Persoanele care se vindecă de o formă gravă COVID-19 au un risc dublu să moară în anul care urmează STUDIU

lumanari_7488476565_42940100

Dimensiune font:

| 02-12-2021 00:46

Pacienţii care supravieţuiesc unor forme severe de COVID-19 au un risc mai mult decât dublu să moară în următorul an, faţă de cei neinfectaţi sau care au o simptom uşoare ale infecţiei, potrivit unui nou studiu.

Cercetarea, publicată în Frontiers in Medicine, sugerează că formele grave ale bolii pot dăuna sănătăţii pe termen lung, arătând cât de importantă este prevenirea prin vaccinare.

Riscul de deces este mai mare la pacienţii sub 65 de ani şi doar 20 la sută dintre pacienţii COVID cu forme severe au murit din cauza complicaţiilor tipice ale bolii, precum insuficienţa respiratorie.

„Am desfăşurat un studiu precedent care a arătat că pacienţii cu COVID sever, care s-au recuperat după boală, aveau un risc mai mare de a fi spitalizaţi în următoarele şas luni”, a afirmat profesorul Arch Mainous, de la Universitatea din Florida, autorul principal al studiului. „Acest nou studiu a fost extins pentru a investiga rata mortalităţii în următoarele 12 luni (n.r. după vindecarea de o formă gravă de COVID).

Cercetătorii au urmărit evidenţele electronice ale datelor medicale a 13.638 de pacienţi, care au efectuat un test PCR pentru COVID, în cadrul sistemului de sănătate al Universităţii din Florida. 178 de pacienţi au avut simptome severe, 246 uşoare sau moderate şi restul au fost negativi. Toţi pacienţii incluşi în studiu s-au recuperat după îmbolnăvire, iar cercetătorii le-au urmărit situaţia medicală.

Cercetarea arată că pacienţii care au avut simptome grave de coronavirus au avut un risc mai mare de deces în anul care a urmat, o tendinţă notabilă în special la cei sub 65 de ani. Având în vedere că aceste decese au avut loc la mult timp după ce infecţia iniţială trecuse, este posibil ca acestea să nu fi fost legate de COVID-19 de către medici sau familiile pacienţilor, se precizează în studiu. 80 la sută dintre decese au avut legătură cu o varietate largă de motive medicale, neasociate în mod tipic cu virusul.

Acest lucru sugerează că pacienţii au suferit un declin general al stării de sănătate, care i-a lăsat vulnerabili.

„Să rişti şi să speri pentru un tratament de succes în spital nu arată peisajul complet al impactului pe care îl are COVID-19. Recomandarea noastră la acest moment este să folosim măsuri preventive, precum vaccinarea, pentru a preveni episoadele severe de COVID-19”, concluzionează studiul. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

În temeiul art. 1.2., 2.1. şi 3.1. din Anexa nr. 2 - Regulamentul privind valorificarea bunurilor scoase din funcţiune aparţinând instituţiilor publice - la H.G. nr. 841/1995 privind procedurile de transmitere fără plată şi de valorificare a bunurilor aparţinând instituţiilor publice, modificată prin H.G. nr. 966/1998 şi H.G. nr. 411/2005, Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni” (ICMPP), cu sediul în Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, cod fiscal 4541750, cod de înregistrare în scopuri de TVA RO11409036, reprezentat prin Director dr. Valeria Harabagiu, vă solicita respectuos publicarea la sediul instituţiei d-voastră, în data de 27.01.2022, a următorului Anunţ privind vânzarea prin licitaţie publică deschisă cu strigare: “Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, cu sediul în mun. Iaşi, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, cod poştal 700487, judeţul Iaşi, vinde prin licitaţie publică deschisă cu strigare aproximativ 12.000 kg materiale feroase, rezultate ca deșeu în urma operatiunii de dezafectare pentru reabilitarea şi modernizarea Institutului. Cantitatile in plus sau in minus rezultate ca urmare a cantaririi, stabilite prin proces-verbal de cantarire, vor fi evidentiate intr-un act aditional la contractul de vanzare-cumparare, luandu-se ca baza de calcul pretul unitar al ofertei declarate castigatoare. Adresa, data şi ora ţinerii licitaţiei de vânzare: Institutul de Chimie Macromoleculară “Petru Poni”, Aleea Gr. Ghica Vodă nr. 41 A, 700487 Iaşi, judeţul Iaşi, Etajul 1, Birou achizitii publice, 11.02.2022, ora 11.00. Preţul de pornire a licitatiei: 1,20 lei, fără TVA/ Kg materiale feroase. In caz de neadjudecare, a doua licitatie va avea loc la aceeasi adresa, in data de 18.02.2022, ora 11.00. Numerele de telefon sau de fax unde se pot obtine relatii privind conditiile de participare si informatii suplimentare despre bunurile scoase la vanzare: Tel: 0332/880.050; 0722 950 069; Fax: 0232/211.299. Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească potenţialii achizitori spre a fi admişi la licitaţie: a) pentru persoanele juridice: - copie de pe certificatul de înmatriculare emis de Registrul comerţului; - copie de pe certificatul de înregistrare fiscală emis de ANAF; b) pentru persoane fizice: - copie de pe cartea de identitate. Documentele de participare la licitaţie se primesc până la data de: 07.02.2022, ora 11.00.”
Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iasi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al S.C. Best Milk 2005 S.R.L., cu sediul în loc. Bucecea, str. Calea Națională, nr. 748, jud. Botoșani, CUI RO17767289, J07/455/2005, anunţă, scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare la data de 04.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L. din mun. Iași, str. Aleea Nicolina, nr. 82 a activelor S.C. Best Milk 2005 S.R.L. reprezentate prin: Denumirea bunurilor mobile Valoare de evaluare (lei fara T.V.A.) Valoare de pornire a licitatiei (lei fara T.V.A.) 1  FERMA VACI situata in sat Calinesti, oras Bucecea, jud. Botosani compusa din: teren intravilan cu categoria de folosinta curti constructii si arabil cu suprafata totala de 4.000 mp si construcții reprezentate prin: • cladire Hala (destinata intretinerii vacilor de lapte) • cladire Hala (hala muls vaci) • cladire Hala (destinata cresterii viteilor) 336.600,00 185.130,00 2 Plug reversibil purtat marca Vogele Noot, model XM950, SERIE C13S565E55. an fabricatie 2005, nr. identificare 059554. 28.000,00 15.400,00. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data 03.02.2022, ora 14.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iaşi, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iaşi. Relaţii suplimentare se pot obţine la: Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L.: tel: 0751.084.083; 0757.545.545; 0232 – 243.864, fax: 0232-212.231 e-mail: vanzari@insolventa.ro.
Povestea Deltacron, varianta SARS-COV-2 care nu a existat
27/01/2022 09:15

În data de 7 ianuarie, virusologul cipriot Leonidios Kostrikis anunta la o televiziune locală că echipa sa de cercetători de la Universitatea Ciprului din Nicosia a identificat mai multe genomuri ale ...

O nouă alertă medicală. OMS: 'Următoarea variantă va fi mai contagioasă decât Omicron, întrebarea este dacă va fi mai mortală'
26/01/2022 18:05

Următoarea variantă de COVID-19 care va ajunge in atenţia lumii va fi mai contagioasă decat Omicron, dar adevărata intrebare la care oamenii de ştiinţă trebuie să răspundă este dacă va fi sau nu mai ...

Unitățile Covid şi suport-Covid din Iași sunt din nou pline / Se redeschide Spitalul Leţcani pentru forme medii de boală
26/01/2022 14:58

Sectiile destinate celor cu forme medii de Covid sunt din nou pline in judetul Iasi, iar in cateva zile se va redeschide Spitalul Letcani, destinat persoanelor infectate cu SARS CoV-2  Fată de valul 4 Co ...

Coronavirus în România, date complete Creștere explozivă a cazurilor de infectare / Din cei 692 de pacienți internați la ATI, 585 sunt nevaccinați.
26/01/2022 13:09

 În ultimele 24 de ore au fost inregistrate 34.255 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 14.570 mai mult decat in ziua anterioară, au anuntat mierc ...

Coronavirus - Record absolut în România: Peste 34.000 de cazuri noi, un număr aproape dublu față de acum o zi / Creștere și la numărul de decese
26/01/2022 11:22

 Numărul de cazuri noi de coronavirus s-au dublat fată de acum o zi, marcand de departe cel mai mare număr de cazuri noi de la inceputul pandemiei si pană acum in Romania. În acelasi timp si dece ...

Franța a înregistrat un nou record național: Peste o jumătate de milion de cazuri Covid-19 în 24 de ore
26/01/2022 09:42

Franţa a stabilit un nou record naţional de infectări in timpul pandemiei de coronavirus marţi, cand peste o jumătate de milion de cazuri de COVID-19 au fost confirmate intr-o singură zi, informează DPA ...

Ce este autofagia și cum ne ajută să fim mereu sănătoși
26/01/2022 07:45

Autofagia mai este cunoscuta si sub denumirea de "auto-devorare" - ceea ce fac celulele noastre in mod constant, inlaturarea daunelor si a reziduurilor. În 2016, biologul japonez Yoshinori Ohs ...

Fiul medicului Octavian Jurma s-a îmbolnavit de COVID
25/01/2022 16:00

Medicul Octavian Jurma anunţă, marţi, că fiul său cel mare, elev in clasa a XI-a, s-a infectat cu coronavirus şi critică deciziile autorităţilor acuzandu-le că nu au luat nicio măsură pentru proteja ...

Ce nevoi are creierul pentru o bună funcționare. Sfaturi de la prof. univ. dr. Vlad Ciurea
25/01/2022 15:30

„Creierul iubeste iesirea din rutină si are nevoie de oxigen, de liniste, de relaxare”, a precizat  cunoscutul medic Vlad Ciurea pe contul său de Facebook. „Americanii au inventat prin ...

 Pandemia îşi trăieşte ultimele clipe în Europa
24/01/2022 21:45

Varianta Omicron a dus pandemia de COVID-19 intr-o nouă fază si ar putea să-i pună capăt in Europa, a declarat directorul OMS Europa. „Este plauzibil ca regiunea să se indrepte spre un fel de s ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei