A fost titular în România – Spania 1-2 la EURO U21 și acum poate prinde transferul vieții
Campionatul European U21 este o oportunitate uriașă pentru tinerii fotbaliști să se remarce, iar unul dintre jucătorii care au strălucit în meciul România – Spania 1-2 poate prinde un transfer de senzație, în valoare de 25 de milioane de euro, în Italia.
Omul meciului din România – Spania 1-2 la EURO U21, curtat de AC Milan
Este vorba despre Javi Guerra, mijlocașul central al celor de la Valencia. El a fost desemnat omul meciului în duelul câștigat de reprezentativa de juniori a ibericilor în fața României, în runda cu numărul doi de la EURO U21.
AC Milan a pus ochii pe tânărul mijlocaș spaniol, conform celor de la CalcioMercato. Javi Guerra ar urma să îi ia locul în echipa rossonerilor lui Tijjani Reijnders, care a fost cedat la Manchester City pentru nu mai puțin de 55 de milioane de euro.
Sursa citată precizează că fotbalistul are o clauză de reziliere uriașă, de 100 de milioane de euro, însă Valencia ar fi dispusă să îi dea drumul la AC Milan pentru doar un sfert din sumă, mai precis 25 de milioane de euro.
Javi Guerra, star la Valencia la doar 22 de ani
Javi Guerra este considerat unul dintre cei mai promițători mijlocași centrali din lume, în acest moment. A jucat deja peste 80 de meciuri pentru echipa de seniori a celor de la Valencia, deși are doar 22 de ani. „Liliecii” l-au cumpărat în 2019 de la Villarreal pentru 500 de mii de euro.
De altfel, Valencia este echipa care a dat cei mai mulți jucători în echipa de start a Spaniei, în partida cu România de la Bratislava. Nu mai puțin de 4 fotbaliști de pe Estadio Mestalla au fost titulari în fața reprezentativei „tricolore”.
Și Louis Munteanu, vedeta din echipa națională a României, ar putea prinde o mutare în această perioadă de transferuri. Patronul celor de la CFR Cluj a declarat în repetate rânduri că echipe importante îl monitorizează, însă omul de afaceri așteaptă o ofertă pe măsură.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!
Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.
Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.
Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul
⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.
Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?
Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp
0752 266 264 si noi le facem cunoscute!
Subiecte asemanatoare
Primul test în deplasare: Șerif Tiraspol – Politehnica Iași 3-0 (2-0)!
Copie la indigo: ACS USV Iași – Unirea Ruginoasa 6-0 (2-0)!
Simona Halep, primele critici dure la un an după ce s-a lăsat de tenis. Ce o nemulțumește pe fosta lideră WTA
Mircea Lucescu pleacă din România
Cum ajunge FCSB în play-offCampioana nu își permite pași greșiți în fața rivalelor directe! Cum arată calculele
Utopica salvare a Politehnicii Iași este departe de Copou!
Nu de juniori buni duce lipsă Politehnica Iași! 2-0 (2-0) în meciul amical cu Tonmir
Superliga: Pronosticuri, cele mai bune pariuri și cote (Etapa 26)
Csikszereda obține o victorie importantă pe terenul lanternei roșii Metaloglobus
Jaqueline Cristian, înfrângere severă suferită la Transylvania Open: 1-6, 0-6
Superliga: Victorie importantă pentru U Cluj, scor 3-1 cu FC Argeş
Sorana Cîrstea, titlul #4FOTO Triumf spectaculos la Transylvania Open în finala cu Răducanu! A primit trofeul de la Halep: „N-am mai trăit așa ceva”
Tâlharii de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi tineri au furat 200 de lei și au lovit un adolescent de 16 ani
Câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă? Iată tot ce trebuie să cunoască românii!
O companie din Coreea de Sud a trimis accidental utilizatorilor bitcoini în valoare de 44 de miliarde de dolari
Primul test în deplasare: Șerif Tiraspol – Politehnica Iași 3-0 (2-0)!
Copie la indigo: ACS USV Iași – Unirea Ruginoasa 6-0 (2-0)!
ANAF impune noi reguli. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei.
Schimbări importante la pensii. Ce se pregătește la Ministerul Finanțelor
Rațiu și colegii s-au săturatJucătorii și antrenorii lui Rayo s-au răzvrătit împotriva conducerii. N-au apă caldă la dușuri! » La Liga a reacționat
Mai mulți romi din Iași ar fi țepuit statul cu peste 1 miliard de lei vechi și au șanse să scape! Dosarul se află în instanță de ani buni și a fost amânat de 55 de ori!
Reguli noi pentru cei care stau la bloc! Poți primi o sumă de bani
Un Mercedes clasa G, era prea greu cu numere de Germania, a blocat o stradă din Iași timp de peste o oră. Polițiștii nu au reușit să ridice bolidul
Deserturi fără zahăr
Statul pregătește reducere de impozit pentru cei care plătesc la timp: cine poate primi bonificația
Europol se plânge de mizeria din sediul Poliției Rutiere Botoșani
7 coline, 7 opriri de cafea. Iașul văzut de la ferestre
ANM anunță răsturnări de situație în weekend și începutul săptămânii viitoare: ploi și ninsori, urmate de ger și apoi de o încălzire bruscă
Metoda apei înainte de somn. Ritualul viral care promite „realitatea dorită”
Bătălia de la mic-dejun: croissant, omletă sau cereale cu lapte? Ce alegem când suntem grăbiți
O nouă sfântă pentru Iași: Sfântul Sinod a aprobat slujba Sfintei Blandina
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
Istoria monahismului se rescrie: noi mănăstiri și metocuri, în Moldova!
FOTO -- Noroi cât casa, la 4 km de Iași. Locuitorii din Breazu reclamă dezastrul rămas după lucrările de canalizare
Zece giganți ai construcțiilor se luptă pentru varianta ocolitoare a Vasluiului
FOTO - Esplanadă nouă în inima Iașului. Centrul orașului se închide pentru mașini
Tentativă de omor în penitenciarul Iași
FOTO -- Ajută-l pe Andrei să iasă din tăcere!
Weekend de noapte în Iași. Harta petrecerilor de nișă
FOTO -- Coșmarul șantierelor. Lucrările la Podul Aurel Vlaicu au dat peste cap circulația în Tătărași
FOTO -- Iașul în glod. În Bucium se sapă același șanț pentru a treia oară
Poli Iași - FC Bacău: 2-3. 16 ani pe teren, 0 bani în conturi
“Digitalizarea Companiei ADISSEO SRL”
Gradațiile de merit din Iași - performanța unui sistem care se autorecompensează
Dezastru în școlile Iașului: un examen cu peste 700 de note sub 2!
Revoluție la DGASPC Iași. Cea mai amplă reformă a sistemului de asistență socială din ultimele decenii!
FOTO - Campusul universitar de la Miroslava prinde formă
Moldova dă lecții Capitalei! Regiunea ignorată de stat produce giganții economiei românești
Profesorii de 65 de ani, împinși afară din școli: noua regulă care zguduie educația
Se schimbă harta spitalelor din Iași!
Aeroportul Iași intră în liga mare: pistă inteligentă care vede prin ceață, ger și furtună
Cartierele vechi ale Iașului, vizate de un program de 37 de milioane de euro
Autobuze „tăiate” din greșeală! Haos în transportul județean din Iași
Trenurile viitorului ajung mâine la Iași! 160 km/h, wi-fi și confort de Europa
Iașul, sufocat de procese: mii de oameni cer în instanță casele în care trăiesc de o viață!
AUTO
Mașina condusă de Klaus Iohannis la Primăria Sibiu, scoasă la licitație. Preț de pornire surprinzător
Zeci de milioane trimise cu avioane civile! Cum România a exportat componente militare către Israel în 2025
A mers la RAR pentru un act și a rămas fără ITP! Ce au descoperit inspectorii
Fraudă masivă în UE, "trasă pe dreapta" de procurorii lui Kovesi: Mașini avariate din SUA, reparate "la mișto" și revândute ca noi, inclusiv în România
VIDEO DGA a provocat un seism în Poliția Rutieră: Agent ridicat din trafic pentru mită, în flagrant. Descinderi la domiciliu, și la sediul Poliției
U-turn la semafor în 2026: când ai voie, când nu și cum interpretezi săgețile verzi
Timp liber
Regula de aur pentru spălarea automată a tacâmurilor
Rezultatele tragerilor LOTO de joi, 5 februarie, 2026
De ce nu mai avem răbdare pentru filme lungi. Anatomia plictiselii
Scandal uriaș la școală! Profesoară, prinsă cu unul dintre elevii săi în propria casă. Decizia soțului a surprins
„Ce facem cu tata?”, spectacol-lectură în premieră, la Uzina cu Teatru
Alertă pentru șoferi! Mesaje periculoase promit confiscarea mașinii dacă nu plătiți urgent
Ultima Ora
Sorana Cîrstea, titlul #4FOTO Triumf spectaculos la Transylvania Open în finala cu Răducanu! A primit trofeul de la Halep: „N-am mai trăit așa ceva”
Tâlharii de pe bulevardul Ștefan cel Mare din Iași au fost arestați pentru 30 de zile. Cei doi tineri au furat 200 de lei și au lovit un adolescent de 16 ani
Câte panouri fotovoltaice sunt necesare pentru o casă? Iată tot ce trebuie să cunoască românii!
