/03/2024 11:05

Industria regională de TECH se pregăteste să celebreze o nouă serie de recunoasteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai 2024, la Centrul de evenimente Agora. Evenimentul, se va bucura de ...

MARȘUL PENTRU VIAȚĂ se va desfășura la Iași, sâmbătă, 30 martie
29/03/2024 10:59

   Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iasilor, in parteneriat cu Primăria Municipiului Iasi, organizează sambătă, 30 martie, „Marsul pentru viată&rdq ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei