Paradoxul parcărilor, în Iaşi!

1parcari

Dimensiune font:

| 01-10-2020 00:00

Un studiu realizat de o firmă privată indică faptul că, prin cele aproape 70.000 de locuri existente, Iaşul este cel de-al treilea oraş în ceea ce priveşte oferta parcărilor * surprinzător, oraşe unde numărul locurilor este redus comparativ cu Iaşul reuşesc să le administreze  mult mai eficient * situaţia s-ar putea schimba în viitor întrucât deja încasările pe 2020 le-au întrecut pe cele din 2019, studiul făcând referire la cifrele de anul trecut * mai mult, în scurt timp va deveni funcţional sistemul de parcare cu senzori, ceea ce va conduce fără îndoială spre o exploatare mai eficientă a parcărilor din oraş

 


Vegacomp Consulting, integrator de soluţii inteligente la cheie, a realizat prima analiză a parcărilor publice din România, iar raportul naţional este de aproximativ 1,2 milioane de locuri publice de parcare, pentru cele 7 milioane de autovehicule înmatriculate în România, la finele anului trecut, arată analiza acestora. Iaşul figurează pe locul trei în ţară ca număr de locuri de parcare - 69.837 – însă, cu toate acestea, nu prinde topul clasamentului veniturilor obţinute prin administarea acestora, poziţionându-se abia pe locul 7. „Primele trei zone şi oraşe, ca număr al locurilor publice de parcare, sunt Sectorul 2, Sectorul 3 şi Iaşi, în timp ce primele oraşe, ca venituri obţinute din parcări sunt, după liderul Bucureşti, Cluj-Napoca, Oradea şi Sibiu. Mai mult, clasamentul oraşelor cele mai eficiente în monetizarea parcărilor este condus, suprinzător, de Odoreheiu Secuiesc, cu 1.591 lei/ loc de parcare/ an, urmat de Timişoara, cu 689 lei şi Cluj, cu 613 lei. Ca mod de încasare a veniturilor, putem spune că domină plăţile cash, dar este vizibilă tendinţa de creştere în direcţia plăţilor electronice, cu 49 de oraşe în care parcarea se poate plăti printr-o aplicaţie mobilă, în comparaţie cu cele 19 oraşe din ţară cu parcometre instalate”, spune Cornel Bărbuţ, CEO al Vegacomp Consulting,

Potrivit raportului, tariful anual pentru parcările de reşedinţă variază între 30 şi 100 lei în localităţile mici, respectiv între 70 şi 150 lei în oraşele mari. Pentru abonamente, preţurile de închiriere variază între 15 lei/lună şi 1.000 lei/lună. Tariful orar de ocupare pentru parcările publice cu plată variază între 1 şi 5 lei, cu excepţia Bucureştiului şi Clujului, unde limita maximă ajunge la 10 lei. În Iaşi, pentru o oră de staţionare, şoferii ieşeni achită 5 lei în loc de 2 lei, în timp ce valoarea abonamentelor în parcările cu plată este de 150 lei/lună.

Raportat la perioada 2018-2019, Primăria Iaşi obţine mai mulţi bani din parcări

Totuşi, trebuie notat faptul că în prima jumătate a acestui an, veniturile din administrarea parcărilor publice și de reședință în Municipiul Iași au crescut cu 29% față de anul trecut și cu 82% față de anul 2018. Astfel, totalul încasărilor din taxele pentru parcări în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2020 au fost 4.146.419 lei, față de 3.209.932 lei în aceeași perioadă a anului 2019 și față de 4.549.788 lei în tot anul 2018.

Din suma totală menționată, 713.002 lei reprezintă încasări din abonamente, parcometre și plăți cu card bancar pentru parcările publice (comparativ cu 414.820 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut), 525.222 lei - avize pentru societăți comerciale (comparativ cu 552.250 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut), 2.689.834 lei - chirii ale parcărilor de reședință (comparativ cu 2.093.167 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut) și 218.361 lei - chirii pentru garaje (comparativ cu 149.695 lei - suma încasată în perioada similară a anului trecut).

Anul acesta va deveni funcţional sistemul de detecție a stării locurilor de parcare utilizate

Mai mult decât atât, în luna iunie 202 a fost organizată o licitație pentru achiziția unui sistem de parcare cu senzori. Sistemul va consta în 960 de senzori wireless montați în parcările publice și stații de interconectare a echipamentelor (gateway). De asemenea, sistemul prevede o aplicație de server pentru gestionarea locurilor de parcare, care va integra informații de la toate tipurile de sisteme de detecție a stării locurilor de parcare utilizate și va permite analizarea și gestionarea tuturor datelor în timp real. Aplicația va permite aplicarea de tarife orare diferențiate, pe zone, pe zile ale săptămânii, pe intervale orare definite sau măsurate de aplicație de la momentul parcării (de exemplu: 10 lei prima oră, 20 lei a doua oră, 30 lei a treia oră etc.). Totodată, aplicația va afișa harta locurilor de parcare în timp real și va fi o aplicație Smart City deschisă, care va permite integrarea cu alte aplicații și a altor tipuri de senzori / camere de supraveghere / sisteme IoT / parcometre existente. În fine, sistemul include o aplicație mobilă pentru afișarea locurilor de parcare libere și navigarea către acesta, care va putea fi descărcată de către utilizatori din AppStore sau Google Play. Aplicația pentru smartphone va oferi posibilitatea de plată electronică imediată și va permite crearea de notificări către utilizator (de exemplu, „Mai aveți 30 de minute de parcare. Doriți să prelungiți timpul de parcare?”).

„Sistemul electronic integrat de detectare și gestionare a locurilor de parcare cu ajutorul senzorilor are menirea să vină în sprijinul conducătorilor auto aflați în trafic și care sunt în căutarea unui loc liber de parcare sau așteaptă eliberarea unuia. Cele două acțiuni ale șoferilor duc la deplasarea lentă sau staționarea lentă a autovehiculelor, fapt care determină aglomerație în trafic, cu consecințe negative în ceea ce privește poluarea atmosferică. Sistemul de detectare a locurilor de parcare are capacitatea de a rezolva această problemă, identificând starea locurilor de parcare și transmițând informațiile către o aplicație de server și una mobilă, care poate fi utilizată de către orice cetățean. De asemenea, sistemul va permite conducătorilor auto să vadă unde sunt locurile de parcare disponibile, oferindu-le și o funcție de navigare spre acestea. Astfel, conducătorul auto își va putea optimiza traseul, implicit consumul de combustibil, câștigând timp și protejând mediul”, au spus oficialii Primăriei Iaşi. Tudor DAMASCHIN

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:02

 Fostul primar al Bacăului contestă decizia în baza căreia a făcut pușcărie
27/10/2020 14:15

  La aproape 3 ani de la decizia in baza căreia a fost trimis in inchisoare, Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, acuză nelegalitatea actelor care l-au dus după gratii. El a deschis la Curtea ...

 Numărul cazurilor de COVID este în creștere la Suceava. Aproape 1.500 de persoane sunt bolnave
27/10/2020 14:00

  Prefectura Suceava a anuntat că marti, in judetul Suceava sunt 1.458 cazuri de infectie Covid-19 in evolutie, fată de 1384 cate erau acum o zi. Potrivit distributiei cazurilor Covid-19 pe localităti ...

 Prima porţiune de autostradă pentru zona Moldovei a primit finanțare de la Comisia Europeană. Este vorba despre varianta de ocolire a Bacăului. Proiectul are o valoare de aproape 970 de milioane de l
27/10/2020 11:19

  Comisia Europeană a aprobat proiectul major de infrastructură rutieră „Varianta de ocolire Bacău”, cu o valoare totală de 968,781 milioane de lei, a anunţat ministrul Transporturilor, ...

26 octombrie, Bătălia de la Codrii Cosminului. Cum i-a nimicit Ștefan cel Mare pe polonezi
27/10/2020 08:48

La 26 octombrie 1497 a avut loc Lupta de la Codrii Cosminului, in care oastea lui Ştefan cel Mare a infrant armata poloneză a lui Ioan Albert al Poloniei. Acum 523 de ani, pe 26 octombrie 1497, a avut loc ...

 Razie prin casele romilor dintr-o comună din Vaslui. Scandal la Băcești
27/10/2020 08:34

  Numeroase forţe de ordine intervin marţi, 27 octombrie, in localitatea Băceşti din judeţul Vaslui in cadrul unei ample acţiuni. La faţa locului, au descins mai multe echipaje din cadrul Inspector ...

 Accident grav la Lețcani între două mașini și un TIR. Patru victime au ajuns la spital. Traficul este blocat
27/10/2020 07:43

  Un accident in care au fost implicate două autoturisme si un TIR a avut loc marti dimineata pe DN28, intre Iasi si Letcani. Patru persoane au fost rănite, dintre care una este incarcerată, iar trafic ...

Mihai Chirica Termene conrete pentru finalizarea Bulevardului Tudor Vladimirescu  GALERIE FOTO
27/10/2020 05:47

 Bulevardul Tudor Vladimirescu atrage tot mai mult atentia iesenilor, motiv pentru care dimineată am făcut o sedinta tehnică care vizează: - mutarea cablurilor in subteran - lărgirea pe ambele s ...

A fost înfiinţată o staţie suplimentară pentru autobuzele de pe trasele 3a şi 20
27/10/2020 00:00

  Începand de ieri, circulatia mijloacelor de transport pe traseele 3a si 20 a fost modificată pentru a permite realizarea unor lucrări de reabilitare la infrastructura de tramvai (zona Pădur ...

O treime dintre cei testaţi dau pozitiv la COVID!
27/10/2020 00:00

  Pentru a doua zi consecutiv, judeţul Iaşi a inregistrat un număr relativ mic de infectări cu noul virus, comparativ cu zilele in care era depăşită cifra de 200 de cazuri. Cu doar 56 de noi cazuri ...

Iaşul, un oraş inaccesibil persoanelor cu dizabilităţi!
27/10/2020 00:00

    Accesibilizarea orasului Iasi trebuie să devină o prioritate pentru administratia locală! Demersul este susţinut de membrii Aliantei pentru Promovarea Transportului Alternativ Iasi, care eu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei