Doar nouă comune ieșene au scăpat de COVID!

1covid iasi

Dimensiune font:

| 16-04-2021 00:00

Din cele 98 unități administrative-teritoriale din județul Iași, 89 au cel puțin un caz COVID în evoluție * în acest moment, la nivelul judeţului sunt patru localităţi cu o incidenţă de peste 4/1.000 şi alte patru cu incidenţă de peste 3/1.000 * incidenţa în municipiul Iași a ajuns la 2,86 cazuri la mia de locuitori în ziua în care au fost consemnate cinci decese

 

 

În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 168 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, în creştere faţă de ultima raportare, a anunţat ieri, 15 aprilie, Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP). Conform datelor oferite de INSP, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate, de la izbucnirea pandemiei,  40.620 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19. Cifra urcă judeţul Iași pe locul IV la nivel naţional, după Bucureşti (173.395), Cluj (54.003), Timiş (51.883), Ilfov (42.879), Braşov (41.578) şi Constanţa (40.991). În judeţ, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 775.

Din cele 168 de cazuri, 80 au fost raportate pe municipiu. Oraşul a ieșit din scenariul roșu şi are în prezent o incidenţă de 2,86 infectări cu COVID-19 la mia de locuitori. De altfel, în tot judeţul Iași sunt în  acest moment patru localităţi cu un indice mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori. Este vorba de

Valea Lupului - 4,85/1.000, Bârnova - 4,16/1.000, Rediu - 4,43/1.000 şi Aroneanu - 4,10/1.000. Tot patru este numărul localităților care au un indice de infectare de peste 3 la mia de locuitori și care rămân în scenariul roșu: Hârlău - 3,13/1000, Andrieşeni - 3,68/1000, Miroslava - 3,23/1000 şi Tansa - 3,63/1000. Alături de municipiul Iaşi, mai sunt 16 localităţi cu o incidenţă de peste două cazuri la mia de locuitori: Târgu Frumos - 2,56/1.000, Bălţaţi - 2,47/1.000, Brăeşti - 2,49/1.000, Ciorteşti - 2,36/1.000, Ciurea -  2,45/1.000, Cotnari - 2,53/1.000, Cristeşti - 2,81/1.000, Cucuteni -  2,93/1.000, Golăieşti - 2,54/1.000, Holboca - 2,63/1.000, Ion Neculce - 2,72/1.000, Oţeleni - 2,48/1.000, Popricani - 2,46/1.000, Roşcani - 2,55/1.000, Tomeşti - 2,91/1.000 şi Ungheni - 2,55/1.000.

Din cele 98 unități administrative-teritoriale din județul Iași, 89 au cel puțin un caz COVID în evoluție – Cozmești, Dobrovăț, Dolhești, Drăgușeni, Grozești, Heleșteni, Mădârjac, Moșna și Șcheia.

Situaţia vaccinărilor

În ceea ce privește solicitările de testare ale pacienţilor care prezintă  simptomatologie specifică noului coronavirus, încărcate de medicii de familie pe platforma CAPESARO,  menționăm că în ultimele 24 de ore echipajele mobile au realizat 95 de recoltări la domiciliu, după cum urmează: 70 realizate de DSP Iași, 5 de SAJ Iași și 20 de Ambulanţă Dacomed Iași.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, desfășurată la nivelul judetului Iaşi, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 166.954 de vaccinări. Din acest număr, 95.296 au fost vaccinate cu doza I și 71.658 cu doza II. Pe data de 14 aprilie 2021 au fost vaccinate 2.804 de persoane. Menţionăm ca 2.123 de persoane au primit doza I și 681 de persoane au primit doza a II-a. De la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 289 de reacții adverse ușoare.

Paturi libere  

Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 414 de paturi din care 69 sunt paturi ATI. În momentul de faţă sunt libere 8 paturi ATI:

câte un pat la la Spitalul de Recuperare, Spitalul CF Iaşi, Spitalul de Pneumoftiziologie, 3 paturi ATI la Spitalul „Sf. Spiridon” şi 2 paturi ATI la Unitatea Mobilă a Spitalului de Boli Infecţioase. În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 181 de paturi.

La Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 2 paturi ATI. Şapte bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus urmează tratamentul prin dializă în staţia de dializă de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi. La Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie „Elena Doamna” Iaşi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 2 paturi ATI.

În fine, în zona ATI Covid de la  Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 3 paturi ATI. În ceea ce privește zona medicală COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași, sunt ocupate 2 paturi. Lucian STATE, Andrada ANTON

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

06:00

%ANUNTSPECIAL%
LEXINSOLV S.P.R.L. Suceava, lichidator judiciar desemnat în dosar nr. 7007/86/2013* al Tribunalului Suceava, scoate la vânzare prin licitație publică, în bloc, bunuri mobile aparținând debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia, cu sediul în com. Baia, str. Ulmului, nr. 125, jud. Suceava, CUI 26292448, constând din: - linie tehnologică pentru fabricare brichete din rumeguș cu o capacitate de producție de 500 kg/h, cu putere totală instalată de 35 kw, rezultând brichete cu diametrul de 60 mm, preţul de pornire al licitaţiei fiind de 94.000 lei, exclusiv TVA. Bunurile scoase la vânzare sunt situate în com. Baia, sat Bogata, str. V. Stroiescu, nr. 11, jud. Suceava. Licitația va avea loc la data de 26.05.2021 ora 14:00, la sediul LEXINSOLV S.P.R.L. din mun. Suceava, str. Zamcei, nr. 5, jud. Suceava. În vederea participării la licitație, licitatorii au obligația de a depune 10% din prețul de pornire al licitației în contul de lichidare judiciară al debitorului S.C. PELLETS PRODUCTION S.R.L. Baia. În caz de neadjudecare licitația publică se va repeta în aceleași condiții în data de 16.06.2021 ora 14:00, 07.07.2021 ora 14:00, 28.07.2021, ora 14:00 și în data de 18.08.2021 ora 14:00. Prezenta publicație de vânzare constituie și notificare către creditori, debitor și orice persoană fizică sau juridica interesată în dosarul în cauză. Informații suplimentare la sediul lichidatorului judiciar sau la tel./fax 0230/551784, 0745635896, e-mail: lexinsolv@yahoo.com, web: www.lexinsolv.ro. Lichidator judiciar, Ec. Ceucă Ion
 Un adolescent, principalul suspect în cazul incendiului de la Bosanci, în care a fost distrus un saivan
12/05/2021 15:12

  Primele cercetări in cazul incendiului de la Bosanci arată că flăcările au izbucnit de la o tigară aruncată in paie de către un adolescent de 16 ani. Tanărul neagă acuzatiile Incendiul s-a ...

Se taie panglica pe 15 străzi din oraş
12/05/2021 15:00

    Municipalitatea ieseană a pus la punct un amplu program de modernizare a infrastructurii rutiere si pietonale. Un prim lot de străzi unde se lucrează in prezent include supralărgirea bulevar ...

Nereguli grave la Școala Populară de Arte „Titel Popovici”
12/05/2021 14:36

Presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, si managerul Scolii Populare de Arte „Titel Popovici”, Vlad Baba, au prezentat ieri, in cadrul unei conferinţe de presă, raportul Corpului de ...

Animale arse de vii, la un adăpost din Bosanci
12/05/2021 12:48

Un incendiu violent a izbucnit marţi, in jurul orei 16, la un adăpost de animale din Bosanci. Potrivit ISU Suceava, focul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 1.000 de metri pătraţi. Aproximativ 7 ...

Made in RO: muzeu pop-up de publicitate și branduri românești vine în premieră la Iași, găzduit la Palas Mall, între 19-27 mai, în cadrul unei expoziții-eveniment Iași, 11 mai 2021
12/05/2021 10:10

Made in RO: muzeu pop-up de publicitate si branduri romanesti vine in premieră la Iasi, găzduit la Palas Mall, intre 19-27 mai, in cadrul unei expozitii-eveniment Iasi, 11 mai 2021 - Mii de exponate vor in ...

Proiect de cercetare în valoare de 2,5 milioane de euro, la IRO
12/05/2021 09:15

  Centrul de Cercetare TRANSCEND a caştigat unul dintre cele mai prestigioase proiecte europene de cercetare şi inovare. Este vorba de o finanţare  in valoare de 2.5 milioane de euro, acordată pr ...

Mihai Chirica Scrisoare deschisa catre consilierii locali USR-PLUS
12/05/2021 08:48

  Stimati consilieri locali ai Municipiului Iasi, Dragi ieseni, După două runde intense si lungi de negocieri in plenul Consiliului Local asupra bugetului Municipiului Iasi pe anul 2021, bugetul va fi ...

Peste 4.000 de vaccinări pe zi în Iași!
12/05/2021 06:46

Peste 4.000 de vaccinări pe zi in Iasi! În ultimele zile, numărul persoanelor vaccinate in centrele din Iaşi s-a menţinut peste 4.000 in 24 de ore. Spre exemplu duminică, 9 mai, au fost imunizate 4.1 ...

Final al maratonului de vaccinare de la Spitalul Militar Iași
12/05/2021 00:00

Se incheie maratonul de vaccinare de la Spitalul Militar din Iasi. Timp de o săptămană persoanele au venit si pe timp de noapte la unitatea medicală pentru a se vaccina.Tot in aceste zile, alte 600 de perso ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei