2pasarela

Dimensiune font:

Pasarelă din materiale uşoare, în zona Bucium!

| 19-04-2019 11:44

Este una dintre propunerile vehiculate la dezbaterea despre traficul din oraş, iniţiată de conducerea municipală a PMP Iaşi


Organizaţia Municipale a Partidului Mişcarea Populară Iaşi iniţiază o serie de trei dezbateri menite a oferi soluţii la probleme oraşului. Prima dintre acestea a avut loc zilele trecute, când organizatori şi invitaţii acestora au discutat pe tema traficul rutier din Iaşi. „Consider că prin seria dezbaterilor pe care le propunem, alături de specialişti din mediul academic, reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai formaţiunilor politice prezente în viaţa comunităţii noastre, vom găsi soluţiile potrivite pentru rezolvarea problemelor ieşenilor. Nu ne propunem să criticăm, ci să provocăm o avalanşă de idei care pot contura un plan de lungă durată care să aducă rezolvare la majoritatea dificultăţilor pe care le întâmpinăm. Dezbaterea pe tema Traficul în Iaşi a apărut din  necesitatea de a identifica o serie de soluţii constructive şi inovative pentru una din cele mai importante probleme cu care se confruntă oraşul nostru”, spune  Alin Aivănoaei, preşedinte Organizaţiei Municipale a PMP Iaşi.

Pasarele pietonale în Podu Roş şi Valea Lupului

În opinia celor prezenţi al dezbatere, traficul din Iaşi prezintă trei zone cu probleme majore, generate de masivele investiţii imobiliare. Una dintre acestea este cea din zona Bucium, unde frecvent au loc ambuteiaje, în special la orele de vârf. Descongestionarea traficului s-ar putea realiza prin realizarea unei pasarele supraterane, în paralel cu cea existentă. Practic ar fi vorba de crearea a două benzi suplimentare prin apariţia acestei noi pasarele, care să preia strict traficul dinspre Bucium spre Podu Roş. Noutatea absolută o constituie ideea realizării acestei structuri din plăci turnate, susţinute de stâlpi montaţi în exteriorul actualei pasarele, prevăzuţi cu cabluri, cumva în genul podurilor din San Francisco!

O altă pasarelă, de această dată pietonală, peste sensul giratoriu, ar putea descongestiona traficul din Podu Roş. „Ne-am gândit la o pasarelă pietonală circulară, care, dincolo de utilitatea pentru care a fost concepută, poate constitui o atracţie turistică pentru panorama pe care ar oferi-o celor care o parcurg”, au mai spus organizatorii dezbaterii. La fel ar putea sta lucrurile şi în Valea Lupului, zonă unde au loc frecvente accidente şi unde se intenţionează, de ani buni, realizarea unor pasarele pietonale care să traverseze drumul european. Tudor DAMASCHIN

* * *

O altă ideea vine din partea consilierul judeţean PMP, Marian Uscatu. Acesta propune conducerii Consiliului Judeţean realizarea unui proiect care ar putea reduce semnificativ numărul de victime produse în accidente rutiere. Este vorba despre construirea a minim zece pasarele pietonale pe traseul Iaşi - Târgu Frumos. „Cunoaştem cu toţii problema numeroaselor accidente rutiere care au loc pe drumul european E85. Consiliul Judeţean, în calitate de instituţie de importanţă majoră în comunitatea ieşeană, ar trebui să intervină în această problemă. De aceea am propus un proiect de construire a mai multor pasarele pietonale, supraterane sau subterane, pe traseul cuprins între ieşirea din municipiul Iaşi şi oraşul Târgu Frumos. Un exemplu asemănător îl avem în Judeţul Ilfov. Cred că se impune realizarea măcar a măcar zece astfel de pasarele, care ar costa circa 6 milioane de lei”, a declarat Marian Uscatu.

 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE S.C. HYDRAMOLD S.R.L. IAŞI, cu sediul social în Mun. Iaşi, str. Calea-Chişinăului, nr.29, corp C43/4, parţial, jud. Iaşi, CUI : RO1966633; Nr. de înregistrare la O.R.C. J22/1247/1991, prin lichidator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 02.10.2019, ora 12.00, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie (lei, fără T.V.A.*) Activ 3 - AUTOUTILITARĂ MARCA RENAULT, FURGON, 2006, 2,5 TDI, 99 CP - 4.792,00 lei Activ 5 - STIVUITOR MANUAL SDJ 1000 - 640,00 lei Activ 6 - Imobilizări Necorporale. Instalaţii Tehnice. Prototipuri. Mobilier, Aparatură, Birotică - 40.968,00 lei Activ 7 - Programe şi Aplicaţii Web. Echipamente IT - 21.624,00 lei Activ 8 - Agregat de probat pompe de adâncime - 2.168,00 lei Activ 9 - Ancoră hidraulică (presiune 260 bari) - 2.400,00 lei Activ 10 - Cheie hidraulică 100 dan*m modernizată - 656,00 lei Activ 11 - Cheie hidraulică 1500 daNxm modernizată - 2.088,00 lei Activ 12 - Cheie hidraulică 350 dan”m modernizată - 2.064,00 lei Activ 13 - Echipament de tensionare/detensionare TENSRELAX - 43.152,00 lei Activ 14 - Echipament mobil pentru asamblări filetate - 44.128,00 lei Activ 15 - Echipament spate UEMA - 6.440,00 lei Activ 16 - Presă rabatabilă de 400 tf - 19.200,00 lei Activ 17 - Stand probat grup combinat acţionare (mb telecom) STH-21 - 86.624,00 lei Activ 18 - Stand probat prevenitoare - 2.872,00 lei Activ 19 - Unitate de acţionare hidraulică UAH.700 - 4.336,00 lei Activ 20 - Stand pentru montat cilindri hidraulici - 2.856,00 lei Activ 21 - Stand pentru probat pompe manuale - 4.480,00 lei Activ 22 - Traductor combinat de turaţie, cuplu şi putere - 2.544,00 lei * Pentru bunurile mobile se percepe T.V.A. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 01.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel. 0232/243864, 0751083082, fax: 0232/212231, email: vanzari@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
CELE MAI NOI PROIECTE IMOBILIARE DIN IASI  20  09 .2019
20/09/2019 10:00

        80% dintre dezvoltatorii imobiliari din judetul Iasi sunt deja partenerii nostri. Pentru o ofertă personalizată de promovare a proiectului imobiliar, vă rugăm să ne&nb ...

Vasluiul va avea un punct de transfuzii sanguine
20/09/2019 09:51

    Deschiderea unui punct de transfuzii sanguine in municipiul Vaslui, anunţată iniţial de prefectul judeţului, Eduard Popica, pentru luna iulie, a fost intarziată, autorităţile judeţene in ...

  La Botoşani, s-au plătit subvenţiile pentru usturoi
20/09/2019 08:11

  Producători agricoli inscrişi in „Programul usturoi 2019” şi care au valorificat recolta de pe suprafaţa cultivată, au primit ieri ajutorul de minimis in valoare de 3.000 euro la hectar ...

HBO filmează pe Valea Trotuşului
20/09/2019 07:54

      Onestenii au ocazia să joace in serialul „Bani negri (pentru zile albe)“, produs de HBO si filmat in localitatea de pe Valea Trotusului. Firma de casting a lansat deja anunt ...

PSD şi-a bătut joc de Moldova
20/09/2019 07:50

    Imaginea unui bărbat dintr-o comună băcăuană care sărută asfaltul a devenit motiv de certuri politice. Într-o declaraţie depusă Senat, liberalul Eugen Ţapu Nazare face din nou re ...

PSD şi-a bătut joc de Moldova
20/09/2019 07:49

  Imaginea unui bărbat dintr-o comună băcăuană care sărută asfaltul a devenit motiv de certuri politice. Într-o declaraţie depusă Senat, liberalul Eugen Ţapu Nazare face din nou referire l ...

„Vinul Moldovei. O legendă vie”
20/09/2019 07:34

    În fata Palatului Culturii din Iasi, se deschide astăzi prima editie a expozitiei ,,Republica Moldova prezintă”, organizată de Camera Bilaterală de Comert si Industrie Republica ...

Liceele cu zero promovabilitate la Bac pierd clasa a IX-a
20/09/2019 06:48

    Un ordin semnat de ministrul Educaţiei şi publicat in Monitorul Oficial a lăsat două licee din judeţul Bacău fără clasa a IX-a, incepand de anul viitor. Este vorba despre instituţiile d ...

Tramvaiul Ateneului, pregătit pentru prima cursă
20/09/2019 06:32

    Tramvaiul Ateneului este cel de-al paisprezecelea mijloc de transport personalizat tematic in cadrul proiectului cultural „Iasi - orasul tramvaielor pictate”, initiat de Asociatia TR ...