Pedepse simbolice pemtru gașca de spărgători şi tâlhari din zona Oancea

1hoti

Dimensiune font:

| 20-09-2020 21:27

* capul bandei a luat, pentru două infracţiuni de „furt calificat în formă continuată”,  două de „furt”, una de „tâlhărie calificată” şi una de „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos acces ilegal la un sistem informatic”, numai doi ani şi zece luni * „locotenenţii” săi au primit doar măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ

Ani la rând au băgat în sperieţi locuitorii din zona Esplanadei Oancea, în special pe pensionari. Hoţii, tâlhării, spargeri de locuinţe, fără număr. Multe din fărădelegi nici măcar n-au mai ajuns să fie cercetate de către poliţişti. Pagubele prea mici pentru ca victimele să se mai agite cu plângerile. Pentru că mare lucru n-ar fi rezolvat. Prejudicii de nerecuperat, autorii încă minori, imposibil practic de băgat la puşcărie, doar zarvă şi prea multă umblătură.

Văzând că nu li se întâmplă nimic, membrii bandei au prins tot mai mult curaj, iar în ultimii trei ani au semănat teroare în cartier. Paul (acum în vârstă de 20 de ani), Ionuţ (19 ani) şi Iuliana (17 ani) au furat şi tâlhărit la greu. Au dat şi nişte spargeri, iar liderul bandei are la activ şi o infracţiune informatică. După gratii n-au stat niciodată mai mult de 24 de ore şi nici n-au fost puşi să plătească vreun sfanţ. Asta până joia trecută, când tenacitatea ultimei victime şi-a spus cuvântul.

LCD în valoare de 1.600 lei, vândut doar cu 200

E vorba de domnul Petre, „Mumosu”, cum îi spun cei din cartier. Locuieşte la demisolul unui bloc de pe Esplanadă, are o pensie frumuşică, stă singur şi, astfel, e o ţintă tentantă. În urmă cu aproape trei ani, într-o zi de vineri, dimineaţa, pe la ora 10.00, a ieşit din casă îmbrăcat la patru ace, ducându-se (ironie a sorţii) la Secţia 4 de Poliţie. În parc, la cafea, Paul, Ionuţ şi Iuliana. Fata s-a dus după el, să vadă unde merge, să se asigure că nu se întoarce prea devreme. L-a văzut unde a intrat, ştia că o să zăbovească destul acolo, aşa că s-a întors şi le-a dat ok-ul partenerilor.

Aceştia, înarmaţi cu o şurubelniţă banală, au deschis rapid fereastra de la sufragerie. Iuliana a rămas afară, să „ţină de şase”. Paul şi Ionuţ au intrat în apartament şi s-au pus pe scotocit. N-au găsit nici bani şi nici bijuterii, aşa că au înşfăcat televizorul din dormitor. Un LCD Samsung în valoare de 1.600 lei, la preţurile de atunci. Au ieşit şi s-au dus la un bar din zona „Doi Băieţi” ca să încerce a valorifica prada. Niciun client nu s-a arătat interesat, în ciuda preţului infim pe care l-au cerut spărgătorii. Voiau doar 200 lei.

În cele din urmă, banda a reuşit s-o convingă pe o bătrână de la un bloc din apropiere să ducă LCD-ul la amanet. Iuliana i-a îndrugat femeii o poveste siropoasă, cum că tatăl ei e în spital în stare gravă, că maică-sa e plecată la muncă în Italia, că buletinul i-a expirat şi are nevoie disperată de bani. Aceasta a crezut-o, a dus aparatul la o casă de amanet din zonă, a încasat 200 lei şi a primit 10% comision de binefacere.

Colecţie de infracţiuni

Revenit acasă, „Mumosu” şi-a găsit apartamentul răvăşit şi televizorul lipsă de la inventar. S-a reîntors la Secţia 4, să reclame spargerea. Oamenii legii, deşi au reacţionat prompt, n-au izbutit să rezolve cazul în timp util. Asta pentru că un anume Ionică T., vânător de chilipiruri, a răscumpărat LCD-ul şi, în aceeaşi zi de vineri, l-a vândut unui navetist ce aştepta autobuzul în autogara de lângă Piaţa Nicolina. Navetist care a vândut mai departe „chilipirul” şi n-a ştiut să spună cui. Ancheta a mers greu, probele s-au strâns cu mare dificultate, dar, în cele din urmă, rechizitoriul a fost gata şi a ajuns în instanţă. Probe mai mult decât suficiente pentru trimiterea în judecată a bandei din Oancea.

Procesul a început pe 23 iulie, judecătorii au cerut cazierele celor trei. Colecţie impresionată de infracţiuni pentru fiecare dintre membri. Paul, două infracţiuni de „furt calificat în formă continuată”,  două de „furt”, una de „tâlhărie calificată” şi una de „efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos acces ilegal la un sistem informatic”. Niciodată în puşcărie, era minor la vremea săvârşirii faptelor, doar „măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice”. Ionuţ, la fel. Ce-i drept, mult mai puţine fărădelegi, doar "furt calificat în formă continuată" şi o tâlhărie. Fapte dovedite. Pentru care a stat, cândva, în arestul preventiv 24 de ore. În rest, tot „măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice”. Iuliana, la fel. Şi nici n-o paşte vreo primejdie, e încă minoră.

Sentinţa a venit la finele săptămânii trecute. În cazul lui Paul, după descontopiri şi contopiri, a ieşit o pedeapsă rezultantă de doi ani şi zece luni de închisoare cu executare. Acum e major. Ionuţ şi Iuliana, la relaxare într-un centru educativ. Toţi trei, în solidar, au de achitat cei 1.600 lei către „Mumosu” şi încă 2.700 lei cheltuieli de judecată. Atât. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei