„Luceafărul”, un punct de interes pe harta teatrală a momentului pandemic

1FITPTI 2020 spectactor statie
1FITPTI2020

Dimensiune font:

| 26-01-2021 12:34

 

Ca la fiecare început de an, Teatrul Luceafărul a privit retrospectiv spre ceea ce a reușit să realizeze în complicatul 2020. Pandemia cu noul coronavirus a afectat maniera în care arta vie interacționează cu publicul, dar instituția ieșeană pentru copii și tineret s-a adaptat prin soluții inventive.

Până la declararea stării de urgență (11 martie), echipa a susținut 59 de reprezentații în cele două săli ale sale, reunind aproape 8000 de spectatori de toate vârstele. „Tărâmul Fermecat”, inspirat de vechi mituri și povești africane, a fost cea dintâi premieră (8 martie 2020). Este o creație de mare amploare, cu 20 de actori utilizând mijloace de expresie variate ce merg de la rostirea nuanțată a replicilor, la cântat live și numere de coregrafie.

Festivalul „Hai la teatru”, una dintre primele manifestări de acest tip din România, a derulat cea de-a XIV-a ediție (ianuarie – aprilie  2020) în formula care l-a consacrat: festival concurs al trupelor din școlile și liceele județului și orașului Iași. Întrucât au existat restricții de călătorie pentru trupele de elevi-artiști, evenimentul s-a finalizat online.

O bogată stagiune online „La distanță, dar în continuare împreună” (începând cu data de17.03.2020 până la 1 iunie 2020 și din 15 noiembrie până pe 31 decembrie) a oferit șansa publicului larg, chiar și a celui care se află departe de România, de a urmări înregistrate video unele dintre producțiile Teatrului „Luceafărul”. Difuzarea prin streaming a menținut publicul conectat, chiar dacă mijlocit de mediul electronic. Feedback-ul a fost foarte bun, zeci de mii de vizualizări dovedind încă o dată calitatea estetică a producțiilor noastre și interesul pentru ele.

O altă idee materializată a mers pe linia educațională: fragmente din producții teatrale după opere clasice de pe afișul permanent al Teatrului au fost oferite pe post de suport video pentru cursurile online ale școlilor. Actorii trupei au imaginat și realizat scurte filmulețe care le-au reafirmat creativitatea și calitățile actoricești, pe care oricine le poate viziona pe YouTube.

În preajma zilei de 1 Iunie, sub numele „Săptămâna copiilor de toate vârstele”, printr-un program special online a fost celebrată Ziua Internațională a Copilului (25 mai - 1 iunie 2020): spectacole online, spoturi video, filmul „Și noi am fost copii”.

Unică în Iași și una dintre cele câteva din România, Stagiunea Estivală a reunit 30 de reprezentații  în aer liber (iunie, iulie, august, septembrie) jucate  în fața Teatrului, în curte la Bojdeuca lui Ion Creangă, în Amfiteatrul Palas. Ideea a fost păstrarea legăturii apropiate cu spectatorii, cu respectarea restricțiilor sanitare, dar dezvoltând raporturile emoționale prin susținerea reprezentațiilor live sub cerul liber.

Spectacolele live au continuat în spațiile proprii, cu 50% din capacitatea sălilor, respectiv 30%, în conformitate cu normele sanitare (intermitent, în funcție de dispozițiile CJSUI începând cu 1 septembrie 2020 până pe 15 noiembrie), un total de 90 de reprezentații, cu peste 3000 de participanți.

Chiar și în pandemie, proiectul „Luceafărul, centru zonal de cultură teatrală” a continuat prin prezentarea la Suceava a  spectacolului „Clovnii” (5 septembrie), la invitația Teatrului „Matei Vișniec”.

O linie importantă care a profilat în ultimele sezoane Teatrul Luceafărul ca o instituție de nivel internațional a urmărit extinderea cooperării artistice. În cadrul unui prestigios parteneriat cu Institutul Cultural Român de la New York, trei dintre spectacolele Teatrului au fost selectate și difuzate peste ocean. Cu subtitrare în limba engleză, Prințul fericit după Oscar Wilde, Când visăm de Verena Koch și Kajtus vrăjitorul după Janus Korczak au ajuns de pe „scena digitală” în întreaga lume.

Premiera „Frumoasa din Pădurea Adormită” a avut loc  pe 30 septembrie. În condițiile în care bugetul teatrului a fost adus la 0 (zero) prin două rectificări negative operate de finanțator (Consiliul Județean Iași), noua creație a fost finalizată prin donații, materiale existente în magazia Teatrului și cu colaboratori care au lucrat pro bono.

FITPTI, un festival în avarie pandemică

Cea mai importantă realizare a programului artistic din 2020 este ediția a XIII-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI) – (2-7 octombrie 2020). Sub genericul „Avarie pandemică”, într-un context dificil, instabil, în care situația se modifica la fiecare 14 zile, iar finanțarea a fost la cote de subzistență, în care cele mai multe festivaluri au fost anulate, am imaginat un program variat, atractiv susținut de artiști din 10 țări: Austria, Germania, Italia, Islanda, Georgia, Rusia, Japonia, Marea Britanie, Franța și România. Au fost șase zile pline, cu peste 80 de evenimente. În cadrul Festivalului au avut loc: spectacole live (indoor și outdoor), online, radiofonice (Teatru în cas(c)ă, în parteneriat cu Radio România Teatrul Național Radiofonic); expoziții, lecturi performative, lansări de carte, dezbateri. Toate au fost găzduite în sălile Teatrului Luceafărul (sala mare, sala mică, foyer parter), în curte la Bojdeuca lui Ion Creangă, la Muzeul Mihail Sadoveanu, la librăria Art+Design și în infinitul spațiu online. Teatrul Luceafărul a fost singurul din țară care a avut o participare live a unei companii din străinătate. Printre artiștii români ale căror spectacole au putut fi urmărite în FITPTI se numără Mihai Măniuțiu și Ada Milea (Alcool, Teatrul Nottara București), Silviu Purcărete (Cenușăreasa, Teatrul Țăndărică București),  Alexandru Dabija (N-ai tu treabă, Teatrul Act) Radu Nica (Totul e bine când se termină, Reactor de creație și experiment cluj Napoca), Florin Piersic Jr. (Frați, Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara), Bobi Pricop (Live, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu), Bobo Burlăcianu (Orașul, Teatrul Luceafărul Iași) etc.

Prima carte care reflectă analitic relația complicată dintre artele vii și canonul epidemiologic a fost lansată în ultima zi a FITPTI. Volumul colectiv „Un virus pe scena lumii. Teatru și pandemie 2.0” a fost coordonat de Oltița Cîntec și a inserat în sumar studii, articole și interviuri semnate de Maria Ristani (Grecia), Mirella Patureau (Franța), Irina Wolf (Austria), Oana Cristea Grigorescu, Silvia Dumitrache, Mihaela Michailov, Radu Nica, Luana Pleșea, Iulia Popovici, Cristina Rusiecki, Oana Stoica. O dezbatere online despre teatru și pandemie a completat partea analitică a FITPTI.

Anul 2020 a fost greu, dar Teatrul Luceafărul a rămas prin activitatea sa artistică un punct de interes pe harta teatrală a momentului pandemic. Ce ne-a lipsit în plan financiar am înlocuit prin creativitate, cu eforturi profesioniste. Esențial a fost să avem o abordare constructivă, flexibilă,  să continuăm să lucrăm chiar în condiții nefavorabile, să rămânem apropiați emoțional de public. Ceea ce am și făcut!, precizează Oltița Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul.

Maura ANGHEL 

 

 

 

    

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:08

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Festival de vin cu primul concurs de brânzeturi din România
25/04/2024 20:10

Se apropie luna mai si Iasul se pregăteste să vibreze la multe evenimente cărora le dă valoare si care ii aduc consacrare, unul fiind festivalul „Vin la Cultură”. De la degustări delicioase la ...

Iașul ar putea avea 7 noi ”Cetățeni de onoare”
25/04/2024 18:55

Mai multe personalităti ale lumii academice si cultural-artistice sunt propuse pentru a deveni Cetăteni de onoare ai Iasului in cadrul sedintei de astăzi a Consiliului Local. Printre acestea se numără prof ...

Buget limitat pentru înmormântare? Iată de ce să alegi o agenție de servicii funerare.
25/04/2024 16:34

Buget limitat pentru inmormantare? Iată de ce să alegi o agentie de servicii funerare. Organizarea ceremoniei de inmormantare trebuie să se realizeze intr-un timp relativ scurt după ce un membru al fa ...

  Pelerinaje de Florii în Arhiepiscopia Iaşilor
25/04/2024 14:17

Sambătă, 27 aprilie 2024, in ajunul marii sărbători a Intrării Domnului in Ierusalim, Arhiepiscopia Iaşilor va organiza Pelerinajul de Florii, atat la Iaşi, cat şi in alte protopopiate de pe cuprinsul ...

Tradiții de Florii
25/04/2024 14:01

 Sărbătoarea Floriilor deschide săptămana cea mai importantă pentru pregătirile de Paşte * cunoscută ca şi ritual creştin, sărbătoarea a fost atestată incă din societatea romană ca şi zi de ...

Croitorașul cel Viteaz, în ritmurile prezentului
25/04/2024 13:51

Un nou titlu va imbogăti repertoriul permanent al Teatrului „Luceafărul” Iasi incepand din această săptămană: „Croitorasul cel Viteaz”. „Scenariul realizat de Constantin Breh ...

Daruri de la copiii Liceului UAIC prietenii lor de la o școală din Iași
25/04/2024 13:13

Privind cum copiii din clasa a II-a de la Liceul UAIC, coordonati de prof. inv. Raluca Gabriela Varga-Coneac impart darurile si zambetele lor cu prietenii de la o scoală din Iasi, simt că inimile noastre se u ...

Mocănița Huțulca din Suceava va ajunge până la Mănăstirea Moldovița / Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, se deschide vineri
25/04/2024 10:31

O nouă linie a Mocănitei Hutulca de la Moldovita va lega Mănăstirea Moldovita de pitorescul traseu al trenuletului pe linie ingustă din Bucovina, incepand de vineri, 26 aprilie  Noua cale ferată, ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei