„E foarte greu să faci performanţă cu bani puţini”

 Interviu cu Ana Smaranda Rinder, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui

Sistemul sanitar se confruntă în ultimii ani cu foarte multe probleme, de care nu a fost ocolit nici Vasluiul. Lipsuri financiare, scandaluri între sindicalişti, acuzaţii de malpraxis, toate zdruncină încrederea oamenilor în halatele albe.
-- Aveţi o misiune dificilă. Cum aţi acceptat postul de manager?
-- Nu am acceptat... Postul de manager nu mi-a fost oferit pe tavă, chiar am muncit pentru el, în paranteză fie spus, nu ştiam pentru ce lupt. Acum ştiu că am muncit pentru a-mi grizona părul. De când sunt manager, am mai multe fire de păr alb. Eram de 15 ani în sistem şi am participat la un concurs. Lucrez în Spitalul Judeţean de Urgenţe din 2000, la una din secţiile cele mai grele, dar care-ţi aduc şi cele mai multe satisfacţii - la Secţia de Psihiatrie, ca psiholog clinician. Am parcurs mai multe etape, de la simplu psiholog în secţie, apoi membru în Consiliul Etic, până la preşedintele Consiliului de Administraţie, apoi ca manager. Am considerat că perioada pe care am petrecut-o în secţie, alături de colegii mei şi de pacienţi, mi-a permis acumularea de suficiente informaţii încât să fac faţă unui asemenea post. N-am ştiut că este chiar aşa de greu, dar până la urmă am acceptat provocarea. Mă aflam deja într-o perioadă de platou în cariera profesională şi am simţit nevoia unui salt. A fost un salt puternic.
-- Ce a fost cel mai greu la început?
-- Cel mai greu mi-a fost să mă adaptez cu cei din jur, sau, mai bine spus, să-i fac pe ei să lucreze după stilul meu. Eu sunt o persoană centrată mai mult pe efecte, pe rezolvarea unor probleme într-un timp cât mai scurt, cu economie de resurse de toate felurile. Am încercat să impun un anumit timp şi ritm de muncă. Acestea nu au fost pe placul tuturor pentru că exista o anumită lentoare până atunci! Asta a fost cel mai greu, să mă fac înţeleasă, să ştie lumea ceea ce vreau şi ce aşteptări am de la oamenii din jur! Dar până la urmă am reuşit.
-- Cum este echipa cu care lucraţi?
-- Foarte importantă! Oamenii cu care lucrez acum sunt cei care au înţeles că lucrurile nu mai pot merge ca înainte şi trebuie să luptăm împreună dacă vrem ca acest spital să supravieţuiască, să funcţioneze în continuare!
-- Am vorbit despre muncă, despre greutăţi, dar cred că există şi satisfacţii.
-- Încă le aştept! Consider că satisfacţiile pe care le-am avut până acum nu sunt la nivelul aşteptărilor mele. Oricum, au fost multe lucruri bune care m-au făcut să merg mai departe. Au fost şi multe lucruri care mi-au dat de gândit şi care m-au făcut să mă întreb dacă vreau să merg mai departe. Dar am găsit tot timpul motivaţia de a continua. Satisfacţiile au început să apară în momentul în care am obţinut bani pentru diverse aparate, când am reuşit să intrăm în parteneriate cu diferite entităţi foarte puternice de pe piaţa de capital din România care ne-au ajutat şi ne-au susţinut foarte mult, când am reuşit să atragem la Vaslui şi să aducem câte un medic pe fiecare specialitate deficitară. Au fost multe momente în care am avut satisfacţii şi cred că vor mai fi!

Alcoolul i-a smintit pe vasluieni

„E greu să refuzi o femeie care vine şi-ţi expune o anumită situaţie”

-- Cât de greu este să gestionezi problemele într-un sistem în care nu sunt suficiente fonduri?
-- Asta este cea mai mare provocare. E foarte greu să faci performanţă cu bani puţini, să fie clar! Este foarte frustrant atunci când ai aparatura necesară, ai condiţiile necesare, ai specialiştii de care ai nevoie şi care vor să facă treabă, dar nu ai cu ce să le asiguri materia primă necesară pentru a lucra. Dar asta e marea provocare - să ştii să atragi bani, să-i gestionezi bine pe cei puţini pe care-i ai, să încerci să mulţumeşti pe toată lumea! E foarte greu, dar cred că eu sunt o persoană perseverentă şi vom trece cu bine şi peste perioada asta mai grea!
-- Aţi fost vreodată pe punctul de a renunţa?
-- Da, de multe ori, de foarte multe ori! Dar nu am vrut să dau satisfacţie persoanelor care se aşteptau să fac asta, să se întâmple asta şi atunci am mers mai departe. Ăsta e unul dintre motive! Deşi au fost perioade în care nu am dormit multe nopţi şi mi-au ieşit multe fire de păr alb, am mers mai departe!
-- Sunteţi o femeie tânără, frumoasă. Ar putea fi un impediment pentru a ocupa o astfel de funcţie?
-- Sincer? Uneori este un avantaj! Şi asta pentru că e foarte greu să refuzi o femeie care vine şi-ţi expune o anumită situaţie. Faptul că sunt o femeie într-un post de conducere mă face să fiu privită şi primită altfel. Dar şi faptul că am fost convingătoare, că am ştiut să pun problema m-a ajutat în multe situaţii. În unele situaţii însă e un impediment, pentru că există ideile preconcepute ale românilor care atunci când văd o femeie într-un post de conducere se întreabă «Cum a ajuns acolo? Cine ştie ce a făcut şi cui a făcut?». Dar, după primul impact vizual, lucrurile au început să se desfăşoare normal. Deci există şi avantaje şi dezavantaje!
-- Care este secţia cu cele mai mari probleme, unde lucrurile nu funcţionează aşa cum v-aţi dori?
-- Fiecare secţie are specificul ei, are puncte „tari” şi puncte „slabe” caracteristice oricărei organizaţii. Nu poţi spune că una este mai grea decât cealaltă. Totul depinde de cum gestionezi lucrurile.

„Multe cupluri nu ştiu cum să trăiască împreună”

„Ar fi bine să fie implementate o serie de programe pe linie de sănătate”

-- Faptul că s-au închis unele spitale, cum ar fi, în cazul judeţului Vaslui, cel de la Negreşti, a avut repercusiuni asupra Spitalului Judeţean?
-- În condiţiile în care de la an la an accentul se pune pe activitatea prespitalicească, pe cea a medicilor de familie şi se încearcă limitarea internărilor este o mare problemă pentru noi. Faptul că avem o zonă foarte largă, acum că s-a închis şi spitalul din Negreşti a dus la o creştere a numărului de pacienţi. Mai mult, în ultima vreme ne confruntăm cu un val de urgenţe de la Huşi. Acolo sunt probleme la Compartimentul de Primiri Urgenţe (care s-a închis şi redeschis de trei ori în câteva luni – n.r.) şi multe cazuri au fost aduse la noi. Casa Judeţeană de Sănătate spune să limităm internările pentru a ne încadra în buget. În aceste condiţii este tot mai dificil. Vasluiul este un judeţ sărac, cu o patologie bogată. Pacienţii ajung la spital când nu se mai ţin pe picioare. Avem un număr limitat de internări, dar le-am depăşit demult. Nu poţi refuza pacientul care vine la spital cu ambulanţa, nu-i poţi spune «Du-te acasă pentru că noi nu mai avem fonduri». Ar fi inuman.
-- Toată lumea vorbeşte despre soluţii pentru decongestionarea spitalelor, dar până acum se pare că nu s-a găsit o reţetă minune. Din punctul dumneavoastră de vedere ce ar trebui făcut?
-- Aplicarea unui contract pentru toate zonele nu e o soluţie. Vasluiul nu poate fi comparat cu Bucureştiul, Timişoara şi nici cu Botoşaniul. Fiecare judeţ are un specific ce poate fi tratat individual. O monitorizare corectă a cazurilor din spital şi acolo unde se fac abuzuri de internare sau consideră Casa de Sănătate sau ministerul de resort că s-a făcut un abuz să nu se plătească respectivele servicii. Dar acolo unde se vede clar din documentaţia medicală ca acel pacient a avut nevoie de îngrijire continuă nu e normal să îl ţii în spital? Consider că limitarea internărilor nu e o soluţie. Şi cred ca supervizarea ar determina o mai bună decontare a serviciilor medicale. De asemenea, ar fi bine să fie implementate o serie de programe pe linie de sănătate pentru a putea fi depistate din timp anumite boli să nu se ajungă în faza în care bolnavii ajung în spital când nu se mai poate face mare lucru pentru ei.
-- Nu de puţine ori au fost subiecte de discuţii „ atenţiile” pe care le primesc medicii şi asistentele. Care e situaţia la Vaslui?
-- De când sunt manager (de aproape doi ani – n.r.), nicio persoană nu a venit la mine să se plângă că i-au fost ceruţi bani. Există probabil cutuma, dar efectiv eu, personal, ca şi manager nu am fost informată despre astfel de situaţii. Nu cred că e doar o poveste, dar eu nu am avut nicio plângere în acest sens. Niciun bolnav care să-mi spună că medicul a refuzat să îl trateze pentru că nu i-a dat bani.
-- Vasluiul duce o lipsă cronică de medici. Ar fi posibil să fie atraşi totuşi specialiştii în acest judeţ? Sunt soluţii?
-- Ar fi foarte multe posibilităţi, dar numai dacă s-ar schimba legislaţia. Managerul ar trebui să decidă ce salarii trebui să primească medicii. Eu ştiu că aş plăti performanţa. Aş încerca să motivez medicii tineri să vină la Vaslui şi cred că aş reuşi. Cred că şi implicarea factorilor locali e decisivă. Am purtat corespondenţă cu primarul Vasile Pavăl, am găsit înţelegere la el în ce priveşte eventuale locuinţe pentru medici, dar şi el este limitat de buget. Nu există un cadru legal pentru a putea acorda astfel de facilităţi pentru această comunitate profesională. Sunt medici tineri care şi acum vin şi întreabă dacă ar fi posibil să le oferim o locuinţă de serviciu. Cum răspunsul este negativ şi-au îndreptat paşii spre alte judeţe.
-- Există specialităţi deficitare la nivelul spitalului?
-- Sigur. La această oră specialităţile deficitare sunt Radiologia, Diabetologia, Neonatologia. Am avea nevoie de personal, am tot scos la concurs posturi. Avem acum trei concursuri, radiologie, farmacie, pneumologie unde s-au înscris deja candidaţi ceea ce e foarte bine. Medicii care aleg Vasluiul trebuie să ştie că au cu ce lucra, că avem aparatură modernă, că avem spital reabilitat, că sunt condiţii bune pentru desfăşurarea activităţii.

„Policlinică în curtea spitalului”

-- Ce planuri de viitor aveţi?
-- Principala mea dorinţă e să construim ambulatoriul de specialitate în curtea spitalului. E foarte greu pentru pacienţi să meargă de la policlinică la spital. Suntem singurul Spital de Urgenţă care are policlinica la trei kilometri şi jumătate distanţă şi mai este situată şi într-o zonă unde nu ajung mijloace de transport. Îmi doresc şi reabilitarea secţiei TBC. Fiind clădire de patrimoniu e mai dificil, costurile sunt mai mari, dar o vom scoate la capăt.
-- Dacă aţi fi pentru o zi ministrul Sănătăţii ce aţi face?
-- Cred că aş mări salariile medicilor.
-- Mai aveţi timp de viaţă personală?
-- E destul de greu, dar îmi fac timp. De multe ori copilul meu mă întreabă: «Mami, când vii să mă vezi astăzi?». Nu ştiu niciodată când reuşesc să ajung acasă la el, dar încerc să îmi fac timp.
-- Când nu veţi mai fi manager la spital ce credeţi că vă va lipsi cel mai mult?
-- Agitaţia continuă în care mă aflu în căutare de soluţii şi alternative.
Simona POP

Ana Rinder este psiholog, iar din aprilie 2013 ocupă funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui. Ana Rinder este născută pe 10 septembrie 1976, la Vaslui. A absolvit un Masterat în intervenţie psihosocială şi psihoterapie la Universitatea „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi şi are un băieţel, Ştefan.