Poli moare, dar nu se predă!

1poli

Dimensiune font:

| 17-02-2025 07:37

 

Fotbal, SuperLiga * Poli Iași – CFR Cluj 1-1

* N-o fi Vasile Miriuță ar fi doctor în psihologie, dar de reușit, a reușit să reseteze vestiarul și să-i facă pe jucători să alerge mâncând pământul * Două miracole în două săptămâni! * Remizele de la Cluj și cea de ieri, în fața CFR-ului (ultima în 10 oameni, după eliminarea „acrobatului” Camara, din minutul 27), nu sunt întâmplătoare * Nu trebuie să fii expert în fotbal pentru a înțelege că acolo s-a schimbat radical forma de viață a unei echipe

Echipa de multe milioane de euro a lui Dan Petrescu a fost blocată la Iași, ieri, pe o vreme de iarnă cu „cod glben”, de către o echipă încropită în dimineața partidei de Vasile Miriuță. Un antrenor care, fără peformanțe notabile în carieră, fără echipă de primă divizie de ani buni, a acceptat oferta Iașului și, în ciuda vocilor majoritar pesimiste, pare capabil să schimbe fața echipei. O echipă total debusolată în urmă cu trei etape, fără idei de joc, blocată atât fizic, cât mai ales psihic.

Mă îndoiesc de faptul că Vasile Miriuță ar fi doctor în psihologie, dar de reușit, a reușit să reseteze vestiarul și să-i facă pe jucători să alerge mâncând pământul. Două miracole în două săptămâni! Remizele de la Cluj și cea de ieri, în fața CFR-ului (ultima în 10 oameni, după eliminarea „acrobatului” Camara, din minutiul 27), nu sunt întâmplătoare. Nu trebuie să fii expert în fotbal pentru a înțelege că acolo s-a schimbat radical forma de viață a unei echipe.

În ultimele două etape, Poli a demonstrat că nu e totul pierdut în SuperLigă, că poate realiza miracolul pe baza efortului comun, a dăruirii, altădată absente, a unei linii de joc care i-a pus în dificultate pe adversari, vorbim aici atât de „U” Cluj, cât și de CFR Cluj, formații înscrise în acest an, cu argumente, în lupta pentru titlu.

Și ar mai fi ceva de spus: senzații bune cu noile achiziții! Să dea Dumnezeu ca măcar unul dintre nou-veniții în Copou să confirme și Poli să iasă la liman!

În ultimele trei etape ale sezonului regulat, ieșenii vor evolua la Slobozia, acasă cu Petrolul și la Galați. Trei partide de care depind șansele Iașului la un program favorabil în play-out. Asta în condițiile în care elevii lui Miriuță nu vor coborî ritmul și vor obține măca 5 sau 6 puncte.

Poli Iași – CFR Cluj 1-1 (0-1)

Au marcat: Guilherme (min.64), respectiv Korenica (min.4).

Stadion: Emil Alexandrescu. Spectatori: 2.224.

Poli Iași: J. Fernandez – Guilherme, Samayoa, C. Silva (min. 46 Adăscăliței), Ispas – Tailson (min. 46 Skuka), Bordeianu, Garobbio (min. 46 Gouet), Șteanovici (min. 90+1 Bordușanu) – Roman (min. 80 Diakhaby) – Camara.

Rezerve neutilizate: Niga, Tănasă, Teixeira, Ciobanu, Umar, Creț, Ilie.

CFR Cluj: Hindrich – Graovac (min. 69 Rocha), Bolgado, Ilie, Camora – Korenica, Djokovic (min. 76 Emerllahu), Păun – Nkololo, Postolachi (min. 69 Juric), Kamara (min. 69 Fica). Rezerve neutilizate: Popa, Abeid, Iacob, Țîrlea, Sinyan, Name, Sfait.

Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş); Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava), Mihăiță Necula (Bucureşti). Arbitri VAR: Hori Mladinovici (Bucureşti), Ovidiu Artene (Vaslui).

Date tehnice

Posesie: 40% - 60%

Ocazii de gol: 11 - 17

Șuturi pe poartă: 7 – 6

Cornere: 7 - 4

Șuturi din afara careului: 5 - 7

Cartonașe galbene: 4 - 3

Cartonașe roșii: 1-0 ( Camara (min. 27).

Centrări reușite: 9 din 24 (38%) – 6/25 (24%)

Degajări: 64 - 44

Pase reușite: 135/253 (53%) – 278/394 (71%)

Intercepții: 5 – 14.

Dan Petrescu: „Nici dacă mai jucam trei zile nu marcam golul al doilea”

Dan Petrescu (CFR Cluj): „A fost una dintre nopţile în care, indiferent de ce făceam, nu era bine. Nici dacă mai jucam trei zile nu marcam golul al doilea. Norocul nu a fost de partea noastră. Nu poţi să începi ziua cu Louis Munteanu, iar la încălzire să se accidenteze. După marcăm golul al doilea, ne-am bucurat ca idioţii, apoi a văzut nu ştiu ce fault pe acolo, au inventat… Mi se pare că e prea mult, Postolachi ratează cu poarta goală, luăm gol din corner. A fost una dintre acele seri în care nimic ieşea pentru noi. Să te accidentezi la încălzire... pe teren mai ziceam. Cei de la Iaşi s-au bătut foarte bine, merită felicitări, dar meritam noi victoria… Două puncte pierdute şi sper să nu le regretăm. Cu Botoşani, cu FCSB, am condus peste tot şi am luat goluri. Să vedem cât de gravă e accidentarea lui Munteanu, sper să nu stea mult pe  bară. Sunt foarte supărat, că anul ăsta am fost foarte bine. Nici azi nu am jucat rău, doar primele 15-20 de minute din repriza a doua le-am jucat rău. S-au adaptat mai bine la teren, dar după ocazii meritam victoria, iar golul al doilea al nostru prea uşor a fost anulat”.

Vasile Miriuţă: „E greu să ne bată cineva în ligă, avem potenţial”

Vasile Miriuţă (Poli Iaşi): „Aş vrea să încep prin a le ura succes celor de la CFR, că am antrenat doi ani acolo şi e echipa unde m-am simţit cel mai bine. Azi, băieţii noştri au jucat extraoardinar. Familia e nevasta, copiii, băieţii azi au jucat extraordinar. Nu s-a văzut diferenţa 11 contra 10, iar cu CFR, FCSB sunt bonusuri. Noi ne batem cu celelalte echipe, în lupta pentru retrogradare. E greu să ne bată cineva în ligă, avem potenţial. Când iei gol în minutul 4, 5, e normal să fie un şoc, dar băieţii au demonstrat că pot. Cred că ne-am dorit mai mult azi să câştigăm”. Daniel LEONTE

 

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

Continut: 1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Sipote, cu sediul in sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi, telefon 0232/238.333, fax 0232/238.320, e-mail: primariasipote @yahoo.ro, cod fiscal 4540291. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -Lotul nr. 1 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Sipote, in suprafata de 41.880,00 mp, nr. cadastral 62525, identificat in T14, parcela 220/1/1; -Lotul nr. 2 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Chiscareni, in suprafata de 36.936,00 mp, nr.cadastral 61621, identificat in T53, parcela 843/1/43; -Lotul nr. 3 -teren situat in intravilanul satului Mitoc, comuna Sipote, F.N., in suprafata de 25.000,00 mp, nr.cadastral 61863, identificat in T81, parcela 1248/1/1; -Lotul nr. 4 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 40.000,00 mp, nr. cadastral 61633, identificat in T77, parcela 1183, 1179/5, 1181/1; -Lotul nr. 5 -teren situat in extravilanul comunei Sipote, sat Halceni, in suprafata de 10.000,00 mp, nr.cadastral 61620, identificat in T77, parcela 1179/1, apartinand domeniului public al Comunei Sipote, judetul Iasi, conform caietului de sarcini, H.C.L. Sipote nr. 25/27.02.2025 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Comunei Sipote. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, ce se achita in numerar la casieria unitatii sau cu ordin de plata in contul: RO95TRE Z24A705000 200130X, deschis la Trezoreria Iasi, cod fiscal al concedentului 4540291. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.03.2025, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 25.03.2025, ora 12.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar in original si 1 exemplar in copie. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 26.03.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Sipote, sat Sipote, comuna Sipote, Str. Alexandru Lapusneanu nr. 1, judetul Iasi. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Harlau, oras Harlau, Str. Gheorghe Doja nr. 1, judet Iasi, telefon 0232/722.344, fax 0232/722.622, e-mail: jud-hirlau-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 28.02.2025.
SuperLiga: Universitatea Craiova, victorie la scor de neprezentare cu U Cluj. Mirel Rădoi urcă pe primul loc
14/03/2025 22:06

 Universitatea Craiova a invins echipa Universitatea Cluj, scor 3-0, intr-un meci disputat vineri, pe teren propriu, in prima etapă din play-off-ul SuperLigii. Cele două echipe au terminat sezonul regul ...

Poli Iași are nevoie de 15 puncte pentru a evita retrogradarea
14/03/2025 20:09

* exceptand editia de anul trecut, cand echipa care a evitat barajul – Poli Iasi, a avut doar 27 puncte, in anterioarele 3 editii salvarea a venit cu 31 de puncte * iar in editia 2019-2020, cea pandemică ...

CLASAMENT/  SuperLiga: FC Botoșani, victorie cu Petrolul Ploiești în primul meci din play-out
14/03/2025 19:40

 FC Botosani s-a impus pe terenul echipei Petrolul Ploiesti, scor 2-0, in prima etapă din play-out-ul SuperLigii. Petrolul Ploiesti – FC Botosani 0-2, in play-out-ul SuperLigii Golurile au fost ma ...

Recordurile care pot fi doborâte în Campionatul Mondial de Formula 1 în sezonul 2025
13/03/2025 14:17

Editia 2025 a Campionatului Mondial de Formula 1 va debuta in acest weekend, la Melbourne, cu Marele Premiu al Australiei, un nou sezon pe parcursul căruia ar putea fi doborate mai multe recorduri in cea mai i ...

Gheorghe Hagi a fost decorat de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler
12/03/2025 14:32

Gheorghe Hagi, „Regele fotbalului romanesc”, a fost decorat astăzi de preşedintele interimar, Ilie Bolojan, cu Ordinul Naţional „Steaua Romaniei” in grad de Cavaler, cea mai inaltă d ...

 Handbal, Liga Florilor - Dacă nici acum, atunci când? Meci crucial pentru CSM Iaşi 2020!
12/03/2025 10:20

Handbalistele de la CSM Iasi pot obtine maine primul succes in Liga Florilor, in partida cu HC Zalău, programată in Sala Polivalentă „Dan Constantin Irimiciuc”, de la ora 15:00. Pe ce se bazează ...

Program play-out SuperLiga. Poli Iași debutează la Constanța
11/03/2025 17:03

* Poli va disputa 4 partide acasă (cu UTA, FC Botosani, Sepsi si Petrolul) si 5 in deplasare (cu Farul, Otelul, Glori Buzău, Unirea Slobozia si Hermannstadt) După ce UTA a piedut pe propriul teren cu Dinamo ...

Programul primei etape din play-off Ora, ziua și cine transmite meciurile la TV + Când se joacă FCSB - Rapid
10/03/2025 14:41

  Program play-off Superliga. Totul despre lupta pentru titlu Pentru prima dată de la trecerea la acest format, ajuns la a zecea editie, toti granzii din Capitală, FCSB, Dinamo si Rapid, au i ...

Surpriză la Indian Wells. Novak Djokovic, eliminat încă din turul 2
09/03/2025 13:40

Jucătorul sarb a părăsit competiţia incă din turul doi. Jucătorul sarb de tenis Novak Djokovic (7 ATP, favorit nr. 6) a fost eliminat surprinzător duminică dimineaţa, in runda a doua a turneului ATP 1 ...

Volei feminin, Divizia A2 Est - „Vom lupta pentru calificare, chiar dacă avem un examen dificil cu CSM Bucureşti, în faza play-off”
09/03/2025 11:30

  * sustine Cătălin Ştirbu, antrenorul principal al echipei ieşene Cele opt echipe din Divizia A2 Est şi-au incheiat parcursul primei faze a campionatului după 14 etape. Voleibalistele de la CSM Ia ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei