Zeci de mii de nevoiași, o singură cantină socială!

1cantina1

Dimensiune font:

| 28-11-2022 08:59

De mai bine de 22 de ani, doar cantina administrată de Direcţia de Asistenţă Socială se îngrijeşte de hrana nevoiaşilor din oraş * prețul unui meniu este de 12 lei, iar într-o lună, prețul meniurilor oferite unui beneficiar se ridică la suma de 360 de lei * ieşenii spun că nu doar entităţile cu atribuţii în protecţia socială ar trebui să se îngrijească de acest lucru, ci şi reprezentanţii Bisericii sau patronii cu dare de mână

Poate părea paradoxal dar într-un oraş cu peste 400.000 de suflete și zeci de mii de persoane aflate la limita subzitenței funcţionează o singură cantină de ajutor social. Cea administrată de Direcţia de Asistenţă Socială din proximitatea Liceului Economic nr. 2. Şi nu de ieri. De mai bine de 17 ani, cifra a rămas neschimbată mergându-se probabil pe considerentul că numărul nevoiaşilor nu impune crearea a încă unui loc unde aceştia să poată lua poate singura masă din acea zi.

În scriptele Direcţiei Judeţene de Statistică, începând cu 2005 şi până în prezent, Iaşul  apare cu o singură cantină socială. Singurele cifre care au suferit modificări sunt cele din dreptul capacităţii acesteia (de la 300 la 250 de persoane) şi al persoanelor care îi trec pragul: în jur de 300 de persoane până în 2005, apoi maxim 200 în perioada 2008-2017, maxim 150 în prezent. „La Cantina de Ajutor Social Iași mânâncă zilnic 135 de ieșeni. În mare, aceștia provin din familii nevoiașe, dar pot beneficia de acest serviciu și persoanele vârstnice sau cu dizabilități. Pe lângă persoanele nevoiașe, vârstnicii și persoanele cu dizabilități care au un venit mai mare pot beneficia, de asemenea, de hrană de la cantina de ajutor social. Însă trebuie să plătească o taxă lunară de 30 la sută din venitul lor, dar nu mai mult de 260 de lei”, spun oficialii DAS Iaşi. Alte categorii eligibile sunt tinerii care urmează cursuri de zi la instituțiile de învățământ ce funcționează în condițiile legii și au mai puțin de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani şi de  persoanele care au împlinit vârsta de pensionare, care sunt izolate social, nu au susținători legali sau sunt lipsite de venituri pot beneficia de hrană de la stat. Totodată, și orice persoană care, temporar, nu realizează venituri pe o perioadă de cel mult 90 de zile pe an.

Meniu de 12 lei

Alte cifre „îngheţate” sunt cele ale costurilor unui meniu. Şi La Iaşi, prețul unui meniu este de 12 lei, iar într-o lună, prețul meniurilor oferite unui beneficiar se ridică la suma de 360 de lei. Meniul include două feluri principale și un supliment pentru masa de seară. În timpul săptămânii se servește mâncare caldă, iar în weekend – hrană rece. De obicei, aceștia au ciorbe la felul 1 și o mâncare mai consistentă la felul 2. Însă cei mulţi îşi iau mâncarea la pachet întrucât, acasă, au multe guri de hrănit. „Au recipiente cu care vin la noi, semnează, după care primesc mâncarea. Trei feluri de mâncare zilnic, meniul fiind diferit în fiecare zi a săptămânii”, mai spun spun cei implicaţi în activitatea cantinei.

Cantina funcţionează neîntrerupt încă din perioada 1993-1994. Prin 2018, s-a vehiculat variante închiderii ei pe considerente legate de costuri, întreaga activitate urmând a fi trecută în sarcina unei organizaţii neguvernamentale. Între timp se pare că s-a renunţat la idee, iar beneficiarii sunt cât se poate de mulţumiţi. Dan CONSTANTINESCU

 

* * *

 

Ieşenii de rând spun că numărul cantinelor sociale ar trebuie să fie mai mare. „Doar una singură în Iaşi? Mi se pare foarte puţin. Trebuie implicată şi Biserica sau patronii restaurantelor profitabile să asigure hrana pentru cei cu mai puţin noroc”, ne-a declarat un pensionar.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

20:31

Asfaltarea tuturor străzilor din Iaşi va dura... 117 ani!
06/02/2023 23:59

  Consilierul local Iulian Huşanu (USR) a făcut ieri o analiză a asfaltărilor pe care echipele municipalităţii ieşene le-au realizat in 2022. Astfel, anul trecut, Primăria Iasi a alocat 44,66 mili ...

După 11 internări la Socola, o ieşeancă e convinsă că fratele îi bate cuie-n cap
06/02/2023 23:59

 Maricica S. locuieşte impreună cu fratele ei, Vasile D., şi concubina acestuia, Gica A. in vechea casă părintească dintr-un sat de langă Targu Frumos. Femeia suferă de mai multe afecţiuni psihiat ...

Ieşeanul care a folosit bicicleta pe post de buzdugan a scăpat de condamnare
06/02/2023 23:59

 Să-ţi loveşti duşmanul cu parul, cu cuţitul, piatra, sticla ori scaunul e ceva frecvent in Romania actuală. Dar să-i dai in cap cu bicicleta, cam foarte greu de imaginat. Şi totuşi o asemenea sec ...

Apa ieşenilor, cea mai scumpă din ţară!
06/02/2023 23:59

După cum se ştie, de la 1 ianuarie 2023, ApaVital a modificat pretul pentru apa potabilă produsă, transportată si distribuită, dar si tarifele pentru serviciile de canalizare si epurare, valabile pentru i ...

Se închide, parţial, parcarea Aeroportului Iaşi
06/02/2023 23:59

Romeo Vatră, directorul General al RA Aeroportul Iasi, anunţă că, in conformitate cu graficul de execuţie a noului terminal, incepand de luna viitoare, vor exista perioade in care anumite spatii din parcar ...

Pedepse blânde pentru cei opt cultivatori de cannabis printre struguri
06/02/2023 23:59

Atunci cand au avut loc descinderile şi percheziţiile imobiliare, la sfarşitul lui octombrie 2021, se prefigurau pedepse grele şi confiscări extinse pentru opt ieşeni care infiinţaseră la Costuleni o fe ...

„Muzica mă înalță, a fost mereu în destinul meu”
06/02/2023 16:50

  Are un CV impresionant, completat intr-un timp foarte scurt. Este unul dintre cei mai buni baritoni din Romania si al patrulea bariton roman din lume, după George Petean, Ionut Pascu si Sebastian Catan ...

Peste 800.000 km parcurși cu trotinetele electrice, la Iași
06/02/2023 08:59

  Unul dintre cei doi operatori care inchiriază trotinete electrice in Iaşi a oferit informaţii despre modul cum utilizat ieşenii echipamentul pus la dizpoziţie. Astfel, anul trecut, 293.348 de utili ...

Jandarm la volan, în prag de comă alcoolică
06/02/2023 08:30

După o lungă perioadă de „hibernare”, magistraţii de la Tribunalul Militar Iaşi au dispus, vineri, 3 februarie a.c., inceperea judecăţii in ce-l priveşte pe plutonierul adjutant G.H., angaja ...

Sala Polivalentă s-a împotmolit în avize
06/02/2023 07:59

    Construirea Sălii Polivalente „Regina Maria” din Iaşi bate pasul pe loc. Deşi  viceprimarul Daniel Juravle spunea că mai sunt necesare două avize, de la Mediu si Autoritate ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei