Rezerva de apă a Bacăului prinde contur
Dimensiune font:
Lucrările la Rezerva de apă a municipiului Bacău sunt în plină desfăşurare, a anunţat de curând primarul Cosmin Necula. Constructorul a demarat proiectul de pe mai multe secţiuni. Se lucrează la montarea tronsoanelor de conductă (din polietilenă de înaltă densitate) pe străzile Frunzei, Digul Bârnat şi Depoului. „Lungime totală 330 metri liniari, diametru 315 mm. Montarea conductei care va deservi viitoarea Rezervă de apă se află în diferite stadii de progres, constructorul urmând a deschide noi fronturi de lucru în vederea finalizării acestei operaţiuni, mai ales în condiţiile timpului favorabil”, a spus primarul.
În total, cele şapte tronsoane de conductă însumează aproape nouă kilometri şi vor fi racordate la trei staţii intermediare de pompare, la Gherăieşti, Mărgineni şi pe strada Vasile Pârvan din Bacău.
Gospodăria de apă va fi constituită dintr-un rezervor, o staţie de clorinare şi una de pompare, şi va fi alimentată din şapte izvoare din zona Mărgineni.
Proiectul primordial al primarului
Ordinul de începere a lucrărilor la Rezerva de apă a municipiului Bacău a fost emis la sfârşitul lunii trecute, după ce Consiliul Judeţean a eliberat autorizaţia de construire pentru acest proiect.
✔️„Este unul dintre cele mai importante obiective ale administraţiei mele la finalizarea căruia vom rezolva problema nr. 1 cu care se confruntă oraşul nostru: problema apei. Am vorbit despre necesitatea acestui proiect încă din 2016, în condiţiile în care municipiul Bacău nu dispunea de surse alternative de alimentare cu apă şi depindea, exclusiv, de aducţiunea de apă de la Valea Uzului. Obiectivul va asigura alimentarea cu apă a oraşului în caz de avarii pe aducţiunea Valea Uzului”, a adăugat primarul.
Reamintim că problema apei este una dintre cele mai dificile din municipiul Bacău, motivul fiind vechimea reţelei. În ultimii ani, avariile s-au ţinut lanţ, spre disperarea locuitorilor care au fost nevoiţi să stea fără apă la robinete chiar şi câte o săptîmână. Ca urmare, primarul a decis să pună la punct un proiect pentru a asigura rezerva de apă a localităţii. Avariile au fost o problemă la ordinea zilei în întreg judeţul, multe fiind consemnate chiar şi în acest an. Aduşi la disperare, oamenii au ajuns să facă şi proteste în faţa Primăriei, cerând demisia primarului şi a celor de la Compania Regională de Apă.
Investiţia costă 14.472.551,37 lei, fără TVA.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau