Jandarmeria DISTRIBUIE măști GRATUITE la priveghiul de la casa Duduianu - Șeful Poliție Capitalei anunță AMENZI

jandarmeria-538x332

Dimensiune font:

| 06-08-2020 11:30

 Jandarmeria Română distribuie măști și gel antibacterian membrilor clanului Duduianu și participanților la priveghiul lui Emi Pian. Asta în condițiile în care de mai bine de două luni de zile, Guvernul nu reușește să distribuie măști gratuite românilor defavorizați.

 "Am luat legătura cu organizatorii evenimentului pentru a pune la dispoziție măști și dezinfectant. Este o măsură specială în contextul pandemiei", a declarat colonelul Laurențiu Ciobanu, de la Jandarmerie.

Bogdan Berechet, șeful Poliție Capitalei e convins că oamenii legii fac treabă bună.  "Vă asigur că am avut dispozitive suficiente încă de ieri. Trebuie să vă precizez că vorbim de un spațiu privat, un imobil unde are loc acest eveniment și unde s-a încercatlimitarea accesului în interiorul acestuia, La final, s-a transmis mesajul pentru cei care nu au înțeles au fost aplicate sancțiuni contravenționale. Încercăm să îi identificăm pe toți cei care au participat și să îi amendăm"

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:00

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

„EuroBusiness LRJ” S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020, 10.09.2020, 24.09.2020, 08.10.2020, 22.10.2020, respectiv 05.11.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31, et. 1, cam. 25, Sector, licitații în vederea valorificarii următoarelor bunuri imobil și mobile, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA). Proprietate imobiliară, teren, căsuțe de vacanță și anexe, situată în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud. Vrancea, înscrisă în CF nr. 50048 a Com. Soveja, compusă din: Teren intravilan în suprafață de 2.438,00 mp, amplasat în Sat Dragosloveni, Com. Soveja, Jud.Vrancea, CF nr. 50048 a Com. Soveja, nr. cad.50048, Construcția C1-magazie, nr. cad.50048-C1Sc=67,00 mp, Construcția C2-anexă, nr. cad.50048-C2, Sc=170,00 mp, Construcția C3-magazie, nr. cad50048-C3, Sc=12,00 mp, Construcția C4-grup sanitar, nr. cad.50048-C4, Sc=17,00 mp, Construcția C5-bucatarie, nr. cad.50048-C5, Sc=24,00 mp, Construcția C6-umbrar lemn, nr. cad.50048-C6, Sc=9,00 mp, Construcția C7-umbrar lemn, nr. cad.50048-C7, Sc=9,00 mp, Construcția C8-casă de vacanță, nr. cad.50048-C8, Sc=15,00 mp, Construcția C9-casă de vacanță, nr. cad.50048-C9, Sc=14,00 mp, Construcția C10-club, nr. cad.50048-C10, Sc=64,00 mp, Construcția C11-casă de vacanță, nr. cad.50048-C11, Sc=15,00 mp, Construcția C12-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=15,00 mp, Construcția C13-casă de vacanță, nr. cad.50048-C13, Sc=65,00 mp, Construcția C14-casă de vacanță, nr. cad.50048-C14, Sc=15,00 mp, Construcția C15-casă de vacanță, nr. cad.50048-C15, Sc=15,00 mp, Construcția C16-casă de vacanță, nr. cad.50048-C16, Sc=65,00 mp, Construcția C17-casă de vacanță, nr. cad.50048-C17, Sc=15,00 mp, Construcția C18-casă de vacanță, nr. cad.50048-C18, Sc=15,00 mp, Construcția C19-casă de vacanță, nr. cad.50048-C19, Sc=65,00 mp, Construcția C20-casă de vacanță, nr. cad.50048-C20, Sc=28,00 mp, Construcția C21-magazie, nr. cad.50048-C21, Sc=145,00 mp, Construcția C22-casă de vacanță, nr. cad.50048-C22, Sc=51,00 mp, Construcția C23-casă de vacanță, nr. cad.50048-C23, Sc=35,00 mp și Construcția C24 - wc, nr. cad.50048-C24, Sc=17,00 mp. 65.110,50 BUNURI MOBILE PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) CARUCIOR + CUVA 7,27, MASINA GLAZURAT CIOCOLATA 3.236,26, Masina cernut faina 46,49, CARUCIOARE CU NIVELE pt cuptor 211,55, CUPTOR POLINI MOD.80100 211,55, CUPTOR POLINI MOD.8080190 211,55, CUPTOR ROTATIV ROTO 6080SR.200SC 2.531,01, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, CUPTOR WERNER REA 1280, 211,55, MASINA ROTATIVA ROTOFORM, 4.489,66, Moara ptr. Preg. Probelor, 767,59, Balanta analitica, 412,62, Echip. Ptr. Determ. Aciditatii, 570,56, Etuva, 215,59, Balanta tehnica 176,30, Sist. Automat ptr. Determ. Azot 2.761,19, Sist. Autom. Ptr. Determ. Gras 2.563,97, Distilator apa 550,82, Aparat perf. Pt.Deter. Cant. De z 1.605,07, Incinta termostatare probe 471,85, Sistem aut. Amb. Prod. Gr.IP600 21.265,94, Aparat de realiz. Mixuri pt. Ret 3.026,27, Malaxor spiral cuva rabatabil 4.821,88, Linie pentru obtinere covrigi 57.418,17, Camera racire semifabricat 3.446,86, Cuptor rotativ, 7.048,60 Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptoar rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Cuptor rotativ 7.048,60, Masina de glazurat si uscat turta dulce 8.830,77, DEDURIZATOR FD-25, 418,00, LINIE PENTRU OBTINEREA CROCHETE 105.250,22, LINIE PENTRU OBTINERE COVRIGI 74.381,28, MALAXOR 7.023,99, Oala fierbere 233,69, DULAP FRIGORIFIC 381,22, AGENT FRIGORIFIC 77,01, ECHIPAMENT MIXER PLANETAR 8.207,35, MASINA PADO PT FURSEC SI TURTA 12.311,02, Masina taiat foi nap -Doina 263,51, Masina taiat nuga 441,19, Cuptor rotativ 2.078,25, CUPTOR FOI 12.232,98. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietele de sarcini care pot fi procurate on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestora fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, pentru bunuri mobile și 2.380,00 RON, TVA pentru bunul imobil/caiet de vanzare, dovada achiziţiei acestora fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestora efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892 RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.: RO76BUCU1032235342465 RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei (zilele de miercuri), ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietele de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail : vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro. Vizitarea şi prezentarea activelor se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini. Vizualizarea activului imobil, respectiv a bunurilor mobile, este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar.: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702, e-mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, e-mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, e-mail: paula.stoian@fanyon.ro.
„EuroBusiness LRJ ”S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei ”FANYON”S.R.L., conform Hotărârii nr. 120/02.04.2018, pronunțată în dosarul nr. 2172/113/2017, de către Tribunalul Brăila, organizează în zilele de 20.08.2020 și 10.09.2020, ora 14:00, la sediul ales al lichidatorului judiciar din Bucuresti, Bd. Magheru, nr. 31 ,et. 1, cam. 25, Sector 1, licitații în vederea valorificarii următorului bun imobil, proprietatea debitoarei: BUN IMOBIL, PREȚ DE PORNIRE LA LICITAȚIE (EUR, fără TVA) ,,Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI”, proprietate compusă din teren și construcții cu destinație nerezidențială, împreună cu bunurile mobile integrate, mijloacele fixe, obiectele de inventar și activele necorporale, situată în Sat Baldovinești, Com. Vădeni, Jud. Brăila, CF nr. 70378 a Com. Vădeni, astfel: 962.727,20. 1. Teren și construcții cu destinație nerezidențială 727.711,20. a. Teren intravilan, în suprafață de 4.507,00 mp, amplasat în Sat Baldovinești, Com.Vădeni, Jud. Brăila, nr. cad.70378, CF nr. 70378 a Com. Vădeni 30.720,00. b. Construcția C1, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C1, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,30 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.613,60. c. Construcția C2, cu destinație secție producție, nr. cad.70378-C2, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=278,45 mp, cu regim de înălțime P+1E 42.644,00. d. Construcția C3, cu destinație depozit ambalaje, nr. cad.70378-C3, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=501,10 mp, cu regim de înălțime P 17.497,60. e. Construcția C4, cu destinație pavilion administrativ, nr. cad.70378-C4, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=149,75 mp, cu regim de înălțime P+1E 39.305,60. f. Construcția C5, cu destinație depozit produse finite, cu nr. cad.70378-C5, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=130,75 mp, cu regim de înălțime P 5.312,80. g. Construcția C6, cu destinație anexă depozitare, nr. cad.70378-C6, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=294,00 mp, cu regim de înălțime P 5.279,20. h. Construcția C7, cu destinație de spații de producție și depozitare, nr. cad.70378-C7, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=449,00 mp, cu regim de înălțime P+1E 74.085,60. i. Construcția C11, cu destinație hală producție, nr. cad.70378-C11, CF nr. 70378, a Com. Vădeni, cu Sc la sol=530,00 mp și Sc desfășurată=2.120,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 359.211,20. j.Construcția C12, cu destinație anexă tehnologică, nr. cad.70378-C12, CF nr. 70378, Com. Vădeni, cu Sc la sol=155,00 mp și Sc desfășurată=620,00 mp, cu regim de înălțime D+P+1E+M 111.041,60 2. Bunuri mobile integrate (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 102.312,00. 3. Bunuri mobile constând în mijloace fixe și obiecte de inventar (lista completă poate fi vizualizată pe site-ul lichidatorului judiciar www.lrj.ro) 98.304,00. 4.Active necorporale: mărci, desene și modele 34.400,00. Activul imobil, ”Fabrica de dulciuri FATA MOȘULUI” se vinde doar în bloc, ca activ funcțional. Prețurile nu includ TVA. Urmează a fi făcută aplicabilitatea dispozițiilor art. 292, (alin.2), lit. F, din Codul Fiscal, în măsura aplicabilității. Toate condiţiile de participare la licitaţie şi condiţiile de adjudecare se regăsesc în caietul de sarcini care poate fi procurat on-line de la lichidatorul judiciar, contravaloarea acestuia fiind de 2.380,00 RON, TVA inclus, dovada achiziţiei acestuia fiind obligatorie pentru participarea la licitaţie, plata acestuia efectuându-se în contul lichidatorului judiciar, nr.:RO93BUCU1031215949892RON, deschis la Alpha Bank Iaşi. Persoanele care doresc să se înscrie la licitaţie au obligaţia de a depune garanţia de participare la licitaţie de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, plata acesteia efectuându-se în lei, la cursul BNR din data plății în contul de lichidare al ”FANYON”S.R.L., nr.:RO76BUCU1032235342465RON, deschis în lei la Alpha Bank S.A. Înscrierile la licitație se pot face până în preziua licitaţiei, ora 14:00, scrisoarea de participare la licitaţie, împreună cu toate documentele menţionate în caietul de sarcini, urmând a fi trimise on-line pe adresele de e-mail: vanzari@lrj.ro și stefania.nitu@insolvency.ro.Vizitarea şi prezentarea activului se poate face doar în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în fiecare zi de luni până vineri, cu acceptul lichidatorului judiciar, la locul în care acestea se află. Lichidatorul judiciar va permite accesul ofertanţilor care vor achiziţiona caietul de sarcini, doar în prezenţa unui reprezentant al acestuia şi la solicitarea scrisă prealabilă însoţită de o programare în acest sens. Reprezentanţii lichidatorului judiciar vor furniza toate informaţiile suplimentare disponibile către cei care au achiziţionat caietul de sarcini.Vizualizarea activului imobil este o condiție obligatorie pentru participarea la licitații. Informaţii suplimentare se pot obţine de pe site-ul lichidatorului judiciar: www.lrj.ro, telefon: 0733.683.702,e mail: vanzari@lrj.ro, telefon: 0737.242.544, mail: stefania.nitu@insolvency.ro, telefon: 0747.012.820, mail: paula.stoian@fanyon.ro.
CORONAVIRUS Romania. Nou record negativ: 557 de pacienti internati la Terapie Intensiva. 30 de decese si 1.271 de cazuri noi raportate in ultimele 24 de ore
28/09/2020 14:17

Autoritatile au raportat luni, 28 septembrie 2020, un numar de 1.271 de infectii noi si 30 de decese, in 24 de ore. La ATI sunt 557 de pacienti internati. De la inceputul pandemiei pana in prezent, in Romania ...

 Bilanț COVID - 30 de bolnavi au murit în ultimele 24 de ore!
28/09/2020 13:07

  Alte 30 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, numărul total al deceselor in Romania ajungand la 4.748, informează, luni, Grupul de Comunicare Strategică (GCS). Potrivit sursei citate, ...

Focar de COVID la Spitalul Județean Sălaj
28/09/2020 12:10

Un număr de 14 persoane din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Zalău, cadre medicale, personal auxiliar şi pacienţi, au fost confirmate cu COVID-19, autorităţile anunţand duminică existenţa unui ...

 Reintroducerea cardului de sănătate este periculoasă
28/09/2020 11:15

  Medicii de familie sunt surprinsi de intenţia Guvernului de a reintroduce obligativitatea utilizării cardului de sănătate pentru consultaţiile la cabinet incepand cu data de 1 octombrie. Utilizarea ...

 Bilanţ COVID. Peste 1 milion de morţi, în toată lumea
28/09/2020 08:30

  Pandemia de COVID-19 a făcut peste un milion de morţi in lume de cand biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfarşitul lui decembrie, potrivit unui bilanţ intocmit de AFP pe baza datelor ...

 CORONAVIRUS. Aproape 1.500 de cazuri noi în România
27/09/2020 19:23

  Un număr de 1.438 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost inregistrate, faţă de ultima raportare, in urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, duminică, Grupul de Co ...

Coronavirus în România: Alte 1.438 de noi cazuri. Bilanțul a ajuns la 122.673 de îmbolnăviri / Record de pacienți la ATI - 535
27/09/2020 13:14

 Alte 1.438 de cazuri noi de COVID-19 au fost raportate in ultimele 24 de ore in Romania, in urma a putin peste 13.500 de teste. Bilantul imbolnăvirilor a atins 122.673, potrivit datelor furnizate du ...

Psihiatrii și psihologii, asaltați de cadrele medicale epuizate de COVID
27/09/2020 08:30

     Tot mai multe persoane apelează la ajutorul medicilor psihiatri şi al psihologilor, din cauza pandemiei de COVID-19, iar printre cei care spun că au nevoie să fie consiliaţi se număr ...

Gica Hagi rasufla usurat. Prima victorie pentru Viitorul cu antrenorul spaniol la carma. Astra Giurgiu, surclasata
27/09/2020 00:26

Formatia FC Viitorul a invins, sambata seara, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Astra Giurgiu, intr-un meci din etapa a cincea a Ligii I. Gruparea patronata de Gica Hagi consemneaza astfel primul succ ...

Coronavirus Romania. 54 de decese si 1.552 de cazuri noi inregistrate in ultimele 24 de ore
26/09/2020 13:03

Autoritatile responsabile au raportat sambata, 26 septembrie, faptul ca 54 de romani si-au pierdut viata in ultimele 24 de ore din cauza infectiei cu COVID-19. 512 persoane sunt internate la Terapie Intensiva. ...

CTP IASI- Totul pentru sanatatea ta!

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei