Cat timp este contagios un pacient care a avut coronavirus. Explicatiile medicilor

virus   coronavirus

Dimensiune font:

| 31-10-2020 12:32

Peste 230.000 de cazuri de COVID-19 au fost confirmate, in Romania, de la inceputul pandemiei pana in prezent. Aproximativ 167.000 dintre aceste persoane au fost declarate vindicate. Fostii bolnavi de COVID-19 s-au intors in comunitatile lor, la locurile de munca, la scoala. Cei mai multi au fost insa priviti cu neincredere de catre cei din jur si considerati in continuare contagiosi.


Specialistii spun ca dupa 14 zile de la testul pozitiv cei asimptomatici sunt considerati vindecati si nu mai transmit virusul. Dar dupa aceasta perioada, chiar si cei simptomatici sunt considerati necontagiosi, dar numai daca in aceasta perioada au avut trei zile fara simptome. Este vorba despre cei cu simptome usoare si medii.

Dr. Gindrovel Dumitra: Dupa 14 zile, nici cei simptomatici nu mai sunt contagiosi

Doctorul Gindrovel Dumitra, coordonator al Grupului de vaccinologie din cadrul Societatii Nationale de Medicina Familiei, spune ca in acest moment putem afirma ca avem un profil de siguranta foarte mare in ceea ce priveste intoarcerea unui pacient vindecat in colectivitate, insa, pentru mai multa siguranta, acesta trebuie sa poarte masca si sa respecte regulile de igiena si distantare.
 


"O persoana asimptomatica, dupa 14 zile de la testul RT-PCR pozitiv poate fi considerata vindecata. Dupa 14 zile, nici macar persoanele care au fost simptomatice nu mai sunt contagioase. Insa aici conditia este ca timp de trei zile sa nu mai prezinte simptome ale coronavirusului", a spus medicul Gindrovel Dumitra.

 


 

Prezenta virusului in corp poate fi semnalata cateva saptamani

In medie, aproximativ 20 de zile poate fi detectat coronavirusul in corp de la momentul infectarii. Insa poate fi vorba despre un virus activ sau despre resturi moarte ale virusului pe care corpul le elimina.

"Acest virus patrunde prin celulele epiteliale ale tractului respirator. Acolo incep sa se divida si sa se replice. In acelasi timp, organismul incepe sa produca aticorpi. Se declanseaza, astfel, doua mecanisme: unul prin care se produce boala si unul imunogen, prin care se produc anticorpi. Din aceasta cursa cineva va castiga. Este posibil ca boala sa duca la complicatii si, in cel mai negru scenariu, sa pierdem lupta cu boala. Insa este posibil ca mecanismul de aparare sa invinga virusul.

 

Urme ale acestui virus raman insa in celule. Testul RT-PCR identifica o bucatica a acidului ribo-nucleic (ARN). Astfel, un test pozitiv nu poate indica cu exactitate daca virusul este viu sau organismul deja a invins virusul si sunt resturi moarte.

Din acest motiv, testul PCR poate fi pozitiv si dupa trei saptamani, desi mecanismul de aparare sa-l fi distrus", a explicat medicul.

Noile recomandari OMS si ECDC nu mai conditioneaza externarea pacientului cu stare clinica buna dupa doua teste negative succesive pentru probe recoltate la interval de 24 de ore.

Exista rapoarte care evidentiaza ca pacientii pot ramane pozitivi la RT-PCR timp de mai multe saptamani sau chiar sa alterneze un rezultat pozitiv dupa zile/saptamani dupa unul negativ, evidentele preliminare sugerand ca pacientul nu mai este infectios.

Mai poate fi contagios un pacient declarat vindecat dupa 14 zile?

Medicul Gindrovel Dumitra spune ca "aceasta posibilitate este ipotetica insa, in acest moment, putem spune ca avem un profil de siguranta foarte mare, dar pentru si mai multa siguranta, pacientul vindecat intors in colectivitate, trebuie sa respecte masurile de prevenire a raspandirii coronavirusului. Adica sa poarte masca, sa se spele pe maini cu apa si sapun si sa pastreze distanta fata de persoanele din jur".

Daca ai facut COVID nu inseamna ca nu te mai poti infecta

Se pare ca simplul fapt ca a fost infectat o data nu-l apara pe pacientul vindecat de infectii ulterioare. Din ce in ce mai multe cazuri de fosti pacienti, declarati negativi, se reintorc cu boala in spital.

Un pacient din Iasi s-a reinfectat pentru a treia oara cu COVID-19. Infectia a aparut in perioade distincte. "In prezent, avem cel putin sapte pacienti care s-au prezentat, dupa ce s-au negativat, din nou la spital. Deci COVID-19 a doua oara. Din fericire, au fost cu o forma usoara de boala", a spus Carmen Dorobat, managerul Spitalului de Boli Infectioase Iasi.

Infectionistii isi pun intrebarea daca nu cumva infectia cu SARS-CoV-2, care incepe sa aiba manifestari ale unei boli autoimune, ar putea deveni o infectie cronica, precum HIV, cu care e inrudit.
 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA


1. Informații generale privind concedentul, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail, persoană de contact: Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Bivolari, judeţul Iasi, telefon 0232-298555, Fax: 0232-298508, email primaria primariabivolari@yahoo.com, persoana de contact:Alina Abuzatoaie; 2.1 Informații generale privind obiectul concesiunii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie concesionat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : NC61473- TABARA= 583mp, NC61478- TABARA=583mp, NC62701- TABARA=583mp, NC62702- TABARA =583mp, NC62703- TABARA=583mp, NC62704- TABARA=583mp, NC62706- TABARA =583mp, NC62709- TABARA=583mp, NC62705- BIVOLARI=500mp, NC61481- BIVOLARI=500mp. Concesiunea se face conform HCL nr 65/28.05.2020 si OUG 57/2019. 2.2 Informații generale privind obiectul inchirierii, în special descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie inchiriat: Terenuri apartinand domeniului privat al UAT Bivolari : T77 P609/29=3238 mp, T63 P419 TRAIAN=13ha, T64 P421 TRAIAN=7,4221 ha; Inchirierea se face conform HCL nr 69/28.05.2020 si OUG 57/2019. 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la sediul U.A.T. Comuna Bivolari în baza unei cereri scrise. 3.2. Denumirea şi adresa serviciului/compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obţine un exemplar din documentaţia de atribuire: Compartimentul Administrare Domeniu Public si Privat, de luni până vineri, între orele 08.00-13.00, Comuna Bivolari, jud. Iasi. 3.3. Costul şi condiţiile de plată pentru obţinerea acestui exemplar, unde este cazul: 50 lei, se poate achita la casieria UAT Comuna Bivolari de luni până vineri, între orele 08.00-13.00. 3.4. Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20/11/2020, ora 13.00. 4. Informaţii privind ofertele: 4.1. Data-limită de depunere a ofertelor: 26/11/2020, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 4.3. Numărul de exemplare în care trebuie depusă fiecare ofertă: 1 exemplar. 5. Data şi locul la care se va desfăşura sedinţa publică de deschidere a ofertelor 26/11/2020, ora 14.00, la sediul UAT Comuna Bivolari, județul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numărul de telefon, fax şi/sau adresa de e-mail ale instanţei competente în soluţionarea litigiilor apărute şi termenele pentru sesizarea instanţei: Tribunalul Iasi, Str. Elena Doamna, nr. 1A, tel: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, email tr-iasi-info@just.ro. 7. Data transmiterii anunţului de licitaţie către instituţiile abilitate, în vederea publicării: 04/11/2020
Ce să faci când te doare măseaua foarte tare. Tratamente rapide
29/11/2020 20:06

Durerile de măsea pot da dureri foarte neplăcute, care ne pot afecta activitătile de zi cu zi   Ce să faci cand te doare măseaua Tratamente rapide pentru durerile de molari Durerile de măsea sunt ...

O tânără de 19 ani, cel mai tânar pacient decedat de COVID din ultimele 24 de ore
29/11/2020 17:26

O tanără de 19 ani, din Sibiu, a murit din cauza COVID-19, fiind cel mai tanăr dintre pacientii decedati in ultimele 24 de ore. Tanăra de 19 ani, din Sibiu, a murit la spitalul din Medias, informează Medi ...

Coronavirus Romania. Rata de infectare de peste 34%. Aproape 150 de persoane au murit in ultimele 24 de ore
29/11/2020 13:51

Potrivit raportului transmis de autoritati duminica, 29 noiembrie 2020, in ultimele 24 de ore au fost inregistrate 5.554 de cazuri noi de COVID-19 si 148 de decese cauzate de boala. In sectiile de Terapie Inten ...

Vaccinul de la Pfizer a ajuns în Europa. Când vor începe imunizările
29/11/2020 12:30

Avioanele United Airlines au inceput deja să opereze zboruri charter intre SUA si Europa pentru a transporta doze de vaccin de la Pfizer si BioNTech. Cu alte cuvinte, vaccinul anti- COVID-19 este gata pentru ...

Coronavirus Romania. Peste 11.000 de decese de la inceputul pandemiei. S-a inregistrat un nou record la ATI: 1.249 de pacienti, in stare grava
28/11/2020 14:26

Potrivit raportului transmis de autoritati sambata, 28 noiembrie 2020, in ultimele 24 de ore au fost inregistrate 8.134 de cazuri noi de COVID-19 si 161 de decese cauzate de boala. In sectiile de Terapie Intens ...

Adrian Streinu-Cercel, mesaj dur împotriva celor care sunt împotriva vaccinării anti-COVID: „
28/11/2020 13:42

Medicul Adrian Streinu-Cercel a transmis un nou mesaj acid, in contextul vaccinului anti-COVID-19. Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului National de Boli Infectioase „Matei Bals” din Capita ...

Vine leacul anti-COVID-19: Zece vaccinuri ar putea fi disponibile în câteva luni
28/11/2020 12:07

Pană la mijlocul anului următor ar putea fi disponibile zece vaccinuri anti-COVID-19, dacă acestea vor obţine aprobarea autorităţilor de reglementare, insă investitorii companiilor farmaceutice au nevoie ...

Socul, planta-minune în tratamentul COVID
28/11/2020 11:30

Cererea pentru soc in Ungaria a crescut exploziv in acest an, iar cumpărători din SUA şi China au achiziţionat cantităţi mari, atraşi de presupusele efecte benefice ale plantei in stimularea sistemului i ...

Sporuri de până la 85 la sută pentru personalul care îngrijește bolnavi de COVID
28/11/2020 10:54

Sporul pentru personalul medical şi auxiliar care ingrijeşte pacienţii cu COVID-19 a fost majorat, prin OUG şi Hotărare de Guvern, pană la 85% din salariul de bază, a declarat, sambătă, şeful Cancelar ...

Un anti-inflamator ieftin, testat ca tratament pentru Covid-19 în cadrul unuia dintre cele mai mari studii de acest tip
27/11/2020 18:09

 Medicamentul anti-inflamator colchicină va fi testat ca posibil tratament pentru Covid-19 in cadrul unuia dintre cele mai mari studii din lume, transmite Reuters.   Studiul RECOVERY, unul di ...


Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei