Ghiozdanele prea grele pun în pericol şcolarii
Dimensiune font:
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, Gabriela Mihai, însoţită de kinetoterapeutul Daniel Irimia, a vizitat două şcoli din municipiu. Ea a verificat greutatea ghiozdanelor mai multor elevi şi a constatat că unele cântăreau foarte mult, unii dintre elevi ajungând să care în spate chiar și 11,2 kg. Potrivit kinetoterapeutului Daniel Irimia, un ghiozdan trebuie să cântărească maximum zece la sută din greutatea elevului. Toate ghiozdanele verificate depășeau cu mult această limită. „Un rucsac ar trebui să aibă, la fetiţe, aproximativ 600 de grame, până la un kilogram, băieţii, începând din clasa zero, şi încet-încet să urce câte jumătate de kilogram până în clasa a IV-a, astfel încât pentru băieţi ar trebui să aibă maxim trei kilograme şi pentru fete două kilograme şi jumătate”, a declarat Daniel Irimia.
Şeful ISJ ar vrea ca părinții să fie atenți la alegerea ghiozdanelor, iar cadrele didactice să găsească soluții pentru ca o parte din manuale să fie lăsate la școală.
Teofil BANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau