Hoţi de trufe, prinşi în Parcul Naţional Ceahlău

1trufe

Dimensiune font:

| 11-12-2019 05:54

 Cei doi s-au ales cu o amendă de 2.000 de lei * marfa, 1,13 kg de trufe, le-a fost confiscată

 

 

 

Doi bărbaţi din zona Roman (judeţul Neamţ), însoțiți de patru câini special dresați pentru descoperirea trufelor, au fost găsiți în plină acțiune, în Parcul Național Ceahlău. Rangerii au văzut mai întâi o mașină parcată undeva între bariera spre Fundul Ghedeonului și intrarea pe traseul Poiana Maicilor, și au cerut sprijinul jandarmilor montani. Cei care ajung în Parcul Naţional Ceahlău opresc la punctele de control de la intrările în parc. Ceilalţi intră la categoria suspecţi şi sunt trataţi corespunzător, principala suspiciune fiind braconajul”, a declarat Constantin Andraș, șeful pazei Parcului Național Ceahlău. Jandarmii le-au aplicat o amendă de 2.000 de lei căutătorilor de trufe, iar marfa, 1,13 kg de trufe negre, a fost confiscată şi predată Ocolului Silvic Bicaz. Cei doi bărbaţi prinși la trufe aveau o autorizație care le permite această activitate în orice pădure din județul Neamț, însă în niciun caz în rezervația naturală, unde nimeni nu are voie să desfășoare astfel de activități.

Vedetele restaurantelor luxoase din lumea întreagă, trufele nu se lasă deloc uşor găsite. Cresc la o adâncime de cuprinsă între 10 şi 40 de centimetri sub pâmânt, fiind în strânsă legătură cu rădăcinile anumitor specii de copaci, şi anume: stejari, fagi, pini, mesteceni. De aceea, pot fi găsite doar cu ajutorul unor porci sau al unor câini dresaţi special. Romanii sunt cei care au folosit porcii pentru prima dată la căutarea de trufe, însă în zilelele noatre câinii sunt cel mai des folosiţi la astfel de vânători speciale. Se găsesc şi în România.

Delicatese rare şi scumpe

Preţioase şi rare, trufele se întâlnesc în Europa, Asia şi America de Nord, fiind în total peste 100 de specii. Cele mai apreciate sunt trufa albă din specia Tuber Magnatum, trufa-burgundă şi trufa neagră de iarnă. Specii din aceste delicioase ciuperci se găsesc şi în ţara noastră. Cresc în pădurile de stejar şi de fag, din Transilvania şi până în cele din judeţul Buzău. Turiştii străini chiar vin la vânătoare organizate de trufe. Ele se recoltează de la începutul toamnei şi până primăvara.

Primii culegători de trufe au apărut în urmă cu 15 ani, iar de atunci deja s-a format o mică industrie. În prezent sunt aproximativ 1.000 de persoane care se ocupă de asta, în toată ţara. De regulă, un soi superior costă 3.000 de euro kilogramul. Trufele de calitate inferioară pot fi cumpărate cu 150 de euro/kilogram.

George NEGRU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei