Viaţă pentru Alina
Dimensiune font:
Ieşenii sunt invitaţi mâine, de la ora 13, la cea de-a treia ediţie a Târgului de haine şi accesorii „Happydichseală”, organizat la Happy Life Center de către coordonatorul centrului Anca Ciliac, în scop caritabil. „Tot ce vom aduna în această zi va merge spre Alina Vasiliu, o învăţătoare foarte apreciată, impreună cu ruga noastră la bunul Dumnezeu şi spre toţi cei care pot ajuta”, a spus Anca Ciliac. Târgul va avea, ca de obicei, trei secţiuni: handmade (lucruri noi, confecţionate manual, realizate de designeri locali), SH (obiecte, haine, bijuterii folosite, dar în bună stare) şi outlet (haine, accesorii de firmă, toate noi). „Am citit despre cazul Alinei și, deși nu o cunosc, m-am întrebat, așa cum am făcut de fiecare dată când m-am implicat în campanii caritabile, ce pot face eu pentru a ajuta? La centru organizăm de câțiva ani un așa numit târg de dichiseli, Happydichiseală, prilej de adunare de fonduri pentru diverse cauze, dar și de întâlnire între oameni faini, designeri, artiști handmade, care scot la vânzare într-un context prietenos și atipic, articole vestimentare și accesorii mai noi sau mai vechi. M-am gândit că și eu am multe haine noi, diverse ținute sau accesorii pe care nu le-am purtat niciodată, dar pe care le-aș putea transforma în bani și atunci am hotarât să organizez o ediție caritabilă a târgului, pentru Alina. M-a bucurat să văd că mulţi oameni s-au mobilizat și au donat diverse obiecte, de la bijuterii până la obiecte decorative, tablouri, haine”, a mai spus Anca Ciliac.
Învățătoarea Alina Vasiliu are doar 39 ani și suferă de o afecțiune gravă. Este unul din oamenii foarte dragi ai Iaşului și foarte iubită de elevii ei. Este diagnosticată cu cancer în stadiu avansat, a urmat cure grele cu citostatice și radioterapie, dar, din păcate organismul nu raspunde la tratament.
În urma transmiterii actelor medicale la clinici din Austria și Turcia, medicii au acceptat să o programeze în regim de urgenţă la tratament, oferindu-i o speranță la viață.
„Pentru Spitalul Acibadem din Turcia este nevoie de 5.000 euro doar pentru trei zile de investigații, apoi urmează să aflăm suma totală pentru tratament. Pentru deplasarea ei la Acibadem am primit calculul de preț pentru ambulanţa și echipa medicală care o va însoți pe drum și cele trei zile acolo. După negocieri și un discount de 1.000 euro, transportul ajunge 4.500 euro. Aceste sume sunt doar pentru deplasare și investigații, în total 9500 euro. Aşteptam suma finală pentru tratament atât din Turcia, cât și din Austria”, a spus Nicoleta Giurcanu Crăciun, unul dintre iniţiatorii campaniilor dedicate Alinei Vasiliu.
Cei care pot şi vor să ajute familia au la dispoziţie contul deschis de soţul Alinei la ING: RO 80 INGB 0000 9999 0065 6258, SWIFT: INGBROBU, BIC: INGB, dar şi numărul de telefon.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau