1firme

Dimensiune font:

Iaşul şi Bacăul domină topul noilor întreprinderi individuale

| 12-09-2019 00:29

În primele şapte luni ale anului în curs, în judeţul Bacău au fost înmatriculate 511 noi întreprinderi individuale, cifră care situează judeţul pe primul loc în ţară, la mare distanţă de Bucureşti, de exemplu, unde au fost înregistrate doar 66 astfel de societăţi! Locul al doilea în acest inedit top revine Iaşului, judeţ în care 444 persoane au dorit să pună bazele unei întreprinderi individuale, cu 64 mai multe decât în primele şapte luni ale anului trecut.

Ieşenii se situează pe primele locuri şi în topurile PFA-urilor (persoană fizică autorizată) – 643 de la începutul anului până la 1 august, dar şi în ceea ce priveşte SRL-urile, cu 2.481 noi societăţi înmatriculate la Registrul Comerţului, cu 507 mai multe decât în primele şapte luni ale anului trecut.

Tot mai mulţi români îşi doresc să fie antreprenori sau freelanceri

Pentru 48% dintre români cariera ideală înseamnă să fie antreprenori sau freelanceri, în timp ce doar 36% sunt mulţumiţi de statutul de angajat full-time, iar 6,2% dintre respondenţi ar fi fericiţi dacă ar putea lucra doar part-time, arată un studiu eJobs.

Pe de altă parte, aproape 60% dintre cei care au răspuns cred că este mai greu să fii antreprenor decât angajat.

Întrebaţi care sunt domeniile în care ar alege să-şi deschidă un business, cei mai mulţi au ales Alimentaţie/HoReCa, următoarele opţiuni fiind Vânzări, Agricultură şi Educaţie/Training. „Statutul de antreprenor păstrează în continuare o aură de miraj pentru o parte din ce în ce mai mare dintre români. Deşi sunt conştienţi că nu este neapărat uşor, ba dimpotrivă, visează ca, la un moment dat, să-şi deschidă propria afacere sau să lucreze ca freelanceri. Iar această dorinţă este generată, în principal, de o nevoie mai mare de libertate şi autonomie. Cu toate acestea, doar 12% dintre participanţii la acest studiu sunt, în prezent, antreprenori sau freelanceri”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

Atunci când vine vorba de avantajele vieţii de antreprenor, 7 din 10 români pun pe primul loc faptul că ar putea să lucreze într-un domeniu de care sunt cu adevărat pasionaţi. Alte beneficii menţionate de aceştia sunt libertatea de a-şi alege singuri echipa cu care să lucreze, faptul că nu ar avea şefi sau că ar câştiga mai mulţi bani. Doar 37% cred că statutul de antreprenor le-ar oferi mai mult timp liber pe care să-l petreacă alături de familie şi de prieteni. „Studiul arată că românii au început să fie mult mai calibraţi la ce înseamnă, de fapt, să ai o afacere. Da, ai mai multă libertate, dar această libertate vine cu un preţ şi nu trebuie confundată cu mai mult timp liber. 53% dintre cei care au participat la studiu sunt conştienţi de faptul că ar munci mai mult decât în calitate de angajat. Nici în privinţa veniturilor nu sunt complet relaxaţi. Chiar dacă, în principiu, de la un anumit punct de dezvoltare a afacerii câştigurile ar trebui să fie mai mari decât atunci când lucrau în cadrul unei companii, riscul de a nu avea siguranţa unui venit constant, lună de lună, îi sperie pe cei mai mulţi”, adaugă Bogdan Badea.

Avantaje... şi dezavantaje

Cei care nu sunt atraşi de perspectiva antreprenoriatului sau nu au curaj încă să pornească pe acest drum mai trec la capitolul dezavantaje următoarele aspecte: concurenţa în piaţă este deja prea mare, se tem de responsabilităţile uriaşe pe care le presupune acest statut, partenerii de afaceri care nu-şi respectă obligaţiile de plată sau de faptul că nu ar mai avea suficient timp liber.

Din prisma acestor motive, 10% dintre respondenţi au spus că, deşi şi-ar dori, nu îşi vor deschide vreodată un business. Aproape 5% declară că vor face acest lucru până la finalul anului, iar alţi 9% în următorul an. Aproximativ 20% plănuiesc să aibă o afacere în următorii 1-3 ani, iar 7,5% vor să facă acest pas între 3 şi 5 ani de acum. „Un alt rezultat interesant al studiului este că 29% dintre participanţi au încercat până acum să aibă o afacere, însă doar în jumătate dintre aceste cazuri încă mai funcţionează. Principalele motive pentru care au renunţat au fost veniturile mai mici decât atunci când erau angajaţi, alegerea greşită a domeniului, falimentul sau faptul că aveau părea puţină experienţă în domeniu”, explică Bogdan Badea. Marian CAZACU

 

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
S.C. MECANO FUC S.A. Vaslui, cu sediul în mun. Vaslui, str. Metalurgiei nr. 4, construcţia C1, birou 9, jud. Vaslui, nr. de înreg. La Registrul Comerţului J37/748/1992, C.U.I. RO 842629 prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., desemnat prin Încheierea de şedinţă nr. 16/F/2016 din data de 29.06.2016, pronunţată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 1320/89/2016, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 03.10.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din Mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire activ - Valoare pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.) Activ nr. 2.1 - Fostul Amplasament Al Filaturii De Bumbac compus din teren intravilan în st. de 42.150,95 mp şi clădiri industriale în sc. de 21.816,77 mp amplasat în intravilanul oraşului Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui. Proprietatea este pretabilă pentru activităţi industriale, dispune de utilităţi şi accesul se realizează direct din str. Gării, beneficind de o deschidere frontală de 157,60 ml. Amplasamentul se învecinează la N şi V cu proprietăţi particulare şi la E - Construcţii SA. - 1.374.100,00 lei Activ nr. 2.2 - Utilaje/echipamente tehnologice pentru fabricare cuie şi plasă sârmă situate în Negreşti, str. Gării, nr. 65 (fosta nr. 2), jud. Vaslui - conform anexa 2. - 375.615,50 lei Activ nr. 6.1 - Construcţii industriale şi teren aferent – fostul amplasament al Fabricii Mecanica S.A. amplasată în intravilanul mun. Vaslui, str. Metalurgiei, nr. 4, jud. Vaslui şi bunuri mobile aferente. Proprietatea este pretabilă pentru activităţi industriale, de producţie şi depozitare. Împreună cu proprietatea se vând şi bunurile mobile aferente conform anexelor 5 şi 6, postate pe site-ul www.insolventa.ro. - 7.494.053,92 lei Activ nr. 6.3 - Echipamente tehnologice (cont 2131), aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare conform Anexei nr. 8. Anexa nr. 8 este postată pe site-ul www.insolventa.ro. - 168.048,00 lei Activ nr. 6.4 - Echipamente tehnologice (cont 2131), aparate şi instalaţii de măsură, control şi reglare conform Anexei nr. 9. Anexa nr. 9 este postată pe site-ul www.insolventa.ro. - 98.932,50 lei Pentru alte informaţii suplimentare referitoare la condiţiile de participare la licitaţie şi aplicarea regimului TVA accesaţi site-ul www.insolventa.ro Persoanele care pretind vreun drept real asupra bunurilor scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 01.10.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Pentru programare ofertanţii trebuie să-şi anunţe prin fax la 0232/212231 sau e-mail vanzari@insolventa.ro, intenţia de vizitare. Poate participa la licitaţie orice persoană fizică sau juridică care depune până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, str. Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, documentele prevăzute în Regulamentul de vânzare şi caietul de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul administratorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, până pe data de 01.10.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la telefoanele: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: 0755132471, 0757545545, 0232/243864. Administrator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
Titlul de „Profesorul anului la limba germană” a ajuns la Piatra Neamţ
18/09/2019 07:56

    Ambasada Germaniei la Bucureşti a decernat titlul de „Profesorul anului la limba germană” Elenei Mitrea, de la Colegiul Naţional de Informatică (CNI) Piatra Neamţ. Distincţia a ...

 Fântâna arteziană de la Spitalul Suceava, construită din taxa de parcare
18/09/2019 07:52

      În faţa Spitalului de Urgenţă din Suceava a fost amenajată o fantană arteziană in valoare de 60.000 de euro, cu jocuri de lumini şi muzică terapeutică, investiţia fiind r ...

  Înscrieri gratuite la Serile FILIT
18/09/2019 07:12

  Peste 100 de evenimente, un nou proiect editorial „Creangă 2.0”, expoziţii de artă vizuală şi zeci de intalniri cu scriitori de renume, acestea sunt cateva dintre propunerile celei ce-a ...

  Agenţia Naţionale de Integritate l-a iertat pe viceprimarul Bacăului
18/09/2019 05:47

  Viceprimarul Bacăului, Dragoş Ştefan, a ieşit de sub lupa Agenţiei Naţionale de Integritate. Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Dragoş Ştefan a precizat că ANI nu a găsit „e ...

Începe Festivalul de Teatru de la Piatra Neamţ
18/09/2019 05:45

  Ediţia cu numărul 31 a Festivalului de Teatru de la Piatra Neamţ incepe astăzi şi va avea ca punct final 2 octombrie. Tema acestei ediţii este „Succes”,o invitaţie la meditaţie, in c ...

„Săptămâna Creierului”, agendă bogată în evenimente
18/09/2019 05:40

    Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, in calitate de partener, alături de Primăria Iaşi, anunţă desfăşurarea celei de-a V-a ediţii a „Săptămanii Creierului”, or ...

Ieşenii nu doar importă, ci şi exportă maşini second-hand!
18/09/2019 01:02

 * din ianuarie pană la 1 septembrie 2019 au trimise peste graniţe 860 de autovehicule second-hand inmatriculate in Iaşi, cele mai multe din mărcile Volkswagen, Audi, Opel şi Ford * cele mai multe ie ...

Accident mortal la Poiana Largului
17/09/2019 20:53

    O masină s-a ciocnit de un autocar ieri, in localitatea Poiana Largului, judeţul Neamţ. Soferul autoturismului a rămas prins intre fiare si au fost trimise să intervină echipajele de desca ...

Şapte elevi din Prisăcani au fost premiaţi de directorul Teatrului din Sibiu
17/09/2019 20:21

Este al cincilea an consecutiv in care directorul general al Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu şi preşedintele Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, Constantin Chiriac, oferă p ...

Spitalul de Neurochirurgie, noi achiziţii de aparatură ultramodernă!
17/09/2019 20:19

* unitatea medicală va achiziţiona echipament medical de radiochirurgie stereotactică de tip Gamma Knife, devenind astfel singura unitate medicală din Romania care are in dotare acest model Consiliul Jude ...