Pleacă şi Târnovanu la Snagov! CSM Poli Iaşi şi-a împrumutat toţi juctorii eligibili Under 21 pentru sezonul viitor!

1Stefan Tarnovanu

Dimensiune font:

| 17-02-2019 11:10

 

Reprezentativa Under 19 a României, pregătită de Daniel Oprescu, a disputat joi al doilea meci de verificare în compania selecţionatei Greciei, partidă în care portarul ieşean Ştefan Târnovanu a bifat toate minutele. Tricolorii au pierdut la limită cel de-al doilea joc amical din cadrul cantonamentului din Grecia, Panagiotis înscriind în minutul 86 singurul gol al meciului. În prima partidă, care s-a desfăşurat marţi, România a fost învinsă cu 2-0. „N-am jucat deloc în primul meci, dar în al doilea am fost titular şi am rămas în poartă până la final. Eu consider că am făcut un meci bun, am fost sigur pe mine. Îmi pare rău că totuşi am primit gol pe final de joc, în urma unui corner, şi am părăsit învinşi terenul”, ne-a declarat Târnovanu, care a revenit cu ocazia stagiului din Grecia în lotul naţional Under 19.

Ştefan a revenit acasă, dar nu va fi la dispoziţia antrenorului Flavius Stoican pentru meciul din Copou cu CFR Cluj, contând pentru penultima etapă a sezonului regular, deoarece el va fi împrumutat la FC Snagov, liderul Ligii a II-a, acolo unde miercuri a început antrenamentele şi Vlad Danale, împrumutat şi el până la finalul sezonului. „Am luat decizia de a-l împrumuta pe Târnovanu la FC Snagov pentru a putea acumula experienţă. Vrem să ne bazăm pe el sezonul viitor şi are nevoie de cât mai multe meciuri. În acordul de împrumut am specificat clar faptul că Ştefan va fi titular în fiecare meci dacă va fi apt de joc. La FC Snagov va fi pregătit de fostul mare portar Martin Tudor, cu care voi păstra o legătură permanentă. Târnovanu este sub contract cu CSM Poli Iaşi pentru următorii cinci ani, am foarte mare încredere în potenţialul său”, ne-a declarat Benone Dohot, antrenorul cu portarii de la CSM Poli, cel care în acest sezon se poate mândri nu doar cu cele două meciuri bifate de Târnovanu în premieră în Liga 1, ci că un alt portar format de el, basarabeanul Ianoş Brânză, a debutat în poarta celor de la FC Botoşani, club care a reuşit să-l sufle Iaşului pentru mai puţin de 5.000 de euro!

Târnovanu şi Danale erau singurii jucători din lotul grupării ieşene ce vor fi eligibili Under 21 şi pentru sezonul viitor. „Marţi urmează să ajung la Snagov pentru a semna contractul valabil până în vară. Vreau să apăr cât mai bine la noua mea echipă şi să dovedesc că am valoare şi pot ajunge departe. Cu Vlad Danale mă înţeleg foarte bine, ne ştim de pe la 8-9 ani, practic am copilărit împreună”, a adăugat Târnovanu, în timp ce Dohot a mai menţionat: „Cu concurenţa din partea lui Mino şi Rusu i-ar fi fost foarte greu să joace în actualul sezon. N-am luat încă o decizie în privinţa celui de-al treilea portar din lot, este posibil să aducem pe cineva de la juniori, poate chiar pe americanul care se pregăteşte acolo”.

Un alt tânăr portar ieşean, Teodor Axinte, şi el eligibil Under 21 pentru viitorul sezon, a fost împrumutat în această iarnă de CSM Poli la Energeticianul, tot în Liga a II-a, după ce abia revenise de la Lugoj, din Liga a III-a, echipă pentru care a evoluat în prima parte a acestui sezon.

Pregătire pentru Turul de Elită

Amintitele partide cu Grecia au făcut parte din stagiul de pregătire al tricolorilor U-19 dinaintea Turului de Elită, ultima fază dinaintea Campionatului European sub 19 ani. România a fost repartizată în Grupa 1, unde va întâlni Irlanda, Rusia şi Azerbaidjan în drumul către EURO 2019. Gazda grupei va fi Rusia, meciurile urmând a se disputa în zona Krasnodar/Soci, în perioada 20-26 martie. La Campionatul European Under 19, care se va disputa în Armenia, în perioada 14-27 iulie 2019, se vor califica câştigătoarele celor 7 grupe, cărora li se alătură ţara gazdă. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:09

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Simona Halep se mărită - Când și unde va avea loc evenimentul
24/11/2019 07:45

Simona Halep (28 de ani, locul 4 WTA) si Toni Iuruc au stabilit in vacanta din Maldive toate planurile pentru nuntă, care se anuntă de pe acum evenimentul anului 2020. Nunta, cel mai probabil, va avea loc dup ...

VIDEO Rămâi cu gura căscată: Două jucătoare de tenis s-au luat la bătaie la finalul meciului!
10/11/2019 10:03

 Katherine Sebov Se spune că ce se intamplă in Vegas rămane in Vegas, dar deznodămantul unui meci din cadrul circuitul WTA din "capitala jocurilor de noroc" a făcut incojurul lumii.  & ...

Dora Ratjen, bărbatul care a concurat ca femeie la Olimpiada lui Hitler din 1936
07/08/2019 11:22

 Cazului „Dora Ratjen” a apărut pe fundalul unor puternice controverse si tulburări sociale. În 1936, Olimpiada de Vară s-a tinut la Berlin. Avea să rămană in istorie drept „O ...

VIDEO - Messi  lucrat in  Photoshop
27/06/2019 10:33
 Cu cuţitele pe masă! Începe etapa a XIV-a (play-out)
31/05/2019 00:00

  Aşa a fost să fie, ultima etapă a campionatului Ligii 1 de fotbal să programeze meciul decisiv, dar decisiv de tot, in care se hotărăşte a doua retrogradată şi echipa ce prinde locul de baraj. ...

TOPUL fotbaliştilor români DISTRUŞI de femei FOTO
15/11/2014 12:15

 Iată un top al jucătorilor a căror carieră a fost distrusă de femeile din viata lor. Adrian Cristea. Lansat de Politehnica Iaşi, Adrian Cristea a ajuns la Dinamo cu potentialul de a deveni unul din ...

SIMONA HALEP, prima reacţie după finala Turneului Campioanelor
26/10/2014 15:10

 Simona Halep a oferit prima reactie după finala pierdută cu Serena Williams, scor 3-6, 0-6. "Multumesc tuturor pentru ca m-au sustinut. O felicit pe Serena, e cea mai buna. Le multumesc c ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei