Vești bune dinspre CL IASI - azi nu, poate luni!

2poli

Dimensiune font:

| 15-04-2021 16:38

Anunțata vizită la Stadionul „Emil Alexandrescu” a Comisiei pentru Tineret și Sport din cadrul Consiliului Local Iași pentru o întâlnire cu membrii Consiliului Director al grupării din Copou nu s-a mai putut desfășura din cauza cazurilor de COVID-19 anunțate miercuri.

 

Întâlnirea a avut totuși loc ieri, la Primăria Iași, și a fost condusă de Florin Briaur, președintele comisiei menționate, CSM Politehnica Iași fiind reprezentată de patru din cei cinci membri ai Consiliului Director (a lipsit Adrian Ambrosie), precum și de Ioan Bucu, cel care practic va conduce activitatea clubului la nivel executiv până la finalul actualului sezon, fără să fie retribuit.

 

Citiți și: Antrenoarea Ioana Babiuc a ajuns cu primii săi judoka la final de juniorat! Sfârșitul fericit al unui ciclu de 12 ani! „Vârfurile” generației sunt Cosmin Bucătaru și Alex Panaite

 

Reprezentanții CSM Politehnica Iași au sperat că vor putea duce jucătorilor vești bune privind deblocarea financiară, știut fiind faptul că proiectul de alocare a 390.000 de lei a fost respins la mijlocul săptămânii trecute în ședința extraordinară a Consiliului Local. Discuțiile de astăzi n-au ajuns la nicio concluzie, așa că luni va avea loc o ședință a Comisiei pentru Tineret și Sport, în care Bucu va trebui să prezinte o situație cu datoriile la zi și cu salariile pe care le au de încasat jucătorii până la finalul sezonului.

 

„Vom mai avea și luni o încercare prin care consilierii care săptămâna trecută au votat împotrivă sau s-au abținut își vor putea întoarce fața către echipa de fotbal. Acum este momentul să continuăm să ajutăm această echipă, mai ales că are șanse reale să evite retrogradarea, iar după ce se încheie campionatul vom putea stabili care sunt condițiile CL pentru finanțarea proiectelor ulterioare”, ne-a declarat Florin Briaur.

 

Așadar, jucătorii nu vor primi vești prea bune înaintea primei etape din play-out. Ei vor efectua astăzi deplasarea la Pitești, unde duminică, de la ora 13:30, se vor confrunta cu FC Argeș (20 puncte), echipa care deschide clasamentul play-out-ului. CSM Poli Iași închide ierarhia, cu 13 puncte, iar pentru meciul de duminică nu va putea conta pe serviciile celor trei jucători pozitivi – Platini, Passaglia și Vega -, în timp ce Popadiuc este suspendat, iar Mihalache nu s-a mai antrenat cu echipa de la ultima accidentare suferită.

Formația ieșeană începe play-out-ul la un punct diferență de primul loc de baraj și la trei puncte diferență de ultimul loc ce asigură menținerea în Liga 1. Dragoș GAȘPAR

 

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

%ANUNTSPECIAL%
Venus Williams, furioasa pe arbitru:
18/05/2021 14:03

  Venus Williams nu mai bate pe nimeni de trei luni si jumatate, dar nici nu vrea sa renunte la sportul pe care il iubeste. Citeste si: Serena a batut o pustoaica la Parma Venus Williams (40 de ani) a pr ...

Helmuth Duckadam are probleme vasculare
18/05/2021 12:30

Helmut Duckadam este este unul dintre castigătorii Cupei Campionilor Europeni din 1986 care sustine că adevărata Steaua este cea a lui Gigi Becali. Duckadam face parte din generatia de aur si este unul din ...

Cui îi mai arde de deplasare
18/05/2021 09:33

CSM Politehnica Iasi a retrogradat sambătă după ce a cedat in Copou, 0-1 cu FC Hermannstadt, in penultima etapă a play-out-ului. A pierdut asadar si al patrulea joc sustinut pe propriul teren in ultima faz ...

Cum arată noul clasament WTA şi ce se întâmplă cu Simona Halep după accidentare. Adio, Roland Garros!
17/05/2021 18:11

Simona Halep, 4 săptămani de pauză. Ratează Roland Garros Invitat in cadrul emisiunii "Asii Tenisului", Daniel Dobre a dezvăluit cat de gravă e accidentarea Simonei: ”Primul diagnostic n ...

Cadou pentru maestru!
17/05/2021 10:09

Cupa Romaniei la box pentru cadeti (limita maximă de varstă 14 ani), desfăsurată pană la sfarsitul săptămanii trecute, la Arad, a adus pugilistilor de la CSM Iasi, pregătiti de antrenorii Radu Zarif, Be ...

Un meci precum întregul sezon!
17/05/2021 10:08

Meci capital pentru ambele formatii sambătă, in penultima etapă a play-out-ului. Clasate la egalitate de puncte pe ultimele două locuri ale clasamentului, ce duc direct in Liga a II-a, aveau nevoie de toate ...

Simona Halep a decis sa plece de langa Ion Tiriac, omul care i-a influentat viata si cariera
17/05/2021 08:24

Ion Tiriac (82 de ani) este recunoscut ca fiind unul dintre mentorii Simonei Halep, ghidandu-I pasii acesteia atat in viata, cat si in cariera. Tiriac este cel care a invatat-o pe Simona sa investeasca banii c ...

VIDEO Liga 1: FCSB, doar remiză după ce a fost condusă cu 2-0 (2-2 vs Sepsi) / CFR Cluj, drum liber spre titlu
17/05/2021 00:15

 FCSB a remizat, duminică seară, in deplasare, scor 2-2, cu echipa Sepsi Sfantu Gheorghe, intr-un meci din etapa a opta a play-off-ului Ligii I Sepsi a condus cu 2-0 după golurile inscrise de Petri ...

LIVE TEXT CSM Politehnica Iași - FC Hermannstadt 0-1 (0-0)! Iașul a retrogradat!
15/05/2021 16:01

CSM Poli (antrenor Nicolo Napoli): Branză – Onea, De Iriondo, Baxevanos, Busu (căpitan) – Gaitan, Passaglia – Platini, Vanzo, A. Stan - Zajmovic; FC Hermannstadt (antrenor Eugen B ...

În al doisprezecelea ceas! CSM Politehnica Iași - FC Hermannstadt (sâmbătă, ora 14:00), în penultima etapă a play-out-ului Ligii 1 de fotbal
15/05/2021 10:29

Penultima etapă a play-out-ului, a VIII-a, a cuplat echipele aflate pe ultimele patru locuri ale clasamentului. Discutabil dacă aceste două partide ar fi trebuit programate nu doar in aceeasi zi, ci si de la ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei