Un criminal extrem de periculos reclamă... dreptul inalienabil la învăţătură

1studios

Dimensiune font:

| 25-09-2020 12:23

 Încarcerat în Penitenciarul Iaşi din 2010, în regim de maximă siguranţă, individul este recordmen absolut în trimiterea de petiţii către instanţe, cu peste 40 de sesizări  în decursul anilor: contestaţii împotriva judecătorului delegat, cereri de liberare condiţionată sau cereri de întrerupere a executării pedepsei * ultima dată, el a invocat dreptul inalienabil la învăţătură, asta deşi, la 30 de ani, abia a terminat clasa a VIII-a

 

Despre criminalul piroman de la Horleşti care, în închisoare, a doborât toate recordurile în materie de petiţii şi contestaţii am scris în amănunt acum câteva luni. Marcel Marcu (30 de ani), căci despre el este vorba, se află încarcerat în Penitenciarul Iaşi din 2010, în regim de maximă siguranţă, el având de ispăşit o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, prin cruzime şi incendiere.

Individul a ţinut la vremea aceea prima pagină a ziarelor prin grozăviile de care a fost în stare. Atunci, în seara de 10 spre 11 ianuarie 2009, maică-sa plecasă într-o vizită la cineva din sat, iar el a rămas să bea împreună cu taică-su, Costică. S-au îmbătat bine şi, ca de obicei, s-au luat la harţă. Enervat de vorbele bătrânului, Marcel şi-a strâns părintele de gât, iar acesta a leşinat. Crezând că l-a omorât, agresorul, cu mintea încâlcită de alcool, s-a gândit că e bine să ascundă urmele şi să însceneze un incendiu. Că la pus foc se pricepea foarte bine. Mai făcuse aşa ceva în urmă cu doi ani, când i se pusese pata pe un vecin. Aşa încât a luat butelia din bucătărie, a adus-o în mijlocul sufrageriei, a deschis robinetul de gaz şi a aprins chibritul. Flăcările s-au întins instantaneu, făcând un adevărat prăpăd. A părăsit casa în ultimul moment, răcnind ca apucatul, ca să-i alerteze pe vecini. Tatăl său era prea beat ca să mai poată reacţiona şi a murit carbonizat. Autopsia avea să constate că bătrânul avea o alcoolemie de 2,65 la mie în sânge. Omul a murit fără să-şi dea seama.

Luat la anchetă, piromanul a venit cu nişte explicaţii de toată jena. Cică ar fi vrut să-şi aprindă ţigara de la butelie, că nu-i mergea bricheta, apoi s-ar fi speriat de amploarea incendiului şi a fugit fără a-şi mai ajuta tatăl. Criminaliştii au demontat foarte uşor scorneala lui Marcel, astfel încât acesta a fost silit să recunoască şi să detalieze cum s-au derulat faptele în realitate. Prima instanţă l-a condamnat la 15 ani de închisoare, el a făcut recurs, iar Curtea de Apel a majorat pedeapsa la 17 ani.

Ajuns în penitenciar, criminalul nu s-a gândit niciun moment să se pocăiască. Dimpotrivă, a profitat de toate tertipurile posibile pentru a şicana supraveghetorii şi a enerva magistraţii. Numai trei ani, Marcu a depus peste 40 de petiţii. Pretenţii, contestaţii împotriva hotărârii judecătorului delegat ori chiar cerere de întrerupere a executării pedepsei şi de liberare condiţionată. Pe motive care de care mai absurde.

Supărat că n-a putut să fumeze când a vrut şi că n-a putut intra pe net

Cea mai recentă reclamaţie a sa s-a judecat zilele trecute. Marcel a făcut plângere împotriva judecătorului de supraveghere, afirmând că acesta i-ar fi încălcat un drept inealienabil, cel la învăţătură. În motivarea demersului său, petentul a arătat că a urmat cursuri şcolare, însă nu a putut să se pregătească pentru examenul pe care l-a susţinut, deoarece a fost pusă în executare împotriva sa sancţiunea disciplinară a izolării. 

Condamnatul a reclamat faptul că în data de 9 iunie 2020 a fost trimis din nou în izolare, deşi conducerea penitenciarului ştia că în zilele de 15 şi 17 iunie el trebuie să susţină examenele de absolvire a clasei a VIII-a. El spune că din cauza asta nu s-a mai putut prezenta la cursuri şi că eventuala sancţionare a sa putea fi amânată până după cele două examene.

Judecătorii au cerut Penitenciarului Iaşi, la termenul din 25 august, emiterea unei adrese oficiale prin care să se detalieze cazul lui Marcel. Hârtia a venit imediat, supraveghetorii au confirmat că, într-adevăr, deţinutul a sta în izolare, dar numai trei zile, între 9 şi 12 iunie, dar acest lucru n-a afectat deloc procesul de învăţare. Pentru că „deţinuţii aflaţi în executarea sancţiunii disciplinare cu izolarea îşi pot exercita dreptul de petiţionare, la corespondenţă şi la informare”. Nu pot fuma când vor, ci doar în ora de plimbare, nu sunt scoşi la muncă, n-au acces la internet şi nici nu pot primi pachete, iar aceste restricţii l-ar fi nemulţumit de fapt.

În motivarea sentinţei dată alaltăieri, instanţa a menţionat că „deţinutul trebuia şi putea să cunoască faptul că săvârşirea unor abateri disciplinare va atrage sancţionarea sa disciplinară, sancţiuni ce implică în mod firesc diverse obligaţii şi interdicţii pentru autorul lor. În concluzie, nu se poate reţine că Penitenciarul Iaşi ar fi încălcat dreptul la învăţământ al deţinutului, prevăzut de art. 79 din Legea nr. 254/2013. Mai mult decât atât, având în vedere că plângerea petentului a fost înaintată judecătorului de supraveghere după ce acesta executase integral sancţiunea disciplinară a izolării iar anterior soluţionării plângerii petentul susţinuse deja examenele la care a făcut referire, administraţia locului de deţinere nici nu ar putea fi obligată să adopte alte măsuri în privinţa persoanei private de libertate. În concluzie, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către petentul condamnat Marcel Marcu”. Marcel FLUERARU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Aur pentru elevii ieșeni
23/04/2024 08:52

 Elevii Andrei Boacă si Alexandru Gheorghies din cadrul InfoGym - Hai la Olimpiadă Iaşi au reusit să obtină medalii de aur la Shumen 2024. Ei au participat vineri si sambătă la concursul internation ...

Cinci firme se bat pe un contract de dotare cu mobilier a şcolilor şi grădiniţelor
23/04/2024 07:55

* procedura este impărtită in două loturi si vizează achizitia de mobilier pentru 1.150 de săli, din care 186 pentru grupe de grădinită si 966 pentru săli de clasă Cinci firme şi asocieri de firme au ...

Oamenii străzii din Iași, „răsfățați” de autorităţile locale!
23/04/2024 07:54

Cei 39 de beneficiari ai Centrului Social de Urgentă pentru Recuperare si Integrare „C.A. Rosetti” din Iaşi, unitate aflată in administrarea Directiei de Asistentă Socială (DAS) din cadrul Prim ...

Zeci de moldoveni și-au declarat falimentul personal
23/04/2024 07:15

* cele mai multe astfel de solicitări au fost inregistrate in judetele Suceava, Botosani si Iasi  * Vasluiul este singurul judet din regiune in care nu s-au depus atfel de cereri * prin procedura care are ...

O nouă ediţie FloralIS, în week-end, pe pietonal
22/04/2024 21:51

Un adevărat regal al frumusetii naturii ii asteaptă in acest week-end pe ieseni pe pietonalul Stefan cel Mare si Sfant, in cadrul unei noi editii a Sărbătorii Florilor – FloralIS. Astfel, in perioada ...

Se închid centrele sociale pentru persoanele cu dizabilități
22/04/2024 21:50

 Cele 16 centre sociale de tip rezidential destinate persoanelor adulte cu dizabilităti, aflate in prezent in administrarea Directiei Generale de Asistentă Socială si Protectia Copilului (DGASPC) Iasi, ...

„Nicio baterie la gunoi”, concurs de educație pe teme de mediu pentru elevi
22/04/2024 21:48

Impactul deseurilor asupra mediului si colectarea si reciclarea in mod responsabil a acestora constituie tema editiei din acest an a concursului „Nicio baterie la gunoi!”, adresat profesorilor si el ...

Teatrul Național Iași anunță prima ediție a Festivalului Național de Teatru „Cătălina Buzoianu”
22/04/2024 18:24

În perioada 7-11 septembrie 2024, Teatrul National „Vasile Alecsandri” din Iasi organizează prima editie a unui festival de teatru care să cuprindă cele mai importante spectacole semna ...

Basarabeni prinși pe Prut. Ei voiam să ajungă în Italia
22/04/2024 15:27

Poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi au depistat, duminică noaptea, doi bărbaţi cu cetăţenie Republica Moldova care au traversat raul Prut inot, cu intenţia de a ajunge in Ital ...

Soluţie tehnică pentru diferenţele de notare la grile la Evaluarea Naţională
22/04/2024 14:11

Ministrul Educaţiei anunţă că a fost găsită soluţia tehnică pentru ca in cazul in care la Evaluarea Naţională există diferenţe de notare la grile, platforma de evaluare digitalizată să le semnalez ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei