00000  ULTIMA-ORA-pe

Dimensiune font:

Tribunalul Bacău a pronunțat falimentul companiei RAFO Onești/ Urmează vânzarea pe bucăți

| 20-09-2019 00:04

Falimentul companiei RAFO a fost pronunțat de Tribunalul Bacău pe 19 septembrie 2019, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al societății, printr-un comunicat de presă. Potrivit acestuia, falimentul RAFO survine ca o consecință firească a faptului că intențiile investitorilor nu s-au concretizat într-o tranzacție, coroborată cu expirarea, pe 22 august a planului de reorganizare a companiei, de 18 luni. Oricum, RAFO nu mai funcționa din 2008, cu mult înainte de intrarea în insolvență.

„RAFO Onești are o valoare simbolică pentru piața locală și regională a prelucrării ţiţeiului şi petrochimiei. Pentru români, este o companie cu valoare emoțională, pe care ne-o amintim cu toții cu nostalgie. Dincolo de aceasta, trebuie să fim realiști și să remarcăm faptul că RAFO este un proiect complex, de nișă, cu Return on Investment pe termen lung și cu implicații pe mai multe ramuri. Achiziția RAFO ar fi însemnat doar un prim pas pe un drum cu potențial, compania necesitând apoi și investiții susținute atât în modernizarea infrastructurii rafinăriei, dezvoltarea echipei de specialiști, precum și în ceea ce privește asigurarea unei materii prime de calitate. Toate aceste criterii ne indică faptul că este nevoie de un investitor de forță și calibru, agil într-o piață incertă, un jucător cel mai probabil la nivel internațional", a declarat Vasile Godîncă-Herlea, CEO CITR

CITR Filiala București SPRL a fost desemnat lichidatorul judiciar al societății RAFO în aceeași sedința din 19 septembrie 2019, urmând să fie confirmat la prima adunare generală a creditorilor. Primul pas din procedură va fi reluarea procesului de inventariere și evaluare a rafinăriei, urmat de întocmirea unei noi strategii de valorificare, menită să acopere recuperarea creanțelor şi cheltuielile de conservare. Judecătorul sindic va stabili un termen până la care toți creditorii care au înregistrat creanțe după deschiderea procedurii de insolvență vor înregistra cereri de înscriere la masa credală.
PUBLICITATE

inRead invented by Teads

“Și în această fază, intenția noastră va fi să valorificăm rafinăria ca ansamblu funcțional. De asemenea, suntem preocupați de conservarea activului, păstrându-l în stare corespunzătoare. În cazul în care nu vor exista investitori interesați pentru tot ansamblul, vom lua în considerare și vânzarea segmentată, pe procese tehnologice”, a spus Vasile Pop, Country Sales Manager al CITR.

Rafo S.A. a fost înființată în 1991 ca societate comercială. Având în componență două rafinării, din acea perioadă a funcționat doar prin Rafinăria 2, în urma restructurării fluxului de producție. Țițeiul a fost achiziționat în special din import, Rafo funcționând în special cu petrol iranian. Compania a fost nevoită să oprească producția în 2008 din cauza faptului că nu mai era posibilă reînoirea licenței de funcționare, precum și pe fondul respectării prevederilor legislației de mediu.

Între 2004-2010, RAFO a mai trecut printr-o perioadă de insolvență, implementând planul de reorganizare aprobat la vremea respectivă. Cu toate că RAFO S.A. a realizat o gama largă de studii cu privire la varii opțiuni de dezvoltare, între 2015-2016, compania nu a reușit să continue programul de modernizare început în 2008, eforturile concentrându-se mai mult pe conservarea echipamentelor și a utilajelor.
 

 

 

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

 

ULTIMA ORA

 

 

 

 

ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iaşi, şos. Aleea Nicolina, nr, 82, jud. Iaşi, tel: 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, prin asociat coordonator Mititelu Corneliu, în calitate de lichidator judiciar al debitorului S.C. Com-Beton S.A. Iaşi, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, nr. de înregistrare la O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit Încheierii nr. 349/2017 din data de 15 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Iaşi, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 27.09.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun, Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ - Denumire şi descriere active - Valoare de pornire la licitaţie* (lei, fără T.V.A.) Activ 3 - PROPRIETATEA IMOBILIARĂ FUNCIARĂ amplasată în extravilan com. Vîrfu Cîmpului, jud. Botoşani, compusă din: - teren arabil neproductiv (cu destinaţie Staţie sortare pentru balastieră), în suprafaţă de 5.000 mp, cu număr cadastral 39, C.F. 9/N (nr. cds. nou 39 al C.F. 50595/com. Vîrfu Cîmpului). Imobilul se află în zona periferică a comunei, ocupată preponderent de terenuri virane şi agricole, amplasamentul nu dispune de utilităţi, iar accesul la proprietate se face pe drum pietruit. Imobilul a fost dobândit conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2939/07.10.2004 de B.N.P. Elena Roman. - 325.000,00 lei Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 26.09.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Licitaţia se va organiza în contul S.C. MINERAL COM S.R.L. care a adjudecat activul 3 în cadrul licitaţiei publice din data de 17.07.2019, ora 12.00 la preţul de 325.000,00 lei. S.C. MINERAL COM S.R.L. va putea să achite la termenul de licitaţie preţul oferit iniţial, caz în care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de noua licitaţie. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi, în fiecare zi de luni până vineri, orele 09.00–16.00, până pe data de 26.09.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine la: tel. 0232/243864, 0755132473, 0758049904, fax: 0232/212231 email: secretariat@insolventa.ro Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.
ANUNŢ DE VÂNZARE Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., cu sediul în mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, # 0232/243864; fax: 0232/212231, e-mail: iasi@insolventa.ro, în calitate de lichidator judiciar al Com-Beton S.A. Iași, cu sediul social în mun. Iaşi, B-dul Chimiei nr. 14, jud. Iaşi, C.U.I. RO5551582, O.R.C. J22/189/1994, numită potrivit încheierii nr. 349/15.03.2017, pronunţată de Tribunalul Iași, Secţia II Civilă - Faliment, în dosarul nr. 8380/99/2014, anunţă în data de 31.10.2019, ora 12.00, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, a următoarelor active: Nr. activ, Descrierea comercială, Valoare de evaluare (lei, fără T.V.A.), Valoare de pornire (lei, fără T.V.A.). Activ 13 - Teren arabil situat în extravilanul satului Pădureni, oraşul Mărăşeşti, jud. Vrancea, Sp teren: 2121 mp, neîmprejmuit, învecinat cu drum, teren proprietatea primăriei și proprietatea Melinte Maria pe două laturi, utilități, pretabil pentru activități agricole și posibil construcții rezidențiale. Amplasat în cvartal 36, parcela 186, CF nr. 750/N a loc. Mărăşeşti, jud. Vrancea (nr. C.F. nou 52359/oraş Mărăşeşti), având nr. cds. 918N. 76000 lei, 13000 lei. Activ 25 - Bunurile mobile situate în mun. Iași, B-dul Chimiei, nr. 14, jud. Iași, compuse din: Echipament tipografie (demontat), Echipament tipografie Korad (nr. inv. 20296), Echipament procesare tipografică (nr. inv. 20322), Echipament procesare tipografică (nr. inv. 20323), Roland VP 540 (nr. inv. 20337), Aparat automat îndosariat (nr. inv. 20417), Laminator Roll Lam E 160c (nr. inv. 20338). 42700 lei, 17080lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 30.10.2019, ora 12.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, C.P. 700221, jud. Iaşi. Bunurile se vând libere de sarcini. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare, precum şi condiţiile de participare (inclusiv condiţia prezentării dovezii de depunere a garanţiei de participare în valoare de 10% din valoarea de pornire a licitaţiei), sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi, de luni până vineri, orele 09.00 – 16.00, până pe data de 30.10.2019, ora 12.00, în baza unei cereri prealabile (24 de ore). Relaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul www.insolventa.ro și la numerele de telefon. Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L. E-mail: secretariat@insolventa.ro fax: 0232/212231; # 0232/243864, 0755132473, 0758049904 Lichidator judiciar, Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L.
Săptămâna prevenirii traficului de persoane
17/10/2019 14:26

  Campania vizează promovarea Zilei Europene de Luptă Împotriva Traficului de Persoane – 18 Octombrie, precum şi informarea şi constientizarea publicului cu privire la riscurile şi implic ...

S-a limpezit vinul! Şoselele sunt ticsite de şoferi la limita comei alcoolice!
17/10/2019 13:56

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi constituie priorităţi ale Poliţiei Ieşene. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat, in ultimele ore, diverse activităţi pentru prevenirea accidentelor de ci ...

Au început înscrierile la Festivalul de Chitară de la Casa Studenţilor
17/10/2019 13:48

    Casa de Cultură a Studentilor din Iasi, prin Clubul de chitară clasică si electrică, coordonat de referentul Petran Paveliuc organizează in perioada 16-18 noiembrie, cea de-a XII-a editie I ...

Infatuarea politrucilor ucide!
17/10/2019 11:54

  Infatuarea politrucilor ucide!   Inaugurarea Clinicii de Arsi din cadrul Spitalului Clinic Sfantul Spiridon din Iasi s-a dovedit incă un exercitiu de cinism si infatuare din partea Sorinei Pinte ...

 

Gest greu de înțeles a unui tânăr din Marginea. A fost încatușat imediat de polițisti
17/10/2019 11:48

Politistii din cadrul SPR3 Marginea au fost sesizati prin SNUAU 112 cu privire la comiterea unui furt pe raza comunei Dornesti. Politistii s-au deplasat la locul indicat de apelant, unde l-au identificat p ...

PRIMUL MAGAZIN DIN REGIUNE AL BRANDULUI AMERICAN DE COSMETICE NYX PROFESSIONAL MAKEUP S-A DESCHIS ÎN ANSAMBLUL PALAS IAȘI
17/10/2019 11:13

  PRIMUL MAGAZIN DIN REGIUNE AL BRANDULUI AMERICAN DE COSMETICE NYX PROFESSIONAL MAKEUP S-A DESCHIS ÎN ANSAMBLUL PALAS IASI   De curand, make-up artistii si pasionatii de produse cosmetice a ...

  Pictură murală dedicată adolescentelor gravide
17/10/2019 10:54

  Pe unul din peretii Grădinitei cu Program Prelungit nr. 23 din Bacău poate fi văzută, de cateva zile, o lucrare realizată cu vopsea purificatoare de aer. Intitulată „Interludiu”, pictu ...

Ministrul Agriculturii, din Cotnari!
17/10/2019 08:51

Viitorul Ministru al Agriculturii ar putea fi un ieşean. Asta ar insemna că este pentru prima dată in 30 de ani cand un ieşean ar ajunge să conducă destinele agriculturii romaneşti. Este vorba despre C ...

  842.000 de euro pentru renovarea beciurilor din Centrul vechi al Botoşaniului
17/10/2019 08:11

    Beciurile istorice din Centrul Vechi al municipiului Botoşani vor fi reabilitate in baza unui proiect transfrontalier finanţat prin Programul Operaţional Comun Romania-Ucraina 2014-2020, a an ...

CELE MAI NOI PROIECTE IMOBILIARE DIN IASI  17 10  .2019
17/10/2019 08:05

        80% dintre dezvoltatorii imobiliari din judetul Iasi sunt deja partenerii nostri. Pentru o ofertă personalizată de promovare a proiectului imobiliar, vă rugăm să ne&nb ...