SJU Botoşani caută medici specializați în chirurgie toracică și vasculară

chirurgi

Dimensiune font:

| 25-10-2021 16:17

În acest an, au mai fost scoase la concurs alte 31 de posturi, cât în 2019 și 2020 la un loc, iar acum se află în derulare un nou concurs de angajare, pentru alte 14 posturi


Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani a scos la concurs posturile de medici specialişti în chirurgie toracică și în chirurgie vasculară pentru a putea operaționaliza cele două noi cabinete din Ambulatoriu care au primit avizul Ministerului Sănătății. „Aceste două specialități sunt foarte importante, pentru că în Unitatea de Primiri Urgențe se prezintă foarte mulți botoşăneni cu urgențe de chirurgie vasculară și de chirurgie toracică. Prin angajarea a doi medici specializați în chirurgie toracică și chirurgie vasculară facem un pas uriaș spre înființarea unui compartiment specializat care să rezolve astfel de urgențe la Botoșani. În primă fază, cei doi specialiști vor activa în cadrul Ambulatoriului și ne vor ajuta pe partea de consultații, iar botoșănenii nu vor mai trebui să aștepte câte trei-patru luni pentru a fi programați la un consult de specialitate la Iași”, a declarat Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani.
De asemenea, au mai fost scoase la concurs alte cinci posturi de medici specialiști, de care sistemul sanitar botoșănean are mare nevoie. Acestea sunt în specializările: ATI (2 posturi), psihiatrie, pediatrie și sănătate publică și management. „Suntem în plină campanie de recrutare de medici tineri, pentru că Spitalul Județean are nevoie de specialiști de cea mai înaltă clasă. Sperăm să fie cât mai mulți medici interesați să vină să profeseze la Botoșani. Pe lângă aceste posturi, în acest an, au mai fost scoase la concurs alte 31 de posturi, cât în 2019 și 2020 la un loc. Încercăm să recuperăm ceea ce nu s-a făcut în ultimii ani, pentru că și pacienții botoșăneni trebuie să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă”, a declarat Doina Federovici, preşedintele CJ Botoşani, reamintind că, în acest moment, este în derulare un alt concurs pentru alte 14 posturi. Medicii interesați își pot depune dosarele până pe 8 noiembrie, ora 15,30.
De la începutul anului, Spitalul Județean Botoșani a încheiat contracte de muncă pe perioadă nedeterminată cu 10 medici de diferite specializări, jumătate cât s-au angajat în ultimii cinci ani la un loc.
Consiliul Județean Botoșani, care administrează Spitalul „Mavromati”, va pune la dispoziția medicilor specialiști interesați locuinţe ANL. Nicolae DRUMEA 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Număr impresionant de ieșeni cu „tulburări de memorie”
16/04/2024 17:55

Jumătate dintre persoanele testate in timpul „Campaniei de testare a memoriei” au aflat că au tulburări cognitive uşoare. Doar un sfert dintre cei testaţi au un status psihic normal. Raportul a ...

Iedul face concurență mielului de Paște
16/04/2024 17:53

În ultimii ani, mielul a pierdut teren in fata iedului in privinta alegerii cărnii pentru friptura de Paste. Mai sănătoasă, dar si mai gustoasă, carnea de ied este pe mesele tot mai multor romani de ...

Peste o mie de ieșeni şi-au testat starea de sănătate, pe pietonal
16/04/2024 17:18

 Peste o mie de ieşeni au trecut la sfarşitul săptămanii trecute pe la „Cortul Sănătătii”, care a fost amplasat pe pietonalul Stefan Cel Mare si Sfant, in cadrul unui proiect initiat de ...

Operele de artă ale marilor pictori români, pe băncile din Grădina Copou!
16/04/2024 17:16

Primăria Municipiului Iasi (PMI) continuă proiectul initiat anul trecut, de amplasare in parcurile din oras a unor bănci modelate sub formă de carte, personalizate cu versuri din opera poetilor romani. A ...

Ajutoare de Paști pentru 10.000 de pensionari ieșeni
16/04/2024 15:39

Tichete sociale valorice, cu ocazia Sărbătorilor de Pasti, pentru peste 10 mii de pensionari ieseni Cu ocazia Sărbătorilor de Pasti pensionarii ieseni vor primi ajutoare sub formă de tichete sociale valor ...

Se redeschide Muzeul „Nicolae Gane”
16/04/2024 15:32

Vineri, 19 aprilie 2024, incepand cu ora 11:00, va avea loc deschiderea Muzeului „Nicolae Gane”, unul dintre cele 17 muzee din reteaua MNLR Iasi. Publicul este invitat să descopere pe strada Nico ...

„Armonii albastre” Gală caritabilă în beneficiul tinerilor cu autism
16/04/2024 15:02

Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, in parteneriat cu Asociatia Natională pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania (ANCAAR) – Filiala Iasi, invită publicul la concertul caritabil ...

Doi ani după gratii. A furat caloriferul şcolii şi medaliile cu centenarul
16/04/2024 14:53

Conform sentinţei pronunţată luni, 15 aprilie a.c. de către Judecătoria Răducăneni, Dorin Constantin R. va sta următorii doi ani la puşcărie, el fiind condamnat pentru furt calificat. Unul total atipi ...

 Fermierii ieșeni nu mai vor rachete antigrindină!
16/04/2024 14:51

* luni, cativa fermieri s-au adunat in faţa punctului de lansare antigrindină din localitatea Maxut, comuna Deleni, solicitand rezolvarea in regim de urgenţă a statutului staţiilor antigrindină şi stabil ...

Deputatul PSD Claudiu Ilişanu a demisionat din funcţie, după numirea sa ca prefect al Băcăului
16/04/2024 14:49

Deputatul PSD de Bacău Claudiu Ilişanu a informat Biroul permanent al Camerei Deputaţilor că şi-a dat demisia din Parlament incepand cu 10 aprilie. El va fi inlocuit de Vasile Budacă. Ilişanu a fost nu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei