Unul dintre ultimii hoţi de buzunare din Iași a ajuns după gratii

2 pensetar

Dimensiune font:

| 31-10-2021 08:57

  * la un moment dat, acesta a încercat să intre într-o afacere de trafic de persoane, însă, când a aflat care sunt pedepsele pentru asemenea fapte, s-a lăsat păgubaş, concentrându-se pe ce ştia el cel mai bine: subtilizarea portofelelor din buzunarele cetăţenilor

Prinţu Căldăraru (40 de ani) este unul dintre cei mai vechi hoţi de buzunare din Iaşi şi rămăsese printre ultimii în activitate. La un moment dat, el a încercat să intre într-o afacere de trafic de persoane, însă, când a aflat care sunt pedepsele pentru asemenea fapte, s-a lăsat păgubaş, concentrându-se pe ce ştia el cel mai bine: subtilizarea portofelelor din buzunarele cetăţenilor. Pentru că-n asemenea cazuri, de regulă, se dă cu suspendare.

Deşi această „meseriea devenit foarte riscantă din cauza camerelor de supraveghere din ce în ce mai numeroase, practic omniprezente, Prinţu n-a renunţat. Astfel, pe 26 februarie 2020, a dat o nouă lovitură. Un anume Constantin M. abia ce luase salariul şi, în drum spre casă, s-a oprit la un bar din zona CUG, unde a băut bine. Apoi s-a urcat în autobuz, coborând în staţia Bucegi din zona Tg.Cucu. Era în jurul orei 14.30. Ghinionul lui Constantin s-a numit Prinţu, care s-a nimerit în staţie, inspectând zona. Experimentatul hoţ de buzunare a intuit că i-a ieşit în cale un om care tocmai luase salariul, şi-a dat seama că e beat, deci o pradă sigură. Prinţu l-a apucat pe cetăţean de mână, oferindu-se să-l ajute să se aşeze pe o bancă din staţie. A operat cu mare fineţe, şi-a luat rămas bun de la victimă şi a plecat cu 1.500 lei în buzunar.

În ciuda stării de beţie, Constantin a realizat rapid că tocmai fusese furat, s-a ridicat şi a pornit după Prinţu. Ghinion, „pensetaruldispăruse din peisaj. A reclamat la poliţie, anchetatorii au urmărit imaginile de pe camerele de supraveghere şi nu le-a trebuit prea mult să-şi dea seama că au de-a face cu celebrul Prinţu. Numai că era greu să dovedească fapta. Aşa că au mai aşteptat.

 

Iniţial, n-a vrut să recunoască nimic

Prudent, Prinţu a stat la cutie câteva luni, aşteptând să se liniştească apele. Iar pe 11 ianuarie 2021 a ieşit din nou la „treabă”. De data asta, şi-a ales ca zonă de operare campusul Tudor Vladimirescu. N-a avut mult de aşteptat. Alex A., de loc dintr-o comună din sudul oraşului, venise cu încă patru prieteni la o bere. S-au făcut mai multe, iar petrecăreţii au rămas fără ţigări. Alex s-a ridicat de la masă şi s-a dus la un chioşc de lângă T17, ca să refacă stocul de tutun. Prinţu s-a apropiat din spate, a băgat mâna în buzunarul exterior al gecii lui Alex şi a înşfăcat portofelul. Acesta a simţit, s-a întors brusc şi a cerut hoţului să restituie bunul furat. Prinţu s-a conformat, numai că, folosindu-se de dexteritatea sa legendară, a sustras 200 lei, apoi a luat-o din loc. Alex a reclamat furtul la poliţie, imaginile surprinse de camere erau foarte clare, astfel încât Prinţu a ajuns în arestul preventiv. A fost trimis în judecată sub acuzaţia de „furt calificat” şi i s-au imputat ambele fapte.

În timpul urmăririi penale, Prinţu n-a recunoscut nimic şi a fost avertizat că îşi îngreuiază situaţia, astfel că, în faţa judecătorilor, şi-a schimbat radical comportamentul, susţinând că îşi doreşte să se împace cu persoanele vătămate, solicitând judecarea cauzei potrivit procedurii recunoaşterii învinuirii. Nu i-a folosit, nu a reuşit să-i înduplece pe magistraţi şi, prin sentinţa de vinerea trecută, a fost condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu executare. Marcel FLUERARU

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Chirica susține că a fost trimis în judecată în momentul depunerii candidaturilor intenționat: ”Mă aştept şi la alte mişcări de acest fel”
19/04/2024 21:02

 Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că trimiterea sa in judecată de către procurorii DIICOT in dosarul "Veranda" nu este "o surpriză foarte m ...

Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor de la Spitalul Regional de Urgențe
19/04/2024 18:05

    Ministrul Sănătăţii a venit la inaugurarea lucrărilor la cea mai importantă investiţie din Moldova ultimilor 30 de ani. Rafila are convingerea că Spitalul Regional de Urgenţe din Iaşi ...

Întâlnire transnațională în cadrul Proiectului „Folk Art and Culture”
19/04/2024 15:44

Complexul Muzeal National „Moldova” din Iasi este partener al proiectului Erasmus+ „Folk Art and Culture: Offering Educational Opportunities to Young People”, cod 2022-1-EL01-KA220-ADU ...

GALERIE FOTO - Primele utilaje au intrat pe șantierul viitorului Spital de Urgență
19/04/2024 13:11

 La Iasi, au inceput astăzi lucrările la viitorul Spital Regional de Urgentă, in prezenta ministrului Sănătătii, Alexandru Rafila. Ministrul a precizat că valoarea proiectului se apropie de 700 de ...

Maria, visează să danseze, dar are nevoie de ajutor
19/04/2024 10:30

Maria este o fetită de 10 ani veselă, deschisă, sociabilă. Iubeste muzica. Îsi doreste cu ardoare să ia ore de canto, să invete să cante la pian, să facă balet. Însă mai presus de orice vr ...

Șase copii de la Școala Carol I din Iași au dus joaca cu piesele Lego la un alt nivel
19/04/2024 07:33

* acestia, elevi in clasa a patra, vor reprezenta Romania la cea mai mare competitie de robotică la nivel mondial, in această vară, la Hong Kong * roboteii lor din Lego au cucerit juriul din Romania si urmea ...

 Concurs de ortografie la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”
19/04/2024 07:10

Sambătă, 20 aprilie 2024, de la ora 9:00, Colegiul National de Artă „Octav Băncilă” va găzdui a doua editie a Concursului Judetean de Limbă si Comunicare „Pastila Ortografică”, i ...

Se caută noi soluții pentru transportul metropolitan
19/04/2024 04:50

* imbunătătirea mobilitătii in Zona Metropolitană Iasi reprezintă o prioritate a autorităţilor, in conditiile in care populatia municipiului Iasi si a comunelor invecinate a depăsit deja 500.000 de locu ...

Chiar dacă temperaturile au scăzut, caloriferele rămân reci
19/04/2024 00:00

* pe adresa municipalitătii nu a venit pană acum, din partea asociatiilor de proprietari, nicio solicitare de furnizare a căldurii Scăderea accentuată a temperaturii inregistrată ultimele zile nu impune, ...

80% dintre români au luat măsuri pentru reducerea consumului de energie
18/04/2024 21:30

* cand vine vorba despre temperatura ideală din locuinte, aproape 50% dintre romani optează pentru o temperatură cuprinsă intre 22 si 24gradeC, si chiar peste, iar 45,8% spun că temperatura cuprinsă intre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei