Ce se întâmplă în corpul tău dacă consumi prea multă sare. Specialiștii trag un semnal de alarmă!

sare

Dimensiune font:

| 01-10-2020 13:57

„Excesul de sare, zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății”. Anunțul care arată cei trei dușmani și corpului și inimii noastre. Românii sunt campioni la consumat sare și țigări, iar statul are legi prea slabe, care nu ne protejează atunci când vine vorba de dietă sau fumat. Rămâne fiecare pe cont propriu.

Românii, campioni la consumul de sare
Românii, campioni la consumul de sare. Excesul dăunează grav sănătății, iar de asta ne asigură specialiștii
„Prima cauză de mortalitate este pe bolile cardiovasculare. Sunt factori de risc modificabili; și între cei modificabili se strecoară și fumatul”, spune un specialist.

Lângă țigări stă și sarea, unde suntem iarăși campioni, consumând de două ori mai multă decât a indicat Organizația Mondială a Sănătății, adunând-o din diferite alimente, cu precădere din mâncarea gătită și din pâine. În loc de 6 grame, cât e maximum admis pe zi, românii consumă și 12 grame. Dar asta și pentru că de pe etichetele celor mai multe alimente era imposibil să afli câtă sare conțin.


Românii, campioni la consumul de sare
Românii, campioni la consumul de sare
În schimb, acolo unde este trecută cantitatea, valorile sunt de speriat. De exemplu, o conservă de carne de porc are 5 grame de sare, aproape toată cantitatea pe care ar trebui să o mâncăm pe zi. La fel de bogate în sare sunt și amestecurile de condimente folosite la gătit. Și dacă nu mulți se mai așteptau la o schimbare, din iarna anului 2015, o nouă lege a etichetării a obliga toți producătorii să scrie cantitățile de sare. De atunci, o rază de soare a existat, însă românii tot fruntași au rămas la consumul de sare.

Studiu

Pe de altă parte, într-un studiu recent, specialiștii au ajuns la concluzia că excesul de sare scade capacitatea neutrofilelor (un tip de globule albe din sânge care apără organismul, îndeosebi rinichii, în fața bacteriei E. Coli). Alți oameni de știință sugerează că persoanele care consumă mai mult de 5 grame de sodiu pe zi, adică două lingurițe jumătate pe zi, au șanse ridicate să sufere de boli cardiovasculare. De asemenea, rezultatul câtorva studii observaționale au arătat că o dietă bogată în sare poate duce la apariția cancerului la stomac. Excesul de sare crește și retenția de apă, iar odată cu ea și șansele de apariție a osteoporozei. În final, specialiștii au tras concluzia că sarea stimulează creierul în aceleași condiții ca fumatul sau consumul de droguri.

Este interzisă în primul an de viață
Condiment, nu aliment, sarea nu este bună în cantități mari, nici măcar în dieta adultului, cu atât mai puțin în cea a copilului aflat în primul an de viață, când organismul îi este în plin proces de dezvoltare. Astfel, cel mai important sfat medical este că sarea nu trebuie să existe în alimentația copiilor cu vârsta sub un an. Chiar și după vârsta de un an trebuie să fim atenți la cantitatea de sare pe care o consumă copiii. Până la trei ani, ei pot consuma două grame zilnic. 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Asigurătorii din sănătate plătesc despăgubiri de 5,2 milioane euro în fiecare zi calendaristică!
18/04/2024 10:27

  Conform datelor prezentate de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din Romania (UNSAR), cei 458 milioane lei sunt bani care nu au mai fost cheltuiţi din fondul public de as ...

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută
17/04/2024 11:03

 5 remedii eficiente pentru sinuzita acută Orice persoană se poate confrunta cu sinuzită la un moment dat in viată, de aceea este bine să stii ce remedii te pot ajuta să scapi mai repede de această ...

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

România, alertată de gazul radioactiv care provoacă cancer pulmonar / Care sunt cele mai expuse zone din țara noastră
14/04/2024 18:38

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai intalnite cauze ale deceselor cauzate de cancer, cu un procent de 18,2%. Deşi acest cancer este considerat in mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, ...

Poate fi inversată totuși îmbătrânirea? Un nou studiu arată un efect necunoscut până acum al exercițiilor fizice
14/04/2024 17:26

 Un tip de grăsime care se acumulează odată cu imbătranirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă intr-o nouă cercetare publicată vineri, relate ...

Femeie cu rudă internată la spitalul Sf. Pantelimon: „Asistenta ne spunea să-l încurajăm să-şi accepte moartea, să-şi dea duhul mai repede”
14/04/2024 00:23

O femeie, care si-a pierdut socrul după ce a fost internat la Spitalul Pantelimon, rupe tăcerea cu privire la comportamentul inuman al unor asistente si medici de la sectia unde era internat bărbatul. Bărb ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei