S-a stabilit de la ce oră vor juca Simona Halep și Sorana Cîrstea, la Australian Open

HALEP   04 (1)

Dimensiune font:

| 23-01-2022 22:33

Simona Halep și Sorana Cîrstea sunt cele două sportive din România rămase în competiție la Australian Open. Ele vor evolua luni dimineața în faza optimilor de finală. Organizatorii au anunțat orele de desfășurare a meciurilor.


Simona Halep o întâlnește în optimile de finală pe franceza Alize Cornet (69 WTA), care, după ce a eliminat-o pe favorita numărul 3, Garbine Muguruza, a furnizat încă o surpriză învingând-o în turul 3 pe slovena Tamara Zidansek (29 WTA), informează Mediafax.

 

 

Halep și Cornet s-au întâlnit ultima dată în 2015, pe zgura de la Madrid, când s-a impus franceza, care conduce cu 3-1 scorul întâlnirilor directe, singura victorie a româncei fiind înregistrată în 2013, la Sofia, pe hard.

Dacă va trece de Cornet, Halep ar putea să întâlnească în sferturi pe americana Danielle Rose Collins (30 WTA) sau pe belgiana Elise Mertens (26 WTA), urmând ca în semifinală, posibilele adversare să fie poloneza Iga Swiatec (9 WTA), bielorusa Aryna Sabalenka, favorita numărul doi a turneului sau chiar Sorana Cîrstea.

Partida dintre Simona Halep și Alize Cornet se va juca pe Rod Laver Arena, în sesiunea de dimineață, după confruntarea dintre Collins și Mertens, nu mai devreme de ora 4.00.

Sora Cîrstea va evolua în optimile de finală împotriva polonezei Iga Swiatek, favorita numărul 7 a competiției, urmând a fi prima confruntare a celor două în circuitul profesionist.

Partida se joacă pe Maragaret Court Arena, tot în sesiunea de dimineață, ora de începere oficială fiind 8.30, însă fiind a-l patrulea meci, e posibil ca debutul său să fie puțin amânat. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei MEGA EDILE IAȘI SRL – societate în faliment, dosar nr. 2517/99/2019 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr.85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele active : Nr. crt. Denumire activ Buc Preț de pornire 90% (lei-fără TVA) 1. Mobilier 1 2.507 2. Bena cu descarcare centrala 1 1.877 3. Masina de curatat panouri 1 4.981 4. Masina de taiat 1 2.864 5. Masina de taiat caramida 1 2.951 6. Masina de fasonat 1 9.470 7. Aparat suduraMAX 403 1 10.434 8. Compresor de aer AB 300/808F 1 3.667 9. Masina de sudat carcase tip PILEMASTER IIIDF200/1500/12 si accesoriile aferente 1 554.088 10. Masina de confectionat etrieri tip TWINMASTER 12S, Model 031 si accesoriile aferente 1 355.857 11. Masina de fasonat 1 9.743 12. Compresor trifazat stationar AB300/808F 1 3.574 13. Masina de legat fier RB441T 1 8.228 14. Pistol sudura MIG,DC-00020 1 4.393 15. Radiocomanda macara 1 5.401 16. Bos furca macara auto 1 4.066 17. Uscator de aer prin refrigerare QNOM=900 L/M 1 3.001 18. Bena 1000 l descarcare centrala cu tub 1 3.646 Licitațiiile vor avea loc în zilele de 03,17.06.2022 respectiv 01 și 15.07.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine :  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO25PIRB2400776062003000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar RO33PIRB2400738563001000 deschis la First Bank. Cererile de participare se vor depune cu cel târziu cu 1 zi înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie, dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termen de 30 zile, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţiei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau tel:0744520508,0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
ALFA & OMEGA INSOLV IPURL, lichidator judiciar al debitoarei RESIDENT EST COM S.R.L. – societate în faliment, dosar nr. 5539/99/2020 aflat pe rolul Tribunalului Iași–Faliment, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2014, vinde prin licitație publică competitivă cu strigare următoarele bunuri: 1. Autoutilitară marca Ford, model Transit, fabricat în anul 2002, capacitate cilindrică 2.402 cmc, putere 66 kw, 90 CP, norma de poluare E3 - Preț de pornire 2.000 Euro reprezentând 100% din valoarea de piață/de lichidare stabilită prin raportul de evaluare. Licitațiile vor avea loc în zilele de 27.05.2022 respectiv 03, 10 și 17.06.2022 ora 10.00, la biroul lichidatorului judiciar din Mun. Iași, Str. Maior Popescu Eremia nr. 1, Birou nr. 1, Jud. Iaşi, putând participa orice persoană fizică sau juridică care va depune o ofertă care va conţine:  cerere de participare la licitaţie;  dovada achitării taxei de participare de 595 lei;  dovada achitării cauţiunii de 10% din preţul de pornire al licitaţiei, sumă care se va achita în contul colector RO54PIRB2400764684002000 deschis pe numele debitoarei la First Bank;  actele de identificare a persoanei juridice/fizice, împuternicire pentru persoana care reprezintă societatea cu menţiunea că are mandat de a licita indiferent de sumă, ştampila. Taxa de participare se va achita în contul lichidatorului judiciar deschis la First Bank. Ofertele se vor depune la biroul lichidatorului judiciar cel târziu cu 1 zi lucrătoare înainte de ziua licitaţiei, până la ora 16.00. Ofertanţii care se înscriu la licitaţie dar nu participă, pierd toate sumele avansate în vederea participării la licitaţie. Neplata preţului în termenul stabilit de 30 zile calendaristice de la data licitaţiei, duce la pierderea sumelor avansate pentru achiziţionarea bunurilor, care vor fi scoase din nou la vânzare în sarcina cumpărătorului. Oricine pretinde vreun drept asupra bunurilor scoase la vânzare, sub sancţiunea decăderii, se va adresa lichidatorului judiciar şi va face dovada până în ziua licitaţei. Informaţii suplimentare la biroul lichidatorului judiciar sau la: tel:0744520508, 0744994490; fax:0332814773, e-mail: alfa.omega.insolv@gmail.com.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Primaria Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani, telefon 0231/561.946, fax 0231/561.936, e-mail: primariacotusca@ yahoo.com, cod fiscal 3372157. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: a) teren in suprafata de 7.900 mp, din Parcela Cadastrala 677, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; b) teren in suprafata de 680 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 2, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; c) teren in suprafata de 7.210 mp, din Parcela Cadastrala 682, lot 1, situat in comuna Cotusca, judetul Botosani, apartine domeniului public al Comunei Cotusca, conform caietului de sarcini; conform H.C.L. nr. 22/08.04.2022 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitarea scrisa, de la sediul Primariei Comunei Cotusca. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei, se achita numerar la Casieria institutiei sau in contul concedentului: RO60 TREZ 1195 006X XX00 0330, deschis la Trezoreria Saveni, cod fiscal al concedentului 3372157. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2022, ora 15.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 30.05.2022, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 30.05.2022, ora 12.00, la sediul Primariei Comunei Cotusca, Cotusca, Str. Principala nr. 116, judetul Botosani. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de contencios administrativ a Tribunalului Botosani, oras Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, e-mail: tr-botosani-reg@ just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2022.
Irina Begu, meci de pomină în optimi la Roland Garros cu cea mai bogată tenismenă din lume.
28/05/2022 20:32

Irina Begu si-a aflat adversara din optimile de finală de la Roland Garros. Romanca o va intalni pe Jessica Pegula, americanca care face tenis din plăcere. Sportiva din SUA a trecut in turul trei de Tamara ...

Nicu Ignea, unul din ultimii „boemi” ai rugby-ului românesc: „Iașul este sufletul meu”!
27/05/2022 10:00

Nicu Ignea a revenit la Iasi. A trecut de 30 de ani, dar varsta nu-l impiedică să se vadă pe teren pană spre 40. Piciorul său stang incă face ordine in joc, se vede de la distantă stofa de bună calitate ...

Încă două vedete eliminate de pe tabloul feminin de la Roland Garros
27/05/2022 09:09

Simona Halep a fost eliminată de la Roland Garros, in turul al doilea, dar nu este singura victimă, din randul vedetelor, care a fost invinsă ieri. Jelena Ostapenko pleacă si ea acasă, după ce a fost inv ...

Andra Filote, de la CSM Iași, este campioană europeană la canotaj!
23/05/2022 11:56

Romania a cucerit trei medalii de aur, una de argint si una de bronz la editia din acest an a Campionatelor Europene de canotaj pentru juniori, desfăsurată la Varese (Italia). Printre campioanele europene se ...

Poli Iaşi, modelul Steaua '86 sau Sportul lui Şiman?
22/05/2022 17:38

La prima vedere, par absurde cele două comparaţii. Dar, de facto, situaţiile sunt similare. În vara lui 1981, Steaua era complet bulversată de fuga lui Marcel Răducanu in Germania Federală. Lotul a ...

S-au oprit la pauză! Grivița București – Politehnica Iași 17-10 (8-10)
22/05/2022 09:08

Rugbistii de la CS POLITEHNICA IASI, pregătiti de antrenorii Cosmin Ratiu, Mihai Stuparu si Ioan Iftode, au inceput in fortă partida de sambătă, disputată in deplasare cu Grivita Bucuresti si contand pentr ...

Schimbare de regulament istorică la Roland-Garros. Ce se va întâmpla în setul decisiv
21/05/2022 10:46

Editia 2022 a turneului de Grand Slam de la Roland-Garros, care va debuta duminică, 22 mai, aduce o schimbare de regulament istorică pentru turneul parizian. Astfel, la inceputul acestui an, cele patru compe ...

Roland Garros: România are șapte jucătoare pe tabloul principal - Mihaela Buzărnescu, acceptată ca „lucky loser”
20/05/2022 23:49

 Învinsă in ultimul tur al calificărilor de suedeza Mirjam Borklund, Mihaela Buzărnescu a reuşit pană la urmă să ajungă pe tabloul principal de la Roland Garros: sportiva noastră a fost ...

Șoc în tenis: Simona Halep nu va câștiga niciun punct la Wimbledon
20/05/2022 23:16

Simona Halep nu va strange niciun punct la Wimbledon, turneu pe care l-a castigat, in cazul in care va participa la editia din acest an! Asta pentru că seful WTA, Steve Simon, a anunţat, vineri, intr-un comun ...

Roland-Garros 2022: cum arată drumul spre finală al Simonei Halep. Marele ”hop” e în optimi
20/05/2022 09:13

Simona Halep, locul 19 WTA şi cap de serie 19, va evolua impotriva croatei Ana Konjuh (66 WTA) in primul tur al turneului de la Roland Garros, conform tragerii la sorţi care a avut loc joi. Pe aceeaşi parte ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei