Ieșenii Ionuț Chiriac și Ana Romanțov sunt vicecampioni europeni la box!

1Nicolae Chipirog, Ionut Chiriac
1Radu Romantov, Ana Romantov

Dimensiune font:

| 03-12-2020 00:00

Ediția din acest an a Campionatelor Europene de box pentru juniori (limita maximă de vârstă 16 ani) s-a încheiat ieri la Sofia cu un succes remarcabil pentru pugiliștii ieșeni. România a avut patru finaliști, iar doi dintre aceștia au fost ieșeni.

La doar câteva minute după ce Maria Botică (categoria de greutate +80 kilograme) a devenit campioană europeană (decizie 5-0) într-o luptă „David contra Goliat” cu poloneza Weronika Bochen, mult mai înaltă și mai grea cu câteva zeci de kilograme, în ring a intrat ieșeanul Ionuț Chiriac (52 kg), pregătit de antrenorul Nicolae Chipirog la Nicolina Iași. El a început bine finala cu rusul Stepan Șalapanov, un adversar mai înalt, așa cum în penultimul act fusese și israelianul Jawad Abdel.

Cei doi finaliști au încercat încă de la început să dețină controlul disputei, rusul creând senzația că nu avea de gând să stea în fața loviturilor expediate de Ionuț. Ieșeanul a încercat să se apropie cât mai mult de adversar și a avut un final bun până la prima pauză. Chiriac a mizat mult pe forța sa superioară, iar croșeele sale își cam atingeau ținta. Șalapanov a încercat să puncteze cu directe de stânga, iar în ultima repriză am asistat la un box foarte bun practicat de Chiriac. Păcat că decizia a fost favorabilă rusului, cu 4-1, cei cinci judecători văzându-l toți învingător pe Ionuț doar în ultima repriză! „Ionuț este adevăratul câștigător al meciului. A fost mai bun în fiecare repriză, dar se pare că nu avem voie să-i învingem pe ruși...”, ne-a declarat Nicolae Chipirog. „Știu că eu trebuia să fiu declarat învingător, dar arbitrii parcă au văzut alt meci. Am dat tot ce am putut, chiar și antrenorii mi-au spus că eu am câștigat meciul. Am fost mereu peste el, în toate reprizele. Sigur, a punctat și rusul, că nu intri în ploaie fără să te uzi deloc, dar eu am fost peste el. M-am uitat la adversar imediat după gongul final, se vedea pe fața sa că se considera învins...”, ne-a declarat Ionuț Chiriac, rusul „explodând” de bucurie după anunțarea deciziei. „Mă voi pregăti și mai bine, nu vreau să le mai dau șansa arbitrilor să decidă ei cine câștigă meciul”, a concluzionat Ionuț.

În deschiderea părții a doua a galei finale a boxat ieșeanca Ana Romanțov (48 kg), pregătită de antrenorul Radu Romanțov la Power Box Iași - Steaua București, cu Alena Tremasova (Rusia). Ana (15 ani), care a participat în premieră la un Campionat European, n-a putut aduce egalitatea în duelul româno-rus din gala finală, pierzând confruntarea cu 0-5. Ca și Ionuț Chiriac, Ana a intrat în posesia medaliei de argint. „Este un rezultat imens pentru boxul ieșean. Sunt bucuros că la doar un an de la deschiderea clubului Power Box Iași ne putem trece deja în palmares o medalie de argint la Campionatele Europene”, ne-a declarat Radu Romanțov. Dragoș GAȘPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
Unde va fi construit viitorul stadion al Iașului și care este noua capacitate propusă
27/03/2024 11:29

  Primarul municipiului Iasi, Mihai Chirica, a anuntat că noul stadion al orasului va fi construit in zona Cicoarei, in apropierea viitoarei Autostrăzi A8, “Autostrada Unirii” Această deci ...

Şahista Irina Bulmaga, comportare excelentă într-o competiţie cu 30 de mari maeştri!
26/03/2024 18:42

Trei şahiste de la CSM Iaşi 2020 au luat parte timp de două zile, la Bucureşti, la un puternic turneu de şah rapid, primul din circuitul Grand Prix Romania 2024 – Campionatul Internaţional al Romani ...

Handbal la ,,Polivalentă”, ca în vremurile bune!
26/03/2024 18:41

Sala Polivalentă ,,Dan Constantin Irimiciuc” a fost neincăpătoare pentru publicul dornic să urmărească o partidă de handbal de calitate. CSM Iaşi 2020 şi CSM Galaţi au reuşit să ofere acest lu ...

Iașul stă mai bine la handbal decât Galațiul!
25/03/2024 16:03

Sfarsitul săptămanii trecute a consemnat un atractiv duel intre Iasi si Galati printr-o dublă confruntare handbalistică. Prima dintre ele s-a desfăsurat sambătă, la Galati, intre două echipe studentesti ...

 Gala Laureaţilor Sportului Ieşean – un eveniment sub semnul pasiunii şi performanţei
25/03/2024 06:04

Sala Unirii de la Cinema Victoria din Iaşi a găzduit Gala Laureaţilor Sportului Ieşean pentru anul 2023. Cu acest prilej, au fost premiaţi performerii anului trecut la sporturi olimpice, sporturi neolimpic ...

 Și am trecut pe locul I!
24/03/2024 22:01

* CSM Iasi 2020-CSM Galati 21-19 (10-9) Handbalistele iesene au obtinut o victorie meritată in fata a peste 1500 de spectatori, după un meci palpitant cu spectaculoase răsturnări de scor. CSM Iasi 2020 a i ...

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă
24/03/2024 09:57

Dezvăluirea momentului despre Simona Halep! Anunţ clar al americanilor. Ruptura totală este evidentă. Totul a devenit public in urmă cu puţin timp. Fostul lider mondial WTA şi fostul antrenor, Patrick Mo ...

Formula 1: Dublă Ferrari în Australia - Abandonuri pentru Verstappen și Hamilton
24/03/2024 08:34

Marele Premiu de Formula 1 din Australia a fost unul spectaculos, cu două abandonuri de marcă: Max Vestappen si Lewis Hamilton. Grand Prixul de pe circuitul Albert Park a adus o dublă neasteptată pentru Scu ...

Bomba momentului în Formula 1! Cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă
24/03/2024 00:20

Bomba momentului in Formula 1! S-a aflat cum poate fi oprit Max Verstappen. Marcedes pune la cale o mutare uriaşă. asta după ce Lewis Hamilton a semnat cu Ferrari din sezonul viitor. Max Verstappen ar putea ...

Max Verstappen va pleca din în pole position şi în Marele Premiu al Australiei
23/03/2024 09:06

Olandezul Max Verstappen (Red Bull) va porni de pe prima poziţie a grilei in Marele Premiu al Australiei, a treia etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Verstappen a fost in pole position şi in primele ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei