Bianca Andreescu și obiectivele pentru finalul de an: Calificarea la Turneul Campioanelor și pătrunderea în TOP 3 WTA

Bianca-Andreescu-dupa-evolutiile-b

Dimensiune font:

| 12-09-2019 12:21

 Tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu, noul nume din tenisul feminin, după ce a câştigat titlul la US Open, a declarat că îşi doreşte să se califice la Turneul Campioanelor şi să atace top 3 mondial în acest final de sezon, relatează Reuters, conform Agerpres.

''Am aşteptări mari de la mine. Am o idee ce vreau, să joc bine în următoarele turnee din Asia, să mă calific la Turneul Campioanelor din China şi să atac top 3'', a afirmat Andreescu (19 ani), aflată pe locul 5 în clasamentul WTA.

Vrea să participe și la Jocurile Olimpice
 

''Am realizat multe în acest an şi simt că pot mai mult, chiar cred că pot mai mult după acest succes şi mă voi strădui în continuare să câştig turnee de Grand Slam. M-am gândit şi să joc la Jocurile Olimpice, cred că e un eveniment foarte special'', a mărturisit Bianca Andreescu.

Bianca Andreescu a dezvăluit că încă mai simte adrenalina care a condus-o la victorie în finala US Open cu legendara Serena Williams, dar acum speră în primul rând să nu mai fie chinuită de accidentări.

Își dorește să fie sănătoasă

''Dacă voi fi sănătoasă cred că pot face lucruri chiar mai mari în acest sport. Cei mai mari inamici ai sportivului sunt accidentările. Cred că principalul obiectiv în acest moment e să rămân sănătoasă, deoarece am fost accidentată destul de mult în scurta mea carieră'', a comentat Andreescu.

În acest sezon, jucătoarea canadiană a ratat o mare parte a sezonului de zgură şi tot sezonul de iarbă din cauza accidentărilor la spate, picior şi umăr, însă a părut invincibilă în circuitul nord-american de hard, obţinând victoria la Rogers Cup, după o finală în care Serena Williams a abandonat, iar apoi titlul la Flushing Meadows. Palmaresul său în 2019 este completat de titlul reuşit la Indian Wells.

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:22

Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei