Ieşeanca Andreea Verdeş s-a clasat pe locul 45 la Campionatele Mondiale!
Dimensiune font:
Denisa Mailat s-a calificat în finala de la individual compus, la Campionatele Mondiale de gimnastică ritmică de la Baku (Azerbaidjan), ea totalizând 60,600 puncte la finalul calificărilor, fiind a 17-a pe lista gimnastelor calificate în finala de ieri, în urma căreia primele 16 obţin biletele la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Ieşeanca Andreea Verdeş, pregătită de antrenorii Cătălina Radu şi Constantin Radu la CSS „Unirea” Iaşi a încheiat pe locul 45, cu 52,550 puncte.
Denisa Mailat a încheiat pe 24 calificările la măciuci, cu 20,150 puncte, Andreea Verdeş a fost a 33-a, cu 19,350, iar Alice David s-a clasat pe 75, cu 16,900. La panglică, Mailat a fost a 18-a, cu 18,500, Verdeş s-a clasat pe 99, cu 12,950, iar David pe 107, cu 12,500. Andreea Verdeş a obţinut 15,700 puncte la minge şi s-a clasat pe locul 70, iar la cerc - 17,500, punctaj cu care a ocupat locul 47.
Rusia (Arina Averina, Dina Averina, Ekaterina Selezneva) a cucerit aurul pe echipe, cu 186,500 puncte, urmată de Israel 174,750 puncte şi de Belarus 168,550 puncte. România, în formula Denisa Mailat, Andreea Verdeş, Alice David, a ocupat un merituos loc 12, cu 148,550 puncte.
În finala la măciuci, Dina Averina a cucerit aurul, cu 23,800, urmată de israelianca Ashram 23,300 şi de ucraineanca Vlada Nikolcenko, 22,350, ieşeanca Alexandra Agiurgiuculese, care concurează pentru Italia, clasându-se pe 5, cu 21,900.
Dina Averina s-a impus şi la panglică, 21,800 puncte, urmată de israelianca Linoy Ashram 20,750 puncte şi de o altă reprezentantă a Rusiei, Ekaterina Selezneva 20,650 puncte. I.TÂRNOVEANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau