Neamţ: Deputatul Mihaela Stoica a demisionat din PDL
Deputatul Mihaela Stoica şi-a depus, vineri, demisia din PDL, urmând ca luni să anunţe în plenul Camerei Deputaţilor că va activa ca deputat independent.
Parlamentarul a declarat, pentru AGERPRES, că şi-a depus demisia din calitatea de membru al PDL şi că îşi va motiva decizia în cadrul unei conferinţe de presă pe care o va organiza în cursul după-amiezii de vineri.
Mihaela Stoica este al doilea parlamentar nemţean care a demisionat din PDL în cursul acestei săptămâni, după ce, marţi, senatorul Leonard Cadăr a anunţat în plen că pleacă din PDL şi va activa ca senator independent.
În aceste condiţii, deputatul Elena Udrea este singurul parlamentar pe care îl mai are PDL Neamţ.
Mihaela Stoica a fost aleasă deputat în colegiul 2 Piatra Neamţ, la redistribuirea naţională, fiind la al doilea mandat de parlamentar.
Ea a candidat pentru o funcţie de vicepreşedinte regional la Convenţia Naţională Extraordinară a PDL din martie dar nu a primit susţinerea colegilor din filialele democrat-liberale din Moldova.
AGERPRES
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unei eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
![]()
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
