Tânără din Suceava, șir de infracțiuni în doar câteva minute: A chemat agenții, a urcat băută la volan și a sunat la 112 de față cu polițiștii

2

Dimensiune font:

| 23-03-2025 15:27

O tânără în vârstă de 31 de ani din judeţul Suceava are de plătit amenzi contravenţionale a căror valoare depăşeşte 4000 de lei şi este cercetată penal după ce a comis mai mute contravenţii şi infracţiuni, încălcând Codul rutier, dar şi alte prevederi legale. Printre altele, femeia a urcat la volan, deşi era în stare vizibilă de ebrietate, a fugit de Poliţie şi, după ce a fost oprită, a sunat la 112, cu poliţiştii lângă ea, nemulţumită că nu i se dă dreptate.

Intervenţia poliţiştilor suceveni în acest caz a avut loc sâmbătă seară după ce o femeie a sunat la 112, la ora 18:52, anunţând că în faţa unui magazin sătesc din localitatea Capu Codrului, comuna Păltinoasa, are loc un scandal. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au găsit-o pe femeia care sunase la numărul unic de urgenţă. Este vorba despre o localnică în vârstă de 31 de ani aflată în stare avansată de ebrietate şi care le-a spus poliţiştilor că în timp ce se afla pe terasa magazinului a avut discuţii în contradictoriu cu un bărbat.

„La un moment dat, în timp ce poliţiştii procedau la legitimarea bărbatului indicat de apelantă, încercând să stabilească motivul conflictului, femeia de 31 de ani s-a deplasat la autoturismul personal aflat parcat în imediata apropiere, s-a urcat la volanul acestuia şi a demarat cu viteză pe drumul comunal. Echipajul de poliţie a procedat la urmărirea acesteia, însă cu toate că a fost somată cu semnalele luminoase şi acustice ale autospecialei de poliţie, aceasta a refuzat să oprească, fiind blocată str. Bogdan Vodă din localitatea Capu Codrului. Femeia de 31 de ani a fost recalcitrantă şi agresivă verbal în momentul în care a fost oprită şi totodată a refuzat să se urce în autospeciala de poliţie în vederea transportării către o unitate spitalicească, motiv pentru care s-a impus încătuşarea acesteia şi conducerea forţată”, informează oficialii Poliţiei.

Scandalul făcut de tânără a continuat şi după ce aceasta a fost prinsă şi încătuşată. Ea a refuzat să fie testată cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei, din acest motiv, poliţiştii au condus-o la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde femeia a făcut din nou scandal refuzând consultul medical şi prelevarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, pentru că nu i s-a dat dreptate, ea a sunat din nou la 112.

„În timpul în care femeia de 31 de ani era la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, aceasta a apelat din nou la SNUAU 112 în mod abuziv, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei conform OG 34/2008. Totodată, întrucât femeia a fost recalcitrantă şi agresivă verbal şi nu a avut asupra sa permisul de conducere precum şi cartea de identitate, a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.215 lei conform OUG 195/2002. De asemenea, aceasta a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei conform Lg. 61/1991 R pentru adresarea de injurii şi expresii jignitoare”, precizează poliţiştii.

Pe lângă amenzile primite, suceveanca este cercetată penal pentru comiterea infracţiunii de refuzul de prelevarea de mostre biologice.

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:39

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Izvorul Tămăduirii – darul vindecător al Maicii Domnului și harul dintr-o picătură de apă
25/04/2025 07:45

În prima vineri de după Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă prăznuieste Izvorul Tămăduirii, un moment de adancă veneratie pentru Maica Domnului, ocrotitoarea celor bolnavi si izvor de mangaie ...

  O nouă speranță pentru ieșenii care vor să devină părinți. Guvernul oferă 10.000 de vouchere pentru FIV în 2025
25/04/2025 07:32

Guvernul Romaniei a decis să continue si in 2025 Programul national de sustinere a natalitătii prin Fertilizare In Vitro (FIV), o initiativă care oferă sprijin direct pentru cupluri si femei singure afectat ...

Joburi bine plătite în Iași pe care nu le înveți în școală
25/04/2025 07:30

În Iasi, tot mai multi tineri aleg să-si croiască drumul profesional in afara sălilor de curs. Departe de amfiteatre, in cafenele, studiouri improvizate sau colturi linistite de apartament, prind contu ...

Primul oraș din România care ar putea avea autobuze fără șofer - Este necesară schimbarea legislației
25/04/2025 06:52

Primul oraş din Romania in care va circula un autobuz electric autonom, fără şofer, ar putea fi Iasiul, insă pentru transpunerea in realitate a acestui deziderat este nevoie de schimbarea legislaţiei actu ...

DE 28 Iași – Târgu Frumos - Ce amendă primești dacă depășești pe partea dreaptă
25/04/2025 04:01

* in cadrul actiunilor de survolare si supraveghere a traficului rutier, derulate in aceste zile, aproximativ 35 de conducători auto au fost surprinsi in timp ce efectuau depăsiri neregulamentare ale altor au ...

În spitalele ieșene mor zilnic câte 15 pacienți!
25/04/2025 04:00

* anul trecut, cele mai multe decese s-au inregistrat la Spitalul Clinic Judetean de Urgentă „Sf. Spiridon” – 1.273, la Spitalul Clinic de Urgentă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” &ndash ...

O treime dintre ieșeni, acționari la bursă, fără să știe!
25/04/2025 03:50

* in Iasi sunt 276.927 de detinători, o treime dintre acestia neavand nici un fel de vesti despre actiunile cu care i-au recompensat statul in anii ’90 * desi mare parte dintre milioanele de romani ...

Peste 12.000 de ieșeni și-au pierdut locul de muncă în acest început de an
25/04/2025 03:00

Criza economică pare să fi ajuns deja la Iasi, judecand doar după numărul contractelor de muncă inregistrate. Conform statisticilor oficiale din acest debut de an - situatie intocmită pe baza datelor exis ...

Lansare de carte, la BCU: „Reședințe boierești și monumente din Iași”, un ghid sentimental al Iașului
25/04/2025 00:53

 * autorul volumului, istoricul Narcis Dorin Ion, mărturiseste in prefata lucrării apărute la Editura Vremea din Bucuresti că, „muntean fiind, dar indrăgostit din tinerete de Iasi, incerc si eu, ...

Iaşul, în centrul luptei europene împotriva cancerului
24/04/2025 20:56

* IRO Iaşi găzduieşte o intalnire strategică in cadrul proiectului CCI4EU * evenimentul se desfăşoară in cadrul unui efort european concertat de aliniere a infrastructurii oncologice din Romania la stand ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei