Spaniolul Carlos Taberner a câștigat „Concord Iași Open” şi pleacă la Roland Garros!

tenis

Dimensiune font:

| 21-09-2020 12:00

„Concord Iaşi Open”, turneu de tenis din cadrul ATP Challenger 100, s-a încheiat duminică la Baza Ciric a Primăriei Iaşi, administrată cu pasiune şi pricepere de antrenorul emerit Ioan Lazariuc, cu victoria spaniolului Carlos Taberner (23 de ani, locul 189 ATP), favoritul nr. 5, care a dispus în finală de francezul Mathias Bourgue (26 de ani, 256 ATP), cu 6-4, 7-6 (4).

 

Citește și: Principalii favoriți de la „Concord Iași Open” au fost eliminați în semifinale!

 

Bourgue a servit primul şi la 2-2 am consemnat destule egalităţi parcă numai bune ca să prevestească primul break al meciului, reuşit de Taberner la 3-3. Francezul a irosit o minge prin care putea să-şi ia break-ul înapoi, iar spaniolul a urcat scorul la 5-3. Fiecare dintre jucători şi-a câştigat propriul serviciu, aşa că primul set a ajuns în contul lui Taberner, cu 6-4.

Partida a fost în continuare echilibrată, Bourgue încercând să scurteze punctele deoarece a realizat că şansele sale în raliurile cu Taberner sunt dintre cele mai reduse. A încercat să rupă ritmul cu scurte care mai ales plecate de pe dreapta şi-au atins scopul, fiecare dintre finalişti şi-a valorificat propriul serviciu, dar, în tie-break, la 4-4, spaniolul a ajuns la cea mai importantă scurtă şi a punctat pentru 5-4. A fructificat cele două servicii pe care le-a avut la dispoziţie şi a pus astfel capăt tie-break-ului şi meciului.

Îi urez mult succes lui Mathias la Roland Garros. Îi mulţumesc antrenorului meu, care în această perioadă dificilă a fost alături de mine şi la bine, şi la rău. Vreau să mulţumesc organizatorilor pentru acest turneu atât de frumos, pentru tot ce au făcut pentru noi”, a declarat Taberner după ce şi-a adjudecat primul trofeu ATP din carieră şi premiul de 12.250 de euro. „Îl felicit pe Carlos, a fost mai bun decât mine”, a menţionat şi Bourgue, care a intrat în posesia unui cec de 7.200 de euro. „Sper ca la ediţiile viitoare să fie permis accesul spectatorilor în tribune”, a precizat în încheiere proprietarul turneului, Andrei Oriţă, după ce a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea la superlativ a turneului, organizare în care presiunea maximă a fost pe umerii directorului operaţional, Gabriel Iftimoaie.

Menţionăm că grupul de firme Nera Computers - Concord Service Center - Certus Software a pus la bătaie peste 100.000 de euro (88.520 de euro doar pentru premii) pentru un turneu cum din 2016 n-a mai fost în România, principalul scop fiind sprijinirea tinerilor jucători români. Dragoş GAŞPAR

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<<Click pe locatie pentru detalii>>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

00:01

BANCUL ZILEI

00:01

Aţi trezit codaşa! Astra Giurgiu - CSM Politehnica Iaşi 4-0 (0-0)!
26/10/2020 00:00

Trupa lui Daniel Pancu s-a prezentat sambătă in contul etapei a VIII-a pe terenul codaşei Ligii 1, o formaţie capricioasă precum liderul său, Budescu, care intr-o zi bună poate uita de locul ocupat in cl ...

Paris Saint-Germain a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa FC Nantes, în etapa a opta a campionatului Franţei.
25/10/2020 10:47

 Formaţia Paris Saint-Germain a invins, sambătă, pe teren propriu, cu scorul de 4-0, echipa FC Nantes, in etapa a opta a campionatului Franţei. Moïse Kean a marcat primele sale goluri pentru pari ...

LIVE TEXT Astra - CSM Poli Iași 4-0 (0-0)! O nouă umilință, alte 4 goluri încasate!
25/10/2020 09:12

Citeste si: Căutand reabilitarea pe terenul codaşei! Astra Giurgiu - CSM Politehnica Iaşi (sambătă, ora 19:30)   Astra (antrenor Alexandru Radu): Lazar - David Bruno, Graovac, Găman, Radu ...

VIDEO Liga 1: UTA Arad vs Chindia Târgoviște 1-0 / Arădenii au obținut prima victorie pe noul stadion Francisc Neuman
24/10/2020 18:35

 UTA Arad a invins, sambătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Chindia Targovişte, in etapa a VIII-a a Ligii I. Acesta este primul succes pe teren propriu pentru arădeni de la promova ...

Căutând reabilitarea pe terenul codaşei! Astra Giurgiu - CSM Politehnica Iaşi (sâmbătă, ora 19:30)
24/10/2020 10:47

Trupa lui Daniel Pancu se va confrunta maine, de la ora 19:30, in deplasare, cu Astra Giurgiu, la o săptămană după ce, contand pentru etapa a VII-a a Ligii 1, a pierdut fără drept de apel, in Copou, cu Se ...

VIDEO - Pele, fosta vedetă a fotbalului brazilian, împlinește 80 de ani
23/10/2020 09:08

 În urmă cu 80 de ani, la 23 octombrie 1940, s-a născut legendarul fotbalist Pele, potrivit national.soccerhall.org. Supranumit "Perla neagră" ("Perola Negra") sau "Reg ...

Mihalache a primit 8 etape de suspendare, Axinte a revenit la antrenamente!
22/10/2020 15:23

Fundaşul central Marius Mihalache a aflat ieri verdictul Comisiei de Disciplină şi Etică din cadrul Federaţiei Romane de Fotbal pentru eliminarea suferită in meciul pe care formaţia ieşeană l-a pierdut ...

S-a dat verdictul! Câte etape de suspendare a primit Marius Mihalache!
21/10/2020 15:12

Întrunită astăzi, Comisia de Disciplină si Eică din cadrul Federatiei Romane de Fotbal, a dat verdictul pentru eliminarea suferită de Marius Mihalache in meciul Craiova - CSM Poli Iasi 1-0: „in ...

Ieşeanul Cosmin Bucătaru este dublu campion național de judo la juniori! Acum câteva săptămâni a cucerit bronzul la seniori!
21/10/2020 15:10

La doar 19 ani, Cosmin Bucătaru (categoria de greutate 81 kilograme), pregătit de antrenoarea Ioana Babiuc la CS Politehnica-CSS „Unirea” Iaşi, reuşea acum cateva săptămani să cucerească med ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei