Mihai Chirica a aflat din presă că a fost trimis în judecată

1chirica

Dimensiune font:

| 28-02-2021 00:00

Este vorba de un dosar  vechi de opt ani, deschis în urma unei plângeri penale *  Direcția Națională Anticorupție a făcut verificări minuțioase timp de circa șase ani, constatând că nu există fapte de competența sa * curios este faptul că o altă entitate - Curtea de Conturi, nu a constatat niciun prejudiciu în această speţă

 

 

Primarul  Mihai Chirica a oferit, în cursul serii, o declaraţie referitoare la faptul că procurorii DNA au decis trimiterea sa în judecată. „Am aflat din mass-media de faptul că mai mulți demnitari și angajați ai Primăriei Municipiului Iași, printre care și eu, au fost trimiși în judecată în dosarul contractării serviciilor de leasing pentru patru autoturisme. Opinia publică trebuie să știe că în acest caz, deschis în urma unei plângeri, inclusiv Direcția Națională Anticorupție a făcut verificări minuțioase, încă din 2013, timp de circa șase ani, constatând că nu există fapte de competența sa. În plus, mai multe expertize, inclusiv ale Curții de Conturi, precum și instanțele de judecată au demonstrat că nu există niciun prejudiciu pentru bugetul local, motiv pentru care mă simt surprins de această decizie”, a spus edilul-şef.

Încredere în justiţie

Primarul a mai afirmat că îşi doreşte ca acest dosar să fie soluţionat cât mai rapid, menţionând că are deplină încredere în actul de justiţie. „Așa cum am spus întotdeauna, am încredere deplină în actul de justiție și vom colabora cu judecătorii astfel încât să ne dovedim nevinovăția cât mai repede. Personal, pentru a nu afecta imaginea orașului nostru, am dorința ca acest proces să fie cât mai scurt și rog instanța să soluționeze acest dosar cu înțelepciune și celeritate!”, a declarat Mihai Chirica.

Dosar închis de DNA. Nici Curtea de Conturi nu a sesizat vreo ilegalitate

Ulterior, după această declaraţie, edilul-şef şi-a exprimat surprinderea referitoare la faptul că este trimis în judecată într-un dosar închis de DNA.

„Sunt surprins. Este o situaţie inedită în care mă aflu. E o chestiune care mi-a scăpat din vedere pentru că dosarul nu este la DNA, a fost închis prin neconstatea unor fapte de corupţie în cadrul Parchetului şi ca urmare a fost transferat pe lângă Judecătoria Iaşi prin 2019 dacă nu mă înşel. Nu am niciun motiv să am emoţii. Am intrat in elita oamenilor care, făcând politică,  trebuie să aibă şi un asemenea exerciţiu. Însă e o chestiune care ţine de imagine, de aceea vrea să se judece rapid.  Nu poţi lucra ca primar când trebuie să te gândeşti la astfel de lucruri…”, a afirmat Mihai Chirica.

Surprinzător este faptul că, pe lângă DNA, nici Curtea de Conturi nu a constatat vreo infracţiune. „Sunt două elemente are au ststa la bază şi au fost cerute de către Parchet. DNA nu a constat nicio faptă de corupţie, Curtea de Conturi, ceea ce s-a şi reconfirmat într-o alta instanţă, a constatat că nu există niciu prejudiciu. Practic, două elemente fireşti pentru o eventuală infracţiune au dispărut din start. Asta e situaţia, nu pot să mă pronunţ într-o direcţie sau alta... Voi face tot ce trebuie făcut pentru a-mi demonstra nevinovaţia”, a încheiat primarul.  Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Cinci decese la o zi după ce Iaşul a ieşit din scenariul roşu
19/04/2021 00:00

    Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri,      18 aprilie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 40922 cazuri ...

Reţeaua de canalizare a oraşului, înfundată cu măşti, mănuşi şi produse de igienă intimă!
19/04/2021 00:00

  Măsti, pungi, pet-uri, ambalaje, produse de igienă intimă, carpe, mănusi de unică folosintă. Reteaua de canalizare a municipiului Iasi se sufocă zilnic sub povara acestor deseuri, in conditiile i ...

Procent de promovare de 63% a elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională
19/04/2021 00:00

Promovabilitatea elevilor ieşeni la simularea examenului de Evaluare Naţională din acest an este de 63%, acesta fiind fiind cel mai bun procent de promovare comparativ cu simulările nationale din anii scola ...

Bugetul Iaşului: 55% funcţionare, 45% dezvoltare
19/04/2021 00:00

    Consilierii locali ieşeni au primit la finele săptămanii trecute proiectul bugetului Municipiului Iasi pe acest an, precum si principalele proiecte de investitii. Astfel, bugetul general al M ...

PNL Iaşi îşi măreşte echipa
19/04/2021 00:00

    Întrunit sambătă, 17 aprilie, in sedintă săptămanală, Biroul Permanent al Organizatiei Municipale a PNL Iasi a validat 122 de membri noi, in urma analizării cererilor de inscriere d ...

Politicienii solicită sprijinul societății civile pentru A8!
19/04/2021 00:00

  La finele săptămanii trecute, a fost organizată o intalnire de lucru cu reprezentantii Asociatiei Moldova Vrea Autostradă, alături de presedintele Consiliului Judetean Iasi, Costel Alexe, viceprese ...

Ieşenii cer Primăriei scoaterea balizelor din jurul statuii lui Miron Costin
19/04/2021 00:00

  Reprezentanţii APTA (Alianta pentru Promovarea Transportului Alternativ Iasi) susţin că incă de la finele anului trecut au trimis către Primăria Municipiului Iasi propunerea de a inlocui balizele ...

Peste 175.000 de doze de vaccin administrate până acum, la Iaşi
19/04/2021 00:00

  De la inceputul campaniei de vaccinare, in luna decembrie, şi pană in prezent, in judeţul Iaşi au fost administrate 175.254 de doze de vaccin impotriva virusului SARS-CoV-2. Din numărul total de pe ...

Doi dintre pacienţii cu coronavirus transportaţi de la Bucureşti la Iaşi au murit
19/04/2021 00:00

Managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Lucian Eva, a declarat că patru pacienţi cu afecţiuni pulmonare extrem de severe au fost transferaţi de la Bucureşti, insă doi dintre aceştia au decedat. ...

Încă şase luni de puşcărie pentru unul dintre cei mai vechi oameni ai străzii din Iași
18/04/2021 23:44

Dacă scapă neprins, se ghiftuieşte, apoi dă surplusul la barter contra ţuică ieftină. Sunt ani de zile de cand se indeletniceşte cu aşa ceva, agenţii de pază deja au ajuns să-l cunoască foarte bine ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei