Președintele PNL Iași, Alexandru MURARU, a fost ales vicepreședinte în noul birou executiv al PNL

Alex-MURARU-VP-PNL-710

Dimensiune font:

| 27-09-2021 20:51

În cadrul Consiliului Național al Partidului Național Liberal, desfășurat duminică la București, deputatul ieșean, Alexandru MURARU, a fost ales în poziția de vicepreședinte în noul Birou Executiv al PNL, pe domeniul „Cultură, Culte, Minorități”. Președintele PNL Iași a obținut 1291 de voturi din 1785 de delegați prezenți, în timp ce contracandidatul său pentru această poziție, senatorul Viorel Badea, actual președinte al Comisiei pentru Cultură și Media a Senatului, a obținut 467 de voturi, iar 99 au fost anulate.

”Mulțumesc celor 1300 de colegi care, la congresul PNL, mi-au oferit încrederea de a fi vicepreședinte al PNL la nivel național! Prin prisma pregătirii profesionale și a provenienței politice, am optat în mod natural pentru domeniul „Cultură, Culte, Minorități”, un domeniu neglijat de guvernările de stânga. Iașul este un oraș cu puternice valențe culturale, iar această funcție politică va fi o altă pârghie pe care o voi folosi pentru ca statutul său de ”Capitală Culturală a României” să nu fie un slogan gol de conținut, ci încărcat cu proiecte concrete și mecanisme pentru politici publice.

Faptul că 1300 de colegi liberali mi-au oferit încredere pentru a fi vicepreședinte al PNL este un semnal puternic că Iașul și Moldova contează. Știu că așteptările sunt mari, mai ales în privința investițiilor în domeniul cultural, un domeniu care a fost vitregit în ultimii ani de fonduri. Pentru un partid istoric de dreapta, strâns legat de cultura țării, preocuparea pentru acest domeniu este firească, iar ca vicepreședinte PNL mă voi implica activ în această direcție.



Am încredere că noul Birou Politic Național, cu Florin Cîțu și ceilalți colegi validați la Congresul PNL, vom imprima Partidului Național Liberal o nouă direcție: o direcție a transparenței, a reformei, a deciziilor luate în mod democratic și colegial, a promovării pe bază de merit, nu slugărnicie, a curajului în privința deciziilor importante pentru România.” 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei SC IRSIDO S.R.L.–societate în faliment, dosar nr. 380/99/2017 aflat pe rolul Tribunalului Iași, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei:1. Bunuri mobile conform Raport de evaluare-Preț de pornire 65% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare, astfel: a. Stocuri/echipamente birotică–în valoare totală de 26.525 lei (exclusivTVA) b. Obiecte de inventar/mijloace fixe: Nr. crt. Denumire activ Valoare de pornire la licitație–65% lei–fără TVA 1. Mașină ambalat role hârtie 2.465 2. Utilaj de fabricat role hârtie 50.694 3. Autoturism Mazda IS-01-YRS 9.883 4. Autovehicul Ford Tranzit Connect IS-12-YRS 7.352 5. Mobilier pal 483 6. Masina ștampile UM 1100-1200 1.306 7. Scaun directorial 1.177 8. Notebook Benq 1.376 9. Notebook Acer Aspire 743 10. Notebook Acer Aspire 743 11. TV 3d Sony Bravia LX900 2.348 12. Mobila Element Corp 3.300 13. Set canapele 2.007 14. Mobila Element Part 1.009 15. Mobila Sidney alb 1.208 Licitațiile vor avea loc în zilele de: 01,08,15,22,29.10.2021 respectiv 05.11.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine: - cerere de participare la licitaţie; - dovada achitării taxei de participare de 500 lei fără TVA;- dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în cont colector RO35PIRB2400711906003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank; - actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
Raportări false privind contacții persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2
24/10/2021 12:30

Directia de Sănătate Publică Iasi va sesiza organele penale de anchetă privind raportările false referitoare la contactii persoanelor infectate cu virusul SARS CoV-2. Directorul Directiei de Sănătate Pu ...

 Spitalele ieșene pot ceda în orice moment!
24/10/2021 12:12

* „Nu mai rezistă niciun fel de instalaţie electrică. Nu mai rezistă nici reţele de gaze medicale. Toate sunt suprasolicitate. Inclusiv firmele furnizoare de oxigen nu mai au posibilitatea să asigur ...

 Chirica: „Vaccinarea ar trebui făcută direct la locul de muncă”
24/10/2021 11:11

 Mihai Chirica, primarul Iaşiului, spune că un lockdown ar putea reduce rata de infectare şi ar reprezenta o gură de aer pentru sistemul sanitar şi impiedicarea răspandirii noului coronavirus. &bdqu ...

Un tînăr ieşean a fost condamnat după ce şi-a târât, din greşeală, prietenul cu maşina
24/10/2021 10:58

 Tanărul Ionuţ A. (21 de ani) din Răducăneni s-a ales cu cazier şi a evitat in ultim moment puşcăria, după o scenă parcă decupată din filmele cu Stan şi Bran. În seara de 19 iulie 2019, I ...

Doi hoţi de cupru au scăpat de puşcărie şi nici nu trebuie să achite daune
24/10/2021 10:58

După mai bine de cinci ani de stress, doi tineri hoţi, specializaţi in furtul de cupru, răsuflă uşuraţi. Liviu-Mircea Drobu (26 de ani) şi Lică-Andrei Oprea (27 de ani) au fost convinşi că vor da lov ...

Femeie de 70 ani, cercetată penal după ce a împrumutat bani de la instituţii nebancare folosind documente false
24/10/2021 10:25

O femeie in varstă de 70 ani, din comuna Podu Turcului, este cercetată penal după ce ar fi imprumutat mai multe sume de bani de la trei instituţii nebancare, folosind documente false. Purtătorul de cuvant ...

 FILIT, un festival cu sute de profesioniști din domeniul cultural
24/10/2021 09:17

  Aflat in plină derulare, Festivalul International de Literatură si Traducere (FILIT) a adunat sute de ieseni dornici să cunoască scriitorii invitati si să intre in dialog cu ei, dar si să particip ...

Expoziția BIGC – Bienala Internațională de Gravură Contemporană N-E, ediţia a IV-a
24/10/2021 09:12

Muzeul de Artă din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, in parteneriat cu Universitatea Natională de Arte „George Enescu” Iaşi, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei d ...

Botoşani: Comuna Cristeşti a intrat  în carantină zonală
24/10/2021 08:30

Comuna Cristeşti din judeţul Botoşani a intrat incepand de sambătă in carantină zonală, ca urmare a situaţiei epidemiologice, potrivit unui ordin semnat de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urg ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei