Plecarea Blue Air din Iaşi, „fumigene de campanie electorală”

P2-aeroport

Dimensiune font:

| 14-11-2019 21:58

Directorul Aeroportului Iaşi, Cătălin Bulgariu, susţine că Blue Air nu are motive să plece din Iaşi. El recunoaşte că atunci când intervine latura financiară există tensiune în ambele tabere. Nu suficient de mari pentru ca operatorul aerian să fie dat afară sau să părăsească Iaşul. „Deciziile între noi şi Blue Air sunt mai tensionate pe marginea financiară, dar nu sunt în postura de a pleca sau de a fi daţi afară. Noi avem un dialog civilizat. Ei apelează şi la proprietar, adică la Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte obţinerea unor reduceri comerciale aferente anului trecut. Discuţiile pe care noi le avem cu Blue Air sunt într-adevăr de ordin financiar şi prevăd contractul pe care îl au cu Aeroportul Iaşi şi au, într-adevăr, câteva luni de întârziere. Conform clauzelor contractuale nu pot spune suma exactă a datoriilor pe care le au astăzi la Aeroportul Internaţional Iaşi. După perioada bună din vara acestui an în care s-au plătit toate datoriile la timp a urmat o perioadă de pauză în ceea ce înseamnă datoriile către Aeroportul Iaşi. Acest lucru nu înseamnă dat afară, plecat, închis uşi sau alte activităţi de acest gen. Suntem într-un dialog comercial care, din acest punct de vedere, înseamnă negociere, discuţii, planuri de eşalonare. Nu pot vorbi în numele Blue Air, dar din punct de vedere al Aeroportului Iaşi nu sunt motive să nu mai operaţioneze de aici”, a spus Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iaşi.
Personal,
şeful aeroportului nu crede că BlueAir va părăsi Iaşul. El crede că informaţiile lansate sunt decât „fumigene” lansate în plină campanie electorală.
„Acest aeroport nu ar trebui introdus în lupta electorală, să fie subiect de campanie, ci trebuie privit ca obiectiv strategic care generează dezvoltare atât pentru judeţul Iaşi cât şi pentru toată zona Moldovei. Nu ar trebui ca în această perioadă de campanie să apară astfel de fumigene care să inducă panica în rândul oamenilor”, spune directorul Aeroportului Iaşi.
Într-o conferin
ţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Maricel Popa a refuzat să spună care e cuantumul datoriilor companiei către aeroport dar la rândul său a recunoscut că există oarece tensiuni atunci când vine vorba de bani. „Este o problemă a BlueAir. Nu putem să intervenim într-un contract comercial între Aeroport şi compania de transport aerian. Îmi doresc să se găsească soluţii pentru eşalonarea datoriilor şi pentru a continua zborurile de la Iaşi”, a spus preşedintele CJ Maricel Popa. Lavinia DUCAŞ

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei