Calificare decisă în ultima secundă!

MSZoYXNoPWM0YjM5ZTNhNDVhZTdkZDFkNjhmNDdlZTVkZjM1Yzdm.thumb

Dimensiune font:

| 07-12-2019 00:00


Naţionala lui Tomas Ryde a ajuns între cele 12 echipe calificare în Main Round, având ca obiectiv clasarea pe o poziţie care să-i permită accesul la Jocurile Olimpice

Naţionala feminină de handbal a României s-a calificat ieri, spectaculos, în grupele principale ale Campionatul Mondial din Japonia, după o victorie obţinută în ultimele secunde de joc, în faţa Ungariei, scor 28-27 .

Cristina Neagu a transformat în ultimele secunde ale meciului o lovitură de la 7 metri, obţinută de Pristaviţa, astfel că România a reuşit să obţină victoria la limită. Deşi la începutul meciului, româncele nu au arătat cea mai bună formă şi au fost conduse de maghiare cu 5-0, pe parcurs au reuşit să îşi revină. Scorul la pauză era în favoarea adversarelor, 16-10.

În minutul 59, tabela de marcaj arăta 27-27, dar tricolorele au luptat până în ultima secundă şi au câştigat.

Cel mult locul şapte

Prima reprezentativă intră cu zero puncte în Main Round, alături de Spania, Muntenegru, Rusia, Suedia și Japonia. Are în față trei jocuri, dar și un handicap de patru puncte față de Rusia și Spania. Numai printr-o evoluție la cel mai înalt nivel, dar și prin jocul rezultatelor mai poate depăși România una dintre aceste două adversare. Tricolorele au un handicap de două puncte față de Suedia și Muntenegru, cu ultima având și dezavantajul meciului direct din această săptămână (scor 26-27), în cazul în care vor termina la egalitate de puncte. Realist vorbind, cel mai la îndemână obiectiv ar fi locul 4 în grupă, care ar putea fi obținut cu două victorii în fața Suediei și Japoniei. Și în acest caz, România ar avea nevoie de jocul rezultatelor, Gullden & Co să nu câștige mai mult de un joc cu Muntenegru și Spania. Dacă acest scenariu se confirmă, atunci România ar juca un meci de clasament pentru locurile 7-8.

 

Programul în Main Round, Grupa României

8 decembrie: România – Rusia (ora 11:00), Spania – Suedia, Muntenegru – Japonia

10 decembrie, România – Suedia (ora 8:00), Japonia – Spania, Rusia – Muntenegru

11 decembrie, România – Japonia (ora 9:00), Muntenegru – Suedia, Rusia – Spania

 

Între cele 12 națiuni calificate în Main Round se regăsesc două naționale care sunt deja calificate pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, Coreea de Sud și Japonia din postură de țară gazdă. Niponele au șanse mici să intre în top 8, pentru că la rândul lor au zero puncte la startul Main Round.

În cazul în care România nu va fi în Top 8 la Mondiale (cu Coreea de Sud inclusă), atunci mai are varianta calificării în urma locului 4 la Campionatul European din 2018.

La turneele preolimpice ajung 12 naționale, șase după evoluțiile de la Campionatul Mondial și șase la după evoluțiile la ultimele întreceri continentale. Primele două continente ca și clasament la Mondialul din 2019 primesc câte un loc suplimentar. A devenit clar, aceste locuri aparțin Europei și Asiei (având în vedere că în Main Round vor juca 10 echipe din Europa și 2 din Asia). Un loc ar fi revenit Oceaniei dacă Australia ar fi fost în Top 12, dar această variantă a căzut. Așadar, cele șase locuri rezervate Continentelor la turneele preolimpice vor fi rezezrvate astfel: Europa 2, Asia 2, Africa 1, Pan America 1.

În ceea ce privește Europa, locurile de calificare sunt rezervate azi de Rusia și Olanda, în urma locurilor 2-3 la Euro 2018. Dacă una dintre acestea intră însă în Top 7 sau câștigă titlul mondial, automat, prima națională care va beneficia de această situație va fi România, după locul 4 din Franța. Dacă Rusia și Olanda vor fi împreună în Top 7, foarte probabil pentru că au deja câte patru puncte în Main Round, atunci ar mai profita de situație și Norvegia, Suedia sau Ungaria!

Așadar, România se află într-o situație în care nu are cum să rateze prezența la turneele preolimpice. Ideal ar fi să se califice în urma locului de la Campionatul Mondial, pentru că ar putea să intre într-o grupă mai bună.

În 19-22 martie vor fi organizate trei turnee preolimpice a câte patru formații fiecare. Primele două din fiecare se califică la Jocurile Olimpice, alături de câștigătoarele întrecerilor continentale, Franța, Angola, Brazilia, Coreea de Sud, campioana mondială de la Kumamoto și țara gazdă Japonia.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

Bancul Zilei

05:36

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei