Primul meci amical cu Teja la comandă
Dimensiune font:
Astăzi, începând de la ora 18:00, CSM Politehnica Iaşi va susţine în Copou primul meci amical sub comanda antrenorului Mihai Teja, adversară fiindu-i Huşana Huşi, formaţie promovată în Liga a III-a. În ediţia de ieri ne-am lămurit în ce condiţii succesorul lui Flavius Stoican va acorda credit portarului pentru unul din cele două locuri pe care fotbaliştii Under 21 le au asigurate viitorul sezon în formula de start, iar în câmp îi are acum la dispoziţie pe cei patru juniori ieşeni - Danale, Moldovan, F. Cristea şi Pipoş -, cărora li se adaugă Negrea şi Mocanu, prezenţi luni la reunire, dar şi George Merloi (mijlocaş stânga) şi Mario Mihai (fundaş stânga), cei doi jucători români aduşi de Teja de la Rennes, care miercuri au bifat primul antrenament la Iaşi.
Având în vedere adversara pe care o va întâlni, Teja le-ar putea acorda astăzi mult credit portarilor Târnovanu şi Axinte, ambii eligibili Under 21, unul din ei, probabil Axinte, aşa cum v-am informat deja, urmând să fie împrumutat la FC Argeş sau Gloria Buzău. Rămâne de văzut dacă antrenorul de la CSM Poli va aborda jocul cu cea mai bună formulă de echipă din lotul subţire pe care îl are la dispoziţie sau dacă se va baza îndeosebi pe jucătorii pe care îi cunoaşte mai puţin spre deloc.
Dacă va opta pentru prima variantă, el va juca probabil fundaş stânga cu Negrea, care a lăsat până acum o bună impresie, şi cu Danale mijlocaş dreapta în sistemul 4-2-3-1, cei doi fiind acum prima opţiune de jucători Under 21 în formula de start. Fundaşul dreapta ar putea fi Bosoi, dacă va accepta oferta clubului de a semna un nou contract, cel actual expirând la sfârşitul lunii, dar şansele unui răspuns afirmativ sunt foarte reduse, sau Gallego, chiar Rus, ultimii doi urmând să afle cât de repede dacă le va fi activată sau nu opţiunea de prelungire a înţelegerilor pe încă un sezon. Frăsinescu va fi fundaş central, dar nu alături de Mihalache, accidentat, ci de Chelaru sau chiar de juniorul I. Rusu (19 ani). Chelaru şi Rus pot evolua şi în faţa fundaşilor, acolo unde ar putea fi distribuiţi şi belgienii Carlone (23 de ani), fost internaţional U-17, şi Loshaj (va împlini 23 de ani în august), fost internaţional U-21 pentru Kosovo, el având aşadar dublă cetăţenie.
Mijlocaş stânga va fi Panţîru, iar în spatele atacantului central Moldovan se poate alege între F. Cristea sau Pipoş şi am trecut în revistă lotul pe care Teja îl are la dispoziţie, lot la care se adaugă cei doi jucători veniţi de la Rennes, precum şi juniorii din propria ogradă care au făcut prezenţa la reunire şi sunt apţi de joc: atacanţii Alexandru Zaharia (19 ani) şi Andrei Tănase (17 ani), mijlocaşii centrali Robert Dodan (20 de ani), Mihai Armeanu (19 ani) şi Andrei Moisă (17 ani) şi fundaşul dreapta Dragoş Ţibucanu (19 ani). Vasilică Vlădeanu (20 de ani) a fost şi el prezent la reunire, dar se află încă în refacere după intervenţia chirurgicală suferită la genunchi. Dragoş GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau