Un supliment alimentar des folosit duce la probleme ale sistemului nervos central

5bdf6ada48cd9851e35ec76b5f48

Dimensiune font:

| 29-06-2022 16:47

 Comisia Europeană a cerut modificări esențiale cu privire la consumul de monakolina k, o substanță care ajută la reglarea colesterolului în sânge. Se regăsește în alimente, dar și în tot mai multe suplimente nutritive.


Noul Regulament al Comisiei interzice administrarea unei doze mai mari de 3 mg de monakolină. Cererea vine după ce specialiștii au descoperit că pot apărea reacții adverse dacă substanța este utilizată în doze mai mari și în combinație cu alte medicamente. Situația a fost semnalată de mai multe țări din Uniunea Europeană.

Consumată în cantități mari și împreună cu alte medicamente, monakolina K poate duce la probleme digestive, hepatice sau ale sistemului nervos central.

”Autoritățile europene, care sunt îndreptățite pe siguranța alimentară au considerat ca monakolina sub forma de lactona este identica cu lovastatină, o substanță activă din mai multe medicamente autorizate în spațiul UE”, spune Răzvan Mihai Prisada, președintele Agenției Naționale a Medicamentului.


Pentru a fi evitate posibilele reacții adverse, Comisia Europeană interzice consumul unei doze mai mari de 3 miligrame de monakolina k. Modificările au venit după ce mai multe țări au semnalat probleme care ar fi apărut în urma consumului produselor care conțin această substanță.

”Exista un regulament european adoptat pe 1 iunie, acest an, care a intrat in vigoare pe 12 iunie, care modifică o reglementare deja in vigoare, în ceea ce privește cantitatea maximă de aport de monakoline din orezul fermentat cu drojdie roșie”, mai spune Răzvan Mihai Prisada.  

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Poate sutienul să provoace cancer de sân?
10/08/2022 14:25

Poate sutienul să provoace cancer de san? Aflăm răspunsul de la Dr. Stefan Voiculescu, medic primar Chirurgie generală, doctor in Stiinte Medicale, coordonatorul Academiei de Senologie din Centrul Oncol ...

Linarița ajută în afecțiunile splinei și ficatului
09/08/2022 16:45

Linarita face parte din flora spontană din America, Canada (este considerată planta dăunătoare in culturi) si Europa. În Romania se dezvoltă in poieni, fanete, la marginea culturilorsau a drumurilor, ...

 Beneficiile consumului de morcovi
09/08/2022 16:15

  Morcovul, a doua legumă din lume după cartof intr-un clasament al consumului, este asociată din cele mai vechi timpuri cu puteri magice. Multă vreme s-a crezut că femeile care nu puteau să aibă c ...

Usturoiul, remediu pentru diabet
09/08/2022 15:45

Usturoiul este considerat un medicament pentru că ajută la reglarea tensiunii arteriale, la reducerea colesterolului, la prevenirea bolilor coronariene si a atacului de cord. De asemenea, este foarte indicat ...

 Românii cu boli și cancere rare sunt condamnați la moarte
09/08/2022 14:28

  Romanii cu boli si cancere rare au acces la mai putin de un sfert dintre medicamentele inovatoare disponibile in alte tări din UE Accesul la terapiile inovatoare este extrem de intarziat, desi s-au in ...

9.864 de cazuri de COVID în ultimele 24 de ore
09/08/2022 13:46

Un număr de 9.864 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost inregistrate in ultimele 24 de ore, cu 5.175 mai multe faţă de ziua anterioară, a anunţat, marţi, Ministerul Sănătăţii (MS). ...

Iodură potasiu. Câte comprimate se iau în caz de incident nuclear și cum le păstrezi pentru a nu-și pierde eficacitatea
09/08/2022 09:00

Iodura de potasiu 65 mg se va administra exclusiv la indicatiile autoritătilor si doar in caz de incident nuclear. Doze recomandate și mod de administrare: Comprimatul cu iodură de potasiu 65 mg se admi ...

Caz scandalos în Sănătate. Doctoriță, la cafea în sala de operație
09/08/2022 08:36

Două femei de la Spitalul Clinic Fundeni din Capitală au fost surprinse de imagini in timp ce stăteau la povesti, la o cafea, in sala de operatie unde era efectuată o operatie rară de transplant. Cele ...

COVID bate în retragere. Numărul de cazuri s-a redus cu 5.000 într-o săptămână
08/08/2022 17:00

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, că se observă o reducere cu circa 5.000 a numărului total de cazuri de COVID-19 inregistrate intr-o săptămană.   El a precizat că e ...

Încă nouă cazuri de variola maimuței în România
08/08/2022 16:45

Nouă cazuri de infecţie cu variola maimuţei au fost raportate in ultima săptămană, a anunţat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, luni, intr-o conferinţă de presă.     Numărul tota ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei