Ultima tranşă de vaccinuri antigripale a sosit la Neamţ
Dimensiune font:
La sediul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Neamţ a sosit treia tranșă de vaccin antigripal, adică 12.820 doze, reprezentând ultima din cele solicitate. De la Ministerul Sănătății s-au trimis în județ 42.730 de doze, cât au cerut medicii de familie prin DSP.„În acest sezon epidemic, până la data de 17 noiembrie au fost vaccinate antigripal 22.760 de persoane din grupele de risc aflate în evidența medicilor de familie din județul Neamț. Până acum s-au primit 42.730 doze de vaccin gripal, distribuit gratuit de Ministerul Sănătății”, au spus oficialii DSP Neamț.
Vaccinarea a început în perioada optimă, acum o lună de zile, astfel că până acum a fost înregistrat doar un caz. Este vorba de confirmarea bolii prin examen clinic la o femeie de 72 de ani, din Dobreni, care a fost internată în spital la începutul lunii octombrie.
În ultima săptămână au fost consemnate 1.969 de infecţii respiratorii, dintre care 29 au fost forme grave ce au impus internarea. La DSP au fost consemnate 381 de cazuri de pneumonie.
George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau