Un vaccin combinat contra a două boli: gripă și Covid

15_11zon

Dimensiune font:

| 12-06-2024 20:15

Un vaccin combinat, testat de compania Moderna, pe persoane cu vârste de 50 de ani și peste, oferă rezistență crescută la gripă și Covid-19.

Potrivit companiei, vaccinul combinat a fost testat pe câteva mii de oameni. El ”a declanșat un răspuns imunitar mai mare”, comparativ cu vaccinul antigripal și cel anti-Covid, administrate separat, care sunt deja aprobate împotriva celor două boli, anunță compania americană Moderna.

”Vaccinurile combinate pot reduce povara virusurilor respiratorii asupra sistemelor de sănătate și farmaciilor și pot oferi populației opțiuni de vaccinare mai convenabile”, a declarat, într-un comunicat, șeful companiei Stephane Bancel. În opinia acestuia, posibilitatea de a administra un singur vaccin contra a două boli în același timp ar putea face posibilă creșterea ratelor de vaccinare în rândul populației vizate.

Și alte companii farmaceutice – cum sunt Pfizer și Novavax – lucrează la un astfel de vaccin combinat, dar Moderna este prima care oferă rezultate de faza a 3-a, adică studii pe scară largă.

În studiul clinic au fost incluse 4.000 de persoane, care au format după grupuri. În primul grup, format din persoane în vârstă de 65 de ani și peste, vaccinul combinat a fost comparat cu vaccinul Fluzone de la Sanofi și cel aprobat împotriva Covid de la Moderna, administrate separat.

În grupul al doilea, adulții cu vârste între 50 și 64 de ani, vaccinul combinat a fost comparat cu vaccinul Fluarix de la GSK și din nou cu vaccinul Moderna contra Covid.

În ambele situații, vacinul combinat a declanșat un răspuns imunitar mai puternic contra virusului care provoacă infecția Covid și al celui gripal.

Moderna a anunțat că va prezenta pe larg rezulatele studiului clinic într-o revistă științifică.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

O dependenţă şi mai periculoasă decât drogurile: cea de tehnologie. Adolescenţii petrec afară mai puţin timp decât deţinuţii
15/07/2024 14:30

Un studiu recent efectuat de Asociaţia ALIAT a relevat un fapt xtrem de ingrijorător: dependenţa de tehnologie e chiar mai periculoasă decat se credea. Copiii şi adolescenţii petrec, in medie 14-16 ore in ...

Prima avertizare pe care o dă corpul înainte de a ni se face rău din cauza căldurii
15/07/2024 08:20

Temperaturile extreme pot afecta grav sănătatea, ducand la deshidratare, epuizare, insolatie si, in cazuri severe, chiar la deces. De aceea, este esential să identificăm semnele de avertizare că organismul ...

Marcel Ciolacu a cerut ședință de urgență la Guvern, după ce s-a emis Cod Roșu de caniculă
11/07/2024 12:02

Premierul Marcel Ciolacu le-a cerut ministrilor Sănătătii si Internelor să convoace de urgentă o videoconferintă cu prefectii pentru a stabili măsuri ce trebuie adoptate, după ce Administratia National ...

UBBMed Cluj devine parte a uropean Institute of Innovation & Technology
11/07/2024 10:45

UBB School of Health - UBBMed al Universităţii "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca a devenit partener al EIT Health (cu sediul la Munchen, Germania), parte din structura European Institute of Inno ...

Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, în ultimele patru zile, 5.542 solicitări
10/07/2024 12:47

Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a inregistrat, in ultimele patru zile, 5.542 solicitări, dintre care 3.462 pentru persoane care au prezentat urgenţe de cod roşu şi cod galben, a declarat miercur ...

Peste 500 de cazuri de rujeola
10/07/2024 09:18

Peste 500 de noi cazuri de rujeolă au fost inregistrate in ultima săptămană, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică. Au fost şi două decese din cauza acestei boli: un băieţel de şapte lu ...

Obezii au la dispoziție un nou medicament pentru slăbit
09/07/2024 11:17

Un medicament al companiei farmaceutice americane Eli Lilly, Mounjaro, permite o pierdere in greutate mai mare decat best-seller-ul Ozempic al grupului danez Novo Nordisk, potrivit primului studiu care compară ...

România poate exporta inimi
09/07/2024 06:52

Medicul Horaţiu Moldovan, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de la Spitalul Floreasca din Capitală, a declarat, luni seară, că in Romania sunt mai mulţi donatori de inimă decat pacienţi cu ins ...

Sarea pusă în apă ajută la mai buna hidratare a corpului pe timp de vară. Câtă cantitate folosești?
07/07/2024 20:09

Sarea pusă in apă ajută la mai buna hidratare a corpului pe timpd e vară. Cată cantitate folosesti? vă spun specialistii. Acestia avertizează să consultati si un medic pentru a nu lua prea mult sodiu in ...

Președintele CNAS: 'Suntem ţara cu cea mai tânără bunică, în vârstă de 23 de ani'
05/07/2024 19:33

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Valeria Herdea, a declarat, vineri, la Targu Mureş, că Romania este ţara care are cea mai tanără bunică, la 23 de ani, precum si feti ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei