Prima ”imagine” a variantei Omicron arată mai multe mutații decât la varianta Delta / Harta tridimensională a celor două variante una lângă cealaltă

+0000000000  omicron

Dimensiune font:

| 28-11-2021 20:37

 Varianta Omicron a Covid-19 are mult mai multe mutații decât varianta Delta, potrivit unei prime „imagini” a acestei noi variante detectată inițial în Africa de Sud, realizată și publicată de prestigiosul spital Bambino Gesù din Roma, relatează AFP.

Pe această „imagine” tridimensională, care arată ca o hartă, „se vede clar că varianta Omicron prezintă mult mai multe mutații decât varianta Delta (care prezintă deja ea însăși un număr mare de mutații), concentrate mai ales într-o singură - zona proteinei care interacționează cu celulele umane”, a spus echipa de cercetători într-un comunicat duminică.

 

„Asta nu înseamnă automat că aceste variații sunt mai periculoase, ci pur și simplu că virusul s-a adaptat în continuare la specia umană prin generarea unei alte variante”, precizează cercetătorii.

 
„Alte studii ne vor spune dacă această adaptare este neutră, mai puțin periculoasă sau mai periculoasă”.

 

Echipa de cercetare Bambino Gesù s-a concentrat în studiul său pe căutarea mutațiilor în „structura tridimensională a proteinei spike”, a spus Claudia Alteri, profesor de microbiologie clinică la Universitatea de Stat din Milano și cercetător la spitalul Bambino Gesù din Roma, pentru AFP.

 

Această proteină, care este partea virusului „studiată cu cea mai mare atenție”, este „responsabilă de recunoașterea receptorului uman și de intrarea virusului în interiorul celulelor”.

 

„În Spike acționează anticorpii monoclonali și, desigur, vaccinurile”, subliniază ea.

 

Cum a fost realizată imaginea variantei Omicron

 

Imaginea a fost produsă „pornind de la studiul secvențelor acestei noi variante puse la dispoziția comunității științifice”, provenind în principal „din Bostwana, Africa de Sud și Hong Kong”.

 

„Această imagine, care reprezintă o hartă a tuturor variațiilor, descrie mutațiile lui Omicron, dar nu îi definește rolul”, subliniază ea.

 

„Acum va fi important să se definească, prin experimente de laborator, dacă combinația acestor mutații poate avea un impact asupra transmiterii sau asupra eficacității vaccinurilor, de exemplu”, conchide ea.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

Aliații invizibili. Probioticele
16/04/2024 14:28

Probioticele, acele microorganisme vii care, administrate in cantităti adecvate, conferă beneficii sănătătii gazdei, au devenit un subiect fierbinte in cercetarea medicală si in randul consumatorilor preo ...

Spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață” a început să funcționeze
16/04/2024 14:20

Spitalul construit din donatii de asociatia „Dăruieste Viată” a inceput să functioneze, marti, după ce au fost mutati clădirea veche a spitalului „Marie Curie” copiii din sectiile ...

Vine praful saharian peste România! Ce recomandă medicii: 'Aceste microparticule sunt foarte dăunătoare'
16/04/2024 11:24

O masă de aer incărcat de particule de praf saharian ajunge marti deasupra Romaniei. Depunerile de praf saharian vor putea fi observate in zonele si in intervalele in care va ploua, spun meteorologii Administ ...

Spitalul ca o morgă. Morțile suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon din București au băgat groaza în pacienți din toată țara
15/04/2024 19:03

Scandalul monstru in care este implicat Spitalul Sf. Pantelimon din Bucuresti, acolo unde in decurs de patru zile si-au pierdut viata 17 pacienti, este departe de a se fi incheiat. Rudele celor decedati au nevo ...

Amurgul echilibrului: călătoria neașteptată a vertijului
15/04/2024 14:07

 Vertigo, un cuvant incărcat de tensiune si mister, descrie o senzatie pe care multi o consideră terifiantă: aceea de a te simti ca si cum te-ai rostogoli prin gol sau ca si cum lumea inconjurătoare se ...

Aliații ascunși: cum ne modelează flora intestinală sănătatea
15/04/2024 11:41

  În adancurile tractului nostru digestiv trăieste o lume complexă si diversificată de microorganisme, cunoscută sub numele de flora intestinală sau microbiomul intestinal. Acest ecosistem micr ...

România, alertată de gazul radioactiv care provoacă cancer pulmonar / Care sunt cele mai expuse zone din țara noastră
14/04/2024 18:38

Cancerul pulmonar este una dintre cele mai intalnite cauze ale deceselor cauzate de cancer, cu un procent de 18,2%. Deşi acest cancer este considerat in mod tradiţional ca fiind o ”boală a fumătorilor”, ...

Poate fi inversată totuși îmbătrânirea? Un nou studiu arată un efect necunoscut până acum al exercițiilor fizice
14/04/2024 17:26

 Un tip de grăsime care se acumulează odată cu imbătranirea ţesuturilor poate fi inversată prin exerciţii fizice, au descoperit oamenii de ştiinţă intr-o nouă cercetare publicată vineri, relate ...

Femeie cu rudă internată la spitalul Sf. Pantelimon: „Asistenta ne spunea să-l încurajăm să-şi accepte moartea, să-şi dea duhul mai repede”
14/04/2024 00:23

O femeie, care si-a pierdut socrul după ce a fost internat la Spitalul Pantelimon, rupe tăcerea cu privire la comportamentul inuman al unor asistente si medici de la sectia unde era internat bărbatul. Bărb ...

Șefa Colegiului Medicilor Bucureşti cere să se facă lumină în cazul morților de la Sf. Pantelimon: 'Familiile pacienţilor trebuie şi vor afla adevărul'
14/04/2024 00:18

Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, afirmă, sambătă, că situaţia deceselor suspecte de la Spitalul Sfantul Pantelimon trebuie lămurită cat mai curand, iar rudele pacienţil ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei