Primăria dă raportul cu privire la poluarea din oraș

3poluare-1

Dimensiune font:

| 25-01-2021 10:15

Măsurile sunt menţionate în Raportul  calităţii aerului pentru anul 2020 (trimestrul III), document care se va afla pe masa consilierilor locali, pentru analiză

 

Municipalitatea ieşeană propune plenului Consiliului Local Iaşi un proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului cu privire la stadiul realizării măsurilor din Planul de calitate a aerului în Iași, pentru indicatorul PM10 aferent anului 2020 – trimestrul III. Documentul reprezintă  setul de măsuri cuantificabile din punct de vedere al eficienței lor (diminuarea concentrațiilor de PM 10 în aer) pe care Primăria Municipiului Iași trebuia să le aplice, astfel încât să fie atinse valorile limită pentru particule în suspensie.

Prima măsură este şi cea mai avansată ca grad de îndeplinire, atât timp cât este vorba de modernizarea parcului auto destinat transportului public. Reprezentanţii Primăriei susţin că prin achiziția celor 100 autobuze având norma de poluare Euro 6 şi a încă 44 autobuze electrice și 32 de tramvaie (achiziţie care debutează anul acesta), la care se adaugă două scări mecanice şi o automacara, stadiul realizării măsurii este de 100%. 

Modernizarea parcului auto al SC Salubris este o altă măsură finalizată. În perioada 2018-2020 au fost cumpărate 109 de autospeciale având norma de poluare Euro 6. Este vorba de autogunoiere compactoare 12 mc cu sistem de cântărire, autogunoiere compactoare de 7 mc cu sistem de cântărire, autospecială pentru curățat albiile râurilor, autoutilitară cu 3 locuri si platformă cu prelată, autoutilitară cu 5 locuri și benă, autocontainer, autobasculanta şi autovehicul multifuncțional pentru deszăpezire. Acestora li se adaugă platforme subterane, sistem translaţie deşeuri, staţii inteligente, autovehicule hooklift şi sistem pulverizare vapori apă. Tot într-un stadiu de realizare de sută la sută se află măsură referitoare la modernizare parcului auto al SC Citadin SA, societate care a achiziţionat 37 de utilaje cu normă de poluare Euro 4.

Aer mai curat pe Şoseaua Naţională

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, sistematizarea zonei Pod de Piatră, s-a materializat prin edificarea unei noi străzi cu lungime de 6,235km, pentru decongestionarea traficului. Tot aici, lucrările de sistematizare rutieră au vizat modernizarea  rețelei de termoficare aferente amplasamentului Șoseaua Națională. În schimb, lucrurile s-au mişcat mai greu cu noua piaţetă Podul de Piatră (stadiu realiare 50%), deocamdată fiind demolate construcţiile de pe acest amplasament.

Greu cu rutele ocolitoare

Realizarea depozitului logistic de mărfuri lângă  drumul de centură (produse  farmaceutice, alimentare și nealimentare) este o altă măsura cuprinsă în plan, care a fost implementată într-un procent de 10%. Eliminarea traficului greu în municipiul Iași prin crearea stațiilor de transfer, presupune ca la marginea orașului să existe hale la care tirurile de marfă să aibă acces, marfa fiind preluată cu mijloace de transport de până la 3,5 tone, care vor transporta ulterior marfa la destinația finală, reducându-se astfel accesul mijloacelor de transport aferente traficului greu în Municipiul Iași. Cum sarcina realizării variantei ocolitoare cade în responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi CNAIR - Direcția de Dezvoltare Drumuri Naționale, Poduri și Variante Ocolitoare, vorbim de o măsură cu un procent mic de realizare. Dan CONSTANTINESCU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei S.C. Old Age S.R.L.– societate în faliment, dosar nr. 5193/99/2015(290/2015) aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică cu strigare următoarele bunuri proprietate ale debitoarei S.C. Old Age S.R.L.: 1. Bun imobil – Proprietate industrială situată în Comuna cadastrală UAT Ciurea, Sat Dumbrava, Jud. Iași – formată din : - teren intravilan în sup. de 1.976 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 681,33mp) și C2 – platformă betonată (s.c. 488,15 mp); - teren intravilan în sup. de 4.065 mp și construcțiile C1 – hală (grajd nr. 4 – s.c. 383,88 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 227,21 mp) și C3 – magazie (s.c. 17,82 mp)- teren intravilan în sup. de 2.712 mp și construcțiile C1 – hală (s.c. 685,44 mp), C2 – platformă betonată (s.c. 422,46 mp) și C3 – hală (s.c. 695,86 mp) - Cota indiviză teren în suprafață de 810,62 mp din teren în suprafață totală de 2.326 mp, având nr. cad. 1519/10 înscris în CF nr. 3019 a UAT Ciurea, Jud. Iași. Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare- 209.840 Euro (exclusivTVA). 2. Bunuri mobile de natura echipamentelor tehnologice și mijloacelor de transport- Preț de pornire 80% din valoarea de piață stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de: 12,19,26.02.2021 respectiv 05,12 și 19.03.2021 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun.Iași, Str. Grigore Ureche, nr.3, Bl. Gh. Şonțu, Demisol, Birou nr.4, Jud.Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare, astfel:  500 lei pentru bunurile mobile  2.000 lei pentru bunul imobil  dovada achitării caietului de sarcini de 1.000 lei fără TVA–pentru bunul imobil;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO47PIRB2400741082005000 deschis pe numele debitoarei S.C. Old Age S.R.L. la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare și contravaloarea caietului de sarcini se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar, prin e-mail sau fax, cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare,sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la tel: 0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@ gmail.com.
Ieșenii au făcut 4.000 de propuneri pentru bugetul din acest an
01/03/2021 00:00

    Pană vineri, 26 februarie, la Centrul de Informatii pentru Cetăteni si centrele de cartier ale Primăriei au fost stranse 707 chestionare cu 1.626 de propuneri (312 chestionare cu 1.028 de pro ...

Aproape 80.000 de vaccinări, la Iași
01/03/2021 00:00

    Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, pană ieri, astăzi, 28 februarie 2021, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 33.688 cazuri cu persoane infect ...

Accesul clienților casnici în magazinul E.ON din Iași se va realiza doar cu programare online
01/03/2021 00:00

Începand de astăzi, 1 martie, accesul clientilor in magazinul E.ON din municipiul Iasi se va putea realiza doar in baza unei programări prealabile, realizată prin intermediul serviciului E.ON eBooking. ...

Tablete pentru elevii Colegiului Pedagogic „Vasile Lupu” cu rezultate foarte bune la învăţătură
01/03/2021 00:00

În cadrul proiectului 3Pillar Digitalize Education, desfăşurat in parteneriat cu  Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj si compania 3PILLAR GLOBAL SRL, in calitate de sponsor, au fost achizitionate ...

Se redeschide șantierul liniei de tramvai către Dancu
01/03/2021 00:00

  În cursul zilei de luni, 1 martie, constructorii contractati de Primăria Municipiului Iasi vor relua lucrările de construire aferente proiectului cu finantare europeană „Reabilitarea infr ...

ApaVital oferă premii abonaților care își plătesc facturile online
01/03/2021 00:00

  Protejarea mediului inconjurător a constituit dintotdeauna o prioritate pentru ApaVital. Utilizarea instrumentelor de comunicare disponibile in mediul online reprezintă o metodă prin intermediul căr ...

Noi licitaţii pentru parcările din oraş
01/03/2021 00:00

  Municipalitatea continuă activitatea de inchiriere a locurilor de parcare de resedintă. Marti, 9 martie, vor avea loc trei astfel de proceduri. Astfel, prima licitatie va avea loc la ora 10.00 si ar ...

Autorizaţii pentru închirierea de biciclete
01/03/2021 00:00

    Primăria Municipiului Iasi continuă colaborarea cu Asociatia Green Revolution in cadrul proiectului „I’Velo Relax”. Protocolul va fi incheiat pentru perioada 1 martie - 30 no ...

Unchiul și-a îndemnat nepotul, mort de beat și fără permis, să urce la volan
28/02/2021 23:53

Inexplicabil gestul făcut de I.M. din Codăeşti, judeţul Vaslui, un om in toată firea, ajuns la varsta de 49 de ani. Joi seara, bărbatul a imprumutat autoturismul nepotului său in varstă de 29 de ani, de ...

Hoţii de buznare nu mai pot opera nici măcar în pieţele agro-alimentare
28/02/2021 23:48

Montarea pe scară largă a camerelor de supraveghere in municipiul Iaşi are ca principală consecinţă anihilarea şi descurajarea totală a hoţilor de buzunare. Care a devenit deja o specie pe cale de disp ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei