Minori ocrotiți de stat, transformați în sclavi de către un ONG din Botoșani!

2sclavi

Dimensiune font:

| 18-06-2024 07:34

 * inculpaţii (faţă de care s-a luat măsura reţinerii) i-au transportat pe minori în diferite locaţii de pe raza judeţului Botoşani, iar prin abuz de autoritate i-au obligat să presteze munci dificile * minorii, beneficiari ai  unor măsuri de ocrotire, au fost exploatați atât prin muncă, cât şi pentru obţinerea de către inculpați a unor donaţii (cele mai multe din străinătate) constând în sume de bani şi bunuri

Mai mulţi minori, beneficiari ai unor măsuri de ocrotire, au fost exploataţi de o fundaţie din Botoşani care îi adăpostea, iar în acest caz au fost efectuate mai multe percheziţii şi două persoane au fost reţinute, a transmis Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Botoşani.
Duminică, 16 iunie, procurorii DIICOT Botoşani au dispus reţinerea a 2 inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de minori, rele tratamente aplicate minorului şi supunerea la muncă forţată sau obligatorie, unul dintre aceştia fiind urmărit penal şi pentru infracţiunea de împiedicarea exercitării libertăţii religioase. De asemenea, faţă de trei inculpate, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2022 - 2024, unul dintre inculpaţi, administrator al unei fundaţii din municipiul Botoşani, a recrutat persoane minore, beneficiare ale unor măsuri de ocrotire, pe care le-a adăpostit într-un centru rezidenţial aparţinând fundaţiei, în scopul exploatării prin muncă, dar şi pentru obţinerea şi folosirea în interes propriu a unor donaţii (cu precădere din străinătate) constând în sume de bani şi bunuri. „Probele administrate au relevat că atât inculpatul în mod direct cât şi coinculpaţii (angajaţi ai fundaţiei), au aplicat unui număr de cinci persoane vătămate minore rele tratamente constând în agresiuni repetate fizice şi psihice, exploatarea prin muncă, în mod forţat, constrângerea minorilor să stea în genunchi timp de cinci până la opt ore, punându-le astfel în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală şi morală. Totodată inculpatul, folosindu-se de autoritatea pe care o avea faţă de victime (instituţionalizate în cadrul fundaţiei) le-a obligat să ia parte, de mai multe ori pe săptămână, la serviciile religioase ale cultului bisericii din care face parte şi să îndeplinească anumite acte religioase legate de exercitarea acestui cult. În cazul în care minorii refuzau, erau supuşi unor agresiuni fizice şi psihice”, a transmis DIICOT Botoşani.

Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă, inculpaţii (faţă de care s-a luat măsura reţinerii) au transportat persoanele vătămate minore în diferite locaţii de pe raza judeţului Botoşani, iar prin abuz de autoritate, le-au obligat să presteze munci dificile, în folosul inculpatului, ce deţinea funcţia de administrator al fundaţiei, şi al familiei sale (manipularea unor motostivuitoare pentru descărcarea tirurilor cu marfă, dezmembrarea unui acoperiş, ridicarea şi transportarea de materiale de construcţii folosite la edificarea unui imobil, renovarea acoperişului unei bisericii, activităţi de îngrijirea animalelor, montaj de pavele etc.).

Au fost puse în aplicare opt mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Botoşani, fiind identificate şi ridicate mai multe mijloace de probă.

În cursul zilei de luni a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani cu propunerea de arestare preventivă a inculpaţilor reţinuţi, pentru o perioadă de 30 de zile. Nicolae DRUMEA

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Adăposturi noi pentru călători, în stațiile CTP
17/07/2024 22:10

Actiunea de montare a noilor module de tip adăpost pentru călători, dotate cu scaune rabatabile si panouri informative LED in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu, continuă in aceste zil ...

În ultimele luni, magistrații militari ieșeni au judecat 56 de dosare privind „evadarea”
17/07/2024 22:09

Cuvantul „evadare” duce pe mulţi cu gandul la fapte spectaculoase, pline de violenţă şi indrăzneală. Deţinuţi periculoşi, ce sapă, cu meticulozitate şi maximă prudenţă, tuneluri de fug ...

„Zeciștii” de la Evaluarea Națională și Bacalaureat, premiați la Primărie
17/07/2024 22:08

* absolventii cu media 10 vor primi premii in bani – 1.000 de lei pentru cei de la Evalaurea Natională, respectiv 2.000 de lei pentru cei de la Bacalaureat, alături de cărti, diplome si coronite Cei 7 ...

Adolescenții instituționalizați, printre primii la Bacalaureat!
17/07/2024 22:07

Trei absolventi de liceu din cadrul Centrului de Servicii Sociale (CSS) Bucium, institutie aflată in subordinea Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC), au luat in acest an Ba ...

Piaţa muncii la Iaşi - Construcţiile se pregătesc pentru asaltul de toamnă
17/07/2024 22:06

* in clipa de faţă, există 986 posturi vacante pe raza judeţului * continuă să scadă oferta pentru cei cu studii superioare * nimic notabil in rest * palidă creştere a ofertei la nivel continental Con ...

Un nou container securizat pentru biciclete, la Iași
17/07/2024 22:05

* un container similar, montat de municipalitate pe esplanada din Piata Voievozilor, in anul 2023, s-a bucurat de succes in randul biciclistilor, toate cele 50 de locuri fiind inchiriate in mai putin de o săpt ...

Canicula continuă să facă ravagii printre ieşeni
17/07/2024 22:04

Un tanăr din localitatea Prigoreni şi-a găsit sfarşitul la scurt timp după ce a fost adus la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul „Sf Spiridon” din Iaşi. Starea sa era gravă din c ...

Toate spațiile de joacă pentru copii vor fi reabilitate și modernizate
17/07/2024 22:03

 * „Pregătim, in prima fază, un lot de 20 de amplasamente, pentru care am pus de o parte, din buget, suma de 2,7 milioane de lei. Dintre mesajele adresate de către mămici am retinut: covor de cau ...

Moldova are un singur produs tradițional garantat la UE
17/07/2024 15:13

  Sardeluta marinată romanească a fost inscrisă oficial miercuri in Registrul specialitătilor traditionale garantate al Uniunii Europene, informează Ministerul Agriculturii. Astfel, celor 13 produse ...

Apel la rugăciune pentru încetarea secetei
17/07/2024 13:34

În contextul actual al secetei care afectează agricultura si alte domenii de activitate, Patriarhia Romană adresează un indemn părintesc către toate Eparhiile sale să oficieze rugăciunile care se r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei