Elevii ieşeni au adunat, pentru sărmani, peste 40 de tone de legume şi fructe!
Dimensiune font:
* au participat peste 120 de şcoli şi grădiniţe, 2.272 elevi voluntari, 2.181 profesori voluntari * zeci de tone de legume şi fructe şi 25.000 lei au fost donaţi către peste 9.200 de beneficiari, persoane provenind din medii sociale vulnerabile
Peste 40 de tone de legume, fructe şi alimente sunt colectate de elevii din şcolile ieşene pentru persoane defavorizate printr-un program al Ministerului Educaţiei.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi susţine prin proiectele sale voluntariatul promovat prin Strategia Naţională de Acţiune Comunitară, un program al Ministerului Educaţiei. Astfel, în acest an şcolar aproximativ 120 de unităţi de învăţământ din judeţ au aderat la programele comunitare promovate prin SNAC implicându-se în campania naţională socială ,,Săptămâna legumelor şi fructelor donate”, derulată în perioada 25 - 29 noiembrie 2019. „Campania, aflată la a 10-a ediţie, implică voluntari, elevi şi profesori, de la şcolile care promovează acţiunile umanitare din cadrul Strategiei Naţionale de Acţiune Comunitară. Scopul acesteia este de a sensibiliza elevii şi profesorii din unităţile de învăţământ ieşean cu privire la situaţia dificilă în care se află persoanele afectate de lipsa de alimente. Prin acest demers se intenţionează consolidarea abilităţilor copiilor de a trăi împreună cu ceilalţi într-o societate unită şi solidară în care contează valenţele umanitare, implicarea, angajamentul, responsabilitatea. Campania Săptămâna legumelor şi a fructelor donate constă în strângerea de legume şi fructe de către elevii voluntari implicaţi în program şi donarea lor familiilor aflate în dificultate sau unor instituţii sociale. Voluntariatul dezvoltă la elevi responsabilitatea, implicarea şi calităţile personale în care respectul, sensibilitatea şi empatia sunt valori esenţiale pentru raportarea la sine şi la ceilalţi”, spune Gabriela Raus, inspector de specialitate, coordonator judeţean SNAC.
Rezultate spectaculoase obţinute în şcolile ieşene şi la ediţia din acest an şcolar: peste 120 de şcoli şi grădiniţe, 2.272 elevi voluntari, 2.181 profesori voluntari, o impresionantă cantitate de legume şi fructe, 40.000 kg, 25.000 lei au fost donaţi către peste 9.200 de beneficiari, persoane defavorizate sau provenind din medii sociale vulnerabile.
Beneficiarii au fost persoane din categorii defavorizate: elevi cu dizabilităţi din şcoli speciale sau din Centre de plasament, familii aflate în dificultate din comunităţi apropiate şcolilor, bătrâni din instituţii de ocrotire socială. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau