Campionatul mondial de fotbal, falimentul pariorilor

1CM

Dimensiune font:

| 28-11-2022 23:59

 La momentul redactării acestui text, mai sunt de disputat două partide din etapa a doua a grupelor (Brazilia - Elveţia şi Portugalia - Uruguay). În cele 30 de meciuri de până acum, potop de surprize, rezultate neverosimile, greu de pronosticat. Până acum, asistăm la un campionat anapoda, pariorii sunt în prag de faliment şi mai urmează destule jocuri.

Am dat unele explicaţii legate de acest potop de scoruri total neaşteptate în ediţia de weekend a ziarului. Mai sunt şi altele, dar e prematur de făcut o radiografie completă. Cert e că, după două etape, apele nu sunt deloc limpezi. S-o luăm pe rând!

În grupa A, Olanda pare sigură de accederea în optimi, lupta pentru cel de-al doilea loc calificant urmând a se da în meciul direct dintre Ecuador şi Senegal. Urmaşii lui Cruyff au 4 puncte şi vor înfrunta selecţionata gazdă în ultimul act. Qatarul e total ieşită din cărţi şi e prima reprezentativă de ţară organizatoare ce nu depăşeşte această fază, în toată istoria Campionatului mondial.

Dar, răniţi în orgoliu, şeicii pot reacţiona halucinant. În 1982, un monarh din zona Golfului a năvălit, pur şi simplu, pe teren, anulând un gol valabil. Deci, există un precedent. Scenariu deloc imposibil: Qatar învinge Olanda la diferenţă de două goluri, Ecuadorul pierde la limită în faţa Senegalului. Batavii pleacă acasă.

În grupa B, situaţia e şi mai înceţoşată. Iranul, după chelfăneala încasată de la englezi în prima etapă, scor de campionat judeţean, a învins fără drept de apel Ţara Galilor şi au trecut pe locul doi. Americanii sunt neînvinşi, dar au făcut doar egaluri. Ultima etapă programează partidele SUA - Iran şi Anglia - Ţara Galilor. În orice variantă, englezii sunt calificaţi. Lupta se dă pentru al doilea loc în optimi. Şanse au toate celelalte. Galezii, dacă îşi înving vecinii, acumulează 4 puncte, la fel ca Iranul. Care Iran, în caz de egal cu yankeii, fac tot 4. Numai că suferă tare la golaveraj. Americanii, cu o victorie, pot spera chiar la primul loc în grupă.

Grupa C. Argentina lui Messi, după ce şi-a dat cu stângul în dreptul cu prilejul meciului de debut, o supriză istorică, înfrângerea în faţa saudiţilor, e obligată să câştige cu Polonia, actualul lider al grupei. De partea cealaltă, urmaşii lui Boniek au nevoie de un egal ca să se scoată. Dacă pierd, iar fiii deşertului îi răpun pe azteci, Lewandowski & Co iau vacanţă. Şansele Mexicului sunt pur teoretice.

Grupa D e ceva mai clară, Franţa s-a calificat deja, foarte probabil că Deschamps va folosi rezervele în meciul cu Tunisia. Nord-africanii nu mai au nicio speranţă, disputa este întrre Australia şi Danemarca. Europenii au nevoie de victorie ca de aer. Adversarilor le e suficient egalul.

Grupa E. Germania, la un pas de eliminare! Chiar dacă bat Costa Rica, nemţii pot fi scoşi din competiţie la modul cinic. Aşa cum au procedat şi ei în 1978. Un egal strategic între Spania şi Japonia e suficient.

Grupa F. Canada e out în orice variantă, bătaie mare între celelalte trei. Orice e posibil, nu-i de jucat la pariuri.

Grupa G. Brazilia, calificată. Dintre celelalte trei reprezentative ce se mai luptă pentru intrarea în optimi, Camerunul e în cea mai ingrată conjunctură. E musai să învingă Brazilia. Serbia - Elveţia e derby-ul.

Grupa H. Nu putem face nicio estimare. La închiderea ediţiei nu s-a terminat partida Uruguay - Portugalia. Ioan TÂRNOVEANU

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

20:31

VIDEO SuperLiga: Farul revine pe prima poziție – Victorie importantă cu Universitatea Craiova
06/02/2023 23:28

 După victoria spectaculoasă din etapa precedentă cu FCSB, Farul Constanta reuseste din nou un succes important pe teren propriu cu Universitatea Craiova, scor 2-1, revenind pe prima pozitie a clasament ...

FC Botoșani a umilit-o pe Petrolul Ploiești în Superliga Acest text a fost copiat de pe Ziare.com FC Botoșani a umilit-o pe Petrolul Ploiești în Superliga https://ziare.com/fc-botosani/fc-botosani-petrolul-clasament-superliga-1787488?utm_source=Ziare
06/02/2023 21:49

 Echipa FC Botoşani a invins luni, pe teren propriu, formaţia Petrolul Ploieşti, scor 5-0, intr-un meci contand pentru etapa a 24-a din Superligă. Meciul de la Botoşani a inceput practic de la 2-0 in ...

Manchester City ameninţată cu retrogradarea la masa verde
06/02/2023 19:16

 Aflată incă in lupta pentru titlu, Manchester City, de opt ori campioană a Angliei, ar putea fi depunctată sau chiar exclusă din Premier League, fiind acuzată de peste 100 incălcări ale fair-play- ...

Ştiinţa Miroslava se întăreşte, încă mai speră la play-off
06/02/2023 19:06

După dubla depunctare a celor de la Dante Botoşani, şansele Ştiinţei Miroslava de accedere in play-off nu mai sunt doar matematice. În cele trei etape ce au mai rămas din sezonul regulat, echipa pre ...

Cum trebuie să lupte formațiile Politehnicii Iași cu pretendente la promovare ce aparțin de Consilii Locale sau Județene! Primele exemple au fost CS Vâlcea, respectiv CSM Sighișoara!
06/02/2023 19:02

Formatiile masculine de baschet si de handbal ale CS Politehnica Iasi sunt primele care au inceput părtile secunde ale campionatelor, mai precis au inceput cursele de promovare. Le-au inceput ambele in Sala Po ...

Clasamentul WTA: Coborâri pentru cinci jucătoare din România
06/02/2023 10:38

 Cinci sportive din Romania (aflate in TOP 200) au pierdut pozitii in clasamentul WTA, Jaqueline Cristian fiind singura jucătoare care a reusit să urce in ierarhia mondială (Simona Halep si Irina Begu s ...

LaLiga: Barcelona, a cincea victorie la rând în campionat - Avans liniștitor față de Real Madrid
06/02/2023 08:59

 FC Barcelona continuă să castige meci după meci in LaLiga, iar duminică seară catalanii au invins-o categoric pe Sevilla, scor 3-0.   FC Barcelona, avans de 8 puncte fată de Real Madrid - ...

Handbal - CSM Iaşi 2020 -  Evoluţie excelentă şi victorie meritată!
05/02/2023 20:12

Un nou succes pentru handbalistele de la CSM Iaşi 2020 in acest an. După reuşitele cu HCF Piatra-Neamţ (acasă) şi cu CSM Galaţi (in deplasare), jucătoarele ieşene, situate pe locul 3, au caştigat la S ...

Poli Iaşi pleacă în cantonamentul din Antalya cu suficiente motive de optimism
05/02/2023 18:03

 După cea de-a doua victorie in amicalele din acest an, 3-1, vineri, cu Foresta Suceava, atat antrenorii, cat şi jucătorii au destule motive să plece plini de optimism in cantonamentul din Antalya. Şi ...

Final de săptămână incandescent în Sala Polivalentă! Echipele clubului Politehnica Iași încep cursele pentru promovare!
03/02/2023 18:33

Formatiile masculine de handbal si de baschet ale CS Politehnica Iasi intră la acest sfarsit de săptămană in fazele secunde ale campionatelor pe care pană acum le-au traversat cu suficient succes. Cu mici ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei